Curtea de Apel Cluj a decis condamnarea pastorului luteran Marius Leontiuc la 10 ani de inchisoare cu executare, precum si la plata a peste un milion de euro despagubiri. Patronul firmei Europlan a fost arestat la finalul anului 2008, dupa ce procurorii DNA Cluj au finalizat cercetarile si l-au trimis in a. De mentionat faptul ca acesta a fost retinut de mai bine de doi ani, perioada demna de un record pentru arestul preventiv.

Magistratii instantei clujene au decis condamnarea pastorului luteran Marius Leontiuc la executarea a 10 ani de inchisoare plus plata a peste un milion de euro pentru inselarea a aproximativ 100 de clienti de la care, se pare, acesta percepuse bani in avans pentru un bloc de locuinte care nu a mai fost ridicat niciodata. Alaturi de el au mai fost trimisi in judecata si condamnati si avocata Nicoleta Barla (patru ani de inchisoare cu suspendare) si agentul imobiliar Sanda Mariana Chifor (la trei ani si patru luni cu suspendare). Din cei zece ani pe care ii are de executat Marius Leontiuc, se vor scadea cei doi ani si jumatate, perioada timp in care acesta a fost arestat preventiv.

Potrivit actului de urmarire, incepand cu anul 2004, patronul firmei Europlan din Timisoara a pretins sume in avans cuprinse intre cateva mii si cateva zeci de mii de euro, reprezentand 30 la suta din valoarea contractului pentru achizitionarea unei locuinte, astfel de sume fiind platite de aproape o suta de persoane. Clientii au inceput sa depuna plangeri la Politie inca in 2005, in conditiile in care lucrarile la imobil nu incepusera.
Practic, cele aproximativ 100 de persoane au platit pentru construirea unui bloc in Cluj-Napoca, pe strada Pasteur, dar imobilul n-a mai fost ridicat niciodata.

Unul dintre pagubiti a declarat pentru “Gazeta de Cluj”: “Pe noi, cei inselati, ne intereseaza banii nostrii, dar nimeni nu ne spune ce conturi sau ce bunuri are Leontiuc si daca pot fi satisfacute cererile justificate ale celor inselati. Dupa ce DNA-ul isi acopera costurile cu ancheta si isi premiaza procurorii pentru “reusita”, restul sa fie impartit in functie de procentul fiecaruia, pentru ca sigur nu vom lua inapoi cat am dat.”

De cat timp statea Leontiuc in arest?

In urma cu doi ani, la mijlocul lunii august, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Cluj l-au arestat pe Marius Leontiuc pentru o frauda de peste un milion de euro. Administratorul SC Romania Europlan Proiect SRL (una dintre firmele din grupul Europlan), Marius Sebastian Leontiuc, a fost chemat la audieri de catre procurorii DNA Cluj, iar audierile au luat forma unui mandat de retinere pe 24 de ore, care, la randul lui, s-a transformat intr-unul de 30 de zile. De la mijlocul lunii august, judecatorii clujeni tot prelungesc mandatul de arestare preventiva emis pe numele lui Leontiuc. Conform comunicatului DNA, faptele pentru care este cercetat Leontiuc au avut loc in perioada noiembrie 2005 – mai 2007, cand el a incasat peste un milion de euro prin incheierea unor antecontracte de vanzare-cumparare si construirea unor presupuse apartamente intr-un bloc cu 10-16 etaje. Ancheta in acest caz a fost inceputa de catre Inspectoratul de Politie al Judetului Cluj (IPJ Cluj), in urma mai multor plangeri ale persoanelor care i-au platit avans pentru o locuinta lui Leontiuc si au observat ca lucrarile la imobil nu incep, fiind cu mult depasite termenele de predare. Dupa mai multe luni de ancheta a politistilor, dosarul a fost inaintat Serviciului Teritorial Cluj al Directiei Nationale Anticoruptie. Pentru ca sumele descoperite pana la acea data de catre politisti si procurori nu depaseau un milion de euro, cazul a fost trimis Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj. Procurorii de aici au continuat cercetarile, prejudiciul total trecand de bariera unui milion de euro care determina intrarea in jurisdictia DNA. Cazul a fost, din nou, trimis la procurorii DNA Cluj, fiind preluat de fostul sef al serviciului, procurorul Laura Oprean care, ulterior, a avansat devenind procuror sef adjunct al DNA.

Arestul preventiv

Conditiile si cazurile in care se dispune arestarea inculpatului
Art. 148. – Masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si numai in vreunul din urmatoarele cazuri:
a) identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare;
b) infractiunea este flagranta, iar pedeapsa inchisorii prevazuta de lege este mai mare de 3 luni;
c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori a facut pregatiri pentru asemenea acte, precum si daca in cursul judecatii sunt date ca inculpatul urmareste sa se sustraga de la executarea pedepsei;
d) sunt date suficiente ca inculpatul a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului, prin influensarea unui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte;
e) inculpatul a comis din nou o infractiune ori exista date care justifica temerea ca va savarsi si alte infractiuni;
f) inculpatul este recidivist;
g) cand exista una din circumstantele agravante;
h) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, iar lasarea sa in libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publica.
In cazurile prevazute la lit. c)-g), masura arestarii inculpatului poate fi luata numai daca pedeapsa inchisorii prevazuta de lege este mai mare de un an.
Durata arestarii inculpatului
Art. 149. – Durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului cand arestarea a fost dispusa dupa ascultarea inculpatului, iar in cazul cand arestarea a fost dispusa in lipsa inculpatului, termenul curge de la prezentarea acestuia la organul judiciar care a emis mandatul.*)
Cand o cauza este trecuta pentru continuarea urmaririi penale de la un organ de urmarire la altul, mandatul de arestare emis anterior ramane valabil. Durata arestarii se calculeaza potrivit dispozitiilor alineatului precedent.
Arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei, afara de cazul cand instanta dispune revocarea ei.

Andrei Tomos

 

foto: Stiri de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.