Mariana Nedelcu, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a participat la Cluj la întâlnirea organizaţiilor de femei ale PDL Cluj. Mariana Nedelcu a făcut o prezentare pe tema accesării fondurilor europene în vederea combaterii fenomenului de excluziune socială şi a modificărilor legislative privind OUG nr. 148/2006, care prevede acordarea stimulentului lunar în situaţia în care părintele se întoarce la activitatea profesională înainte de împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, sau dacă părintele care îndeplineşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei optează de la bun început pentru acordarea acestui stimulent. (B.G.)