Înainte să ajungă în Tenerife pentru un curs de formare, ca să-i învețe pe elevii din mediul rural cum se folosește un calculator, șefa Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc, a participat, numai în acest an, la alte „activități și experiențe de învățare” în Portugalia, Norvegia și Italia.

Marinela Marc acționează precum un adevărat „șef de trib” și nu ratează nicio ocazie prin intermediul căreia să se aleagă cu câteva săptămâni de vacanță în locații de vis din Europa, fără să scoată măcar un leu din buzunar.

Prima vacanță camuflată sub pretextul unei reuniuni de proiect Erasmus a avut loc la sfârșitul lunii februarie, în Portugalia. La acel moment, șefa IȘJ Cluj anunța pe pagina sa de Facebook că a fost foarte mândră de modul în care elevii și-au susținut prezentările, de nivelul limbii engleze și atitudinea în relația cu colegii lor din Italia și Portugalia.

Cel mai probabil, Marinela Marc a rămas impresionată de faptul că elevii cunosc limba engleză mult mai bine decât dumneaei. Potrivit surselor noastre, șefa IȘJ Cluj îi folosește pe elevi drept translatori, rugându-i în repetate rânduri să îi traducă diferite expresii care îi ridică probleme.

Marinela Marc a ținut cu dinții să ajungă și în Italia

La sfârșitul lunii aprilie, Marinela Marc a participat, alături de un grup de elevi și cadre didactice de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” și Colegiul Tehnic „Ana Aslan” din Cluj – Napoca, la o reuniune de proiect Erasmus+ in Italia la Liceo Scientifico Statale Benedetto Rosetti din orasul San Benedetto Del Tronto.

„Călătorului îi stă bine cu drumul”, spune un vechi proverb pe care Marinela Marc îl urmează cu sfințenie. După ce s-a lăsat mângâiată de razele soarelui din Italia timp de o săptămână, șefa IȘJ Cluj și-a dat seama că munca de birou nu îi priește și a cuprins-o dorul de ducă. Astfel, după numai 7 zile petrecute la Inspectorat, a plcat spre Norvegia pentru încă o săptămână de vacanță, alături de colegele sale Adelhaida Kerekeș, Amalia Gurzău, Andreea Suciu și Smaranda Graur, la alte activități de formare și job-shadowing.

După o săptămână petrecută în Norvegia, Marinela Marc afirma următoarele: „Am învățat că, pentru a putea schimba ceva la alții, trebuie să începi cu a schimba la tine mentalități, că e important să lucrezi în echipă, să acorzi spațiu celorlalți, să îți asumi riscuri, să te gîndești ce poți schimba la tine pentru a fi împăcat cu tine însuți, să ai curajul de a încerca, să nu eziți să o iei de la capăt, să fii rezilient, să nu judeci, să accepți feedbackul celorlalți membri ai echipei.”

După după două luni de la escapada din Norvegia, Marinela Marc a anunțat, luni, 8 august, că participă timp de o săptămână la un curs de formare în Tenerife, având ca temă predarea digitală. Un alt curs în cadul programului Erasmus pe care șefa IȘJ Cluj n-a putut să-l rateze.

Suntem curioși care va fi următoarea țară în care Marinela Marc va participa la cursuri de formare și dacă în urma acestor activități fața IȘJ Cluj va căpăta o altă culoare sau va rămâne la fel de ponosită.

Citește și: Marinela Marc, șefa IȘJ Cluj, participă la un curs de formare în Tenerife, ca să-i învețe pe elevii din mediul rural cum se folosește un calculator

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.