Liderul PNL Nicolae Ciucă a precizat că va discuta cu ministrul Muncii Marius Budăi cu privire la relatările potrivit cărora ar fi făcut propuneri indecende unor colege din PSD, după ce a consumat alcool. Premierul a adăugat că nu a citit despre aceste episoade relatate în mass-media.
„Nu am reuşit să discut cu domnul ministru. Nu a fost prezent în Bucureşti până acum”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat luni la finalul BEX al PNL dacă a discutat cu ministrul Muncii despre acest subiect
„O să discutăm şi cu dumnealui acest subiect”, a completat liderul PNL.
Întrebat dacă ar trebui să ofere explicaţii Marius Budăi pentru conduita pe care a avut-o, Nicolae Ciucă a replicat: „Nu am reuşit să citesc”.
Ministrul Muncii ar fi avut două episoare în care ar fi avut o conduită nepotrivită faţă de femei, a relatat Libertatea, citând surse din PSD. Un prim episod ar fi fost în luna august a anului trecut, când Budăi ar fi sunat o deputată în timpul nopţii, cât era la un hotel din Olimp, iar soţul deputatei a trebui să coboare la recepţie pentru a rezolva problema. Un alt episod relatat, pe surse social-democrate, de către publicaţia citată s-ar fi desfăşurat în luna ianuarie a acestui an, când la un hotel din Sinaia, Budăi ar fi provocat un incident asemănător, tot la adresa unor femei. Conform surselor politice, Marius Budăi ar fi consumat băuturi alcoolice.