Mâine  se va desfasura la Cluj-Napoca Marsul Biciclistilor Clujeni (a 84-a din seria lunara inceputa in septembrie 2007 in continuarea celei anuale incepute de CCN in 1998).

Sunt bineveniti toti biciclistii clujeni. Intalnirea participantilor va fi in piata Unirii, incepand cu ora 13:45. Pornirea coloanei de biciclisti va fi la ora 14:00, marsul urmand sa dureze circa doua ore, strabatand zona centrala a Clujului si cartierele Marasti, Bulgaria, Iris si Dambul Rotund.

Traseul concret este: Piata Unirii – bd.Eroilor- p-ta A.Iancu – Cl.Dorobantilor – al.Bibliotecii – p-ta Marasti – str.Fabricii – str.Fabricii de Zahar – str.Campul Painii – p-ta 1 Mai – str.Portelanului – str.Al.Sahia – str.Jan Hus – str.Oasului – str.Maramuresului – str.Giordano Bruno – p-ta Garii – str.Fericirii – str.Campeni – str.Horea – str- Regele Ferdinand – p-ta Unirii

Este o noua ocazie de a reaminti autoritatilor locale, publicului si presei de nevoia promovarii utilizarii bicicletei ca o componenta esentiala a mobilitatii urbane durabile si alternativa viabila la transportul automobilistic, alaturi de transportul in comun si deplasarea pietonala. In mod special, acum in prag de implementare a mult-promisului si mult-amanatului nou lot de piste de biciclete incluse in programul de bike-sharing, care se pare ca din nou nu vor fi conforme standardelor si bunelor practici, cum par a fi cele incepute pe str.Donath si str.Bucium.

Totodata este si un prilej de contact, cunoastere si pedalare impreuna a biciclistilor clujeni, o ocazie de impartasire de opinii, de gasit colegi de excursii sau surse de echipament specific, de schimb de experienta pe tema magazinelor si service-urilor de biciclete si alte teme de interes.

Se vor distribui noi loturi de extrase de legislatie rutiera pentru biciclisti si autocolante pentru atentionarea soferilor care isi plaseaza ilegal masina pe pistele de biciclete, si va fi si o oportunitate de inscriere ca membru aderent in Clubul de Cicloturism „Napoca” si de semnare a apelului public catre Primaria clujeana lansat in 22.09.2014 respectiv de difuzare de formulare e tabel de semnaturi de sustinere si de colectare a celor deja completate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.