Să fie condamnarea criminalului Vişinescu un început? După mai mult de un sfert de secol oare se va face dreptate? Marii comunişti vor încerca din nou să folosească lozinci ca “patriotism” (ca şi cum eu sunt acasă la Cluj doar dintr-un moft), “siguranţă naţională”, “aşa a fost atunci” şi alte tâmpenii. Nici una din aceste scuze nu stă în picioare pentru că şi în alte ţări a fost impus comunismul, dar în nici una din ele nu s-a ajuns la nivelul de dispreţ total faţă de fiinţa umană, cum s-a ajuns în România. Asta numai datorită celor care au fost, şi mai sunt şi azi, la conducerea ţării.
Fiecare dintre noi are o istoria proprie. A mea însă se poate generaliza pentru că toate cele prin care am trecut au fost identice. Nu voi uita niciodată zecile, sutele de scene de umilinţă venite de la comuniştii “români” asupra mea şi a altor români. Doar un exemplu. În martie 1984, am venit din Budapesta (acolo îmi făceam studiile post-universitare) la Cluj, pentru a-mi lua viza de plecare în Israel. Aveam în buzunar biletul de avion la compania El-Al. În Ierusalim erau deja distribuite afişele care anunţau cele şase concerte pe care trebuia să le susţin ca dirijor cu Kibbutz Chamber Orchestra.
M-au trimis de nenumărate ori de la Prefectură la Paşapoarte şi înapoi. La Prefectură eram primit în aceeaşi încăpere unde erau mai multe persoane, între care securistul Prefecturii (i-am uitat numele) şi Dumitru Fărcaş (taragotistul). Deşi era dimineaţă ei erau cu băutura pe masă. Am explicat că trebuie să plec, sunt afişele distribuite, dirijez şi muzică românească, plătesc ARIEI onorariu în valută, deci statului român, etc.. Schimbau priviri între ei şi râdeau. Nu era doar refuzul de a mă duce să-mi reprezint ţara, ei trebuiau să mă şi umilească. Mi-au refuzat deci plecarea şi m-am întors urgent la Budapesta.
Pot să continui cu alte zeci de exemple prin care am trecut. Mi-au luat apartamentul de pe Eroilor (P. Groza) nr. 3, ap. 8, pentru care am făcut cerere la Primărie pentru înapoiere, în 1990, 1995, 1997, 1999 (încă am numerele de înregistrare), pe care nu mi l-au dat înapoi. În prezent am cerere de înapoiere a apartamentului (sau a unui echivalent în centrul vechi unde am locuit din 1959), care mai mult ca sigur nu mi se va aproba, deşi am urmat toate treptele cerute de lege. Directorul meu, Ionel Pantea, a plecat înaintea mea cu un an. Ştiţi cine i-a luat casa din cartierul Andrei Mureşanu? Prefectul Ştefan Mocuţa, Secretarul General al PCR al Judeţului Cluj.
În urmă cu doi ani am participat la un fel de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea unei clinici particulare din Cluj. Mulți din cei prezenţi veneau de la o altă aniversare ţinută în aceeaşi zi, a unui fost informator al securităţii. Vedeţi dumneavoastră, pe aceşti indivizi îi leagă întreaga lor istorie, concepţii, principii, valori. Aceşti indivizi, copiii lor, ştiu că sunt nemernici, dar vor în continuare să fie şi să trăiască la nivel de suprastructură socială.
Ni se spunea în 1990 că este vorba despre „un vid de putere“. În 1995 că este „un vid de putere“. În 2000 că este „un vid de putere“. Nu a existat niciodată un vid de putere. Deşi au plecat foarte mulţi capabili, au existat în permanenţă persoane cinstite, mult mai bine pregătite profesional decât comuniştii. Ar fi făcut o treabă excelentă în tranziţia ţării. A fost tupeul lor, al comuniştilor, de dinainte şi după 1989. Un tupeu fără margini.
Comuniştii, toţi educaţi în doctrină ultra naţionalistă, au vândut, la propriu, toţi saşii şi şvabii. La Timişoara şi Arad se plătea o taxă la o persoană cu nume de cod “Grădinarul”. Am primit și adresa. Sute de mii de nemţi au dat valută, fără nici o chitanţă sau alt document înscris. Am informaţii confirmate de foşti colegi de şcoală, din Reşiţa, Caraş-Severin, că acolo se practica la fel. Cum de altfel şi la Sibiu, Braşov, Mediaş, să amintesc doar oraşele mai mari. Comuniştii au vândut evreii. Din nou, am avut colegi de şcoală, unii din clasa a-I-a, care mi-au relatat modalitatea prin care au plecat din România.
Am obţinut mai multe informaţii conform cărora în România existau înainte de 1989, în toate serviciile de securitate, cam 48.000 de angajaţi. Tot din rândul acestora am obţinut informaţia că doar 5% făceau muncă de apărare a ţării. Restul erau folosiţi în aparatul de oprimare. Erau şmecherii. Erau cei aduşi de la sat la oraş, cu licee la seral şi facultăţi la fără frecvenţă. Toţi primesc în momentul de faţă pensii la care un amărât de profesor sau medic cu 40 ani vechime nici nu visează.
Ce fel de popor “creştin” suntem noi? Cât de “patrioţi” suntem? D-l Radu Preda nu este omul potrivit ca Preşedinte al IICCMER, deşi are un discurs articulat. Ca pregătire este un simplu popă şcolit la Cluj. Fundamental, habar nu are de ce s-a întâmplat cu adevărat cu noi, refugiaţii politic.
Recent, d-l Mihai Răzvan Ungureanu a fost re-numit Director al SIE. Indiferent ce aranjamente politice au fost făcute pentru alegerea Preşedintelui Klaus Johannis, mulţi am crezut că după mai mult de un sfert de secol de la Revoluţia Anticomunistă se vor numi în sfârşit persoane care nu au avut nimic comun cu doctrina totalitară naţionalist-comunistă. Diaspora nu l-a dorit şi nu-l va accepta niciodată pe MRU. Eu l-am cunoscut la Cluj în mai multe etape. Odată a venit cu Cristian Preda, ambii totalmente nepregătiţi pentru nivelul Clujului, încercând să vândă un partid (Dumnezeule, oare al câtelea), la o populaţie şi aşa dezorientată.
Cel mai mare dezastru venit de la comunişti a fost că nu s-au retras imediat după 1989 din viaţa publică. De aceea trebuie să plătească pentru crime împotriva ţării, trafic de persoane, trădare de neam. Concomitent, să li se confişte lor şi urmaşilor lor tot ce-au acumulat material-financiar ocupând funcţii politice şi administrative folosind traficul de influenţă, impunerea legislației în interes de grup, de familie, de partid, sau gaşcă, acordarea de credite favorizate, mită, furturi prin delapidări de bănci şi CARITAS-ul de la Cluj, de-a lungul a peste un sfert de secol. Averile lor uriaşe se acumulează în 2, 3, sau 4 generaţii în societăţile vechi, cu identitate, avansate. Marii comunişti nu trebuie să scape chiar dacă sunt încă mulţi la nivel de ţară. Altfel, vom fi priviţi ca neam de laşi şi trădători. Sau, mai mult, faptele lor se vor repeta în istoria viitoare a neamului românesc.
Prof. Emil Aluaş 3 august, 2015
Preşedinte Budapesta
Fundaţia PRO WEST
Prezentare autor:
Cadru universitar în Europa şi SUA, refugiat politic în SUA în 1986, publicist cu peste 500 de editoriale/articole publicate în România si Germania (Stuttgart), profesorul Emil Aluaş este fondatorul şi preşedintele Fundaţiei PRO WEST, Cluj-Napoca.
