A urcat în ierarhia militara de la gradul de locotenent pâna la gradul de general colonel. A detinut functii la cel mai înalt nivel în aparatul de stat si de partid. S-a aflat în miezul unor importante evenimente petrecute în România în perioada comunista. |n decembrie 1989, a fost arestat fara a i se putea stabili, în mod clar, pe baza de probatoriu, vreo vina personala. “Am fost condamnat pentru ceea ce am fost si nu pentru ceea ce am facut”, a declarat atunci generalul colonel (r.) dr. Constantin Olteanu, fost ministru al Apararii Nationale, fost primar general al Capitalei si fost secretar al CC al PCR. Domnia sa a acceptat sa acorde un interviu reporterului nostru Nicolae Balint.
Reporter: În 1956 erati capitan, absolvent al Academiei Militare. Cum ati perceput dumneavoastra ca tânar ofiter evenimentele din octombrie 1956 din Ungaria, dar si generatia de ofiteri tineri din care faceati parte? Când spun aceasta nu ma refer la ceea ce s-a întâmplat efectiv în Ungaria, ci mai ales la interventia trupelor sovietice în acea tara, pentru ca la vremea aceea înca mai aveam si noi trupe sovietice stationate în România.
General colonel dr. (r.) Constantin Olteanu: În acele momente, eu si colegii mei, cunosteam despre evenimentele din Ungaria din acel an, doar din ceea ce se publica în presa oficiala si ceea ce se comenta la radio, anume ca în tara vecina, forte reactionare interne, sprijinite de statele imperialiste occidentale, au declansat contrarevolutia, având drept scop înlaturarea regimului de democratie populara si reinstaurarea capitalismului în Ungaria. Fiind tot timpul în subordine si ascultând informatii în sensul celor mentionate mai sus, nu aveam alta perceptie. Se stie ca la actiunea de reprimare au participat numai trupe sovietice – 12 divizii – sub comanda generala a maresalului Ivan Konev, care era comandant suprem al Fortelor Armate Unite ale Tratatului de la Varsovia. Prin numirea maresalului Ivan Konev la comanda acestor trupe de interventie – remarca generalului sovietic Anatoli Gribkov, în lucrarea lui “Soarta Tratatului de la Varsovia “ – se lasa a se întelege ca operatia se desfasoara “în cadrul Tratatului de la Varsovia în scopul apararii regimului socialist din Ungaria”. Din trupele sovietice care stationau în România a luat parte doar o singura divizie la actiunea din Ungaria. Despre adevaratele cauze si caracterul evenimentelor din Ungaria din 1956, despre actiunile politice, diplomatice si militare, despre amploarea si consecintele reprimarii, precum si despre masurile întreprinse de conducerea politica de atunci a României pentru a limita cât mai mult posibil efectul influntei revolutiei maghiare, am aflat însa mult mai târziu.
Reporter: Vreau sa facem un arc peste timp si sa ne mentinem în aceeasi sfera a evenimentelor internationale cu semnificatii si implicatii deosebite pentru România. În 1968, când erati deja ofiter superior, a avut loc interventia militara sovietica din Cehoslovacia. Cum apreciati astazi, la rece, atitudinea lui Nicolae Ceausescu vis-à-vis de evenimentele de atunci? Considerati ca a fost un risc calculat si asumat într-un mod rational sau prin gestul sau, pur si simplu Nicolae Ceausescu a riscat enorm fara sa se gândeasca îndeajuns la consecintele gestului sau de fronda fata de Moscova. Spun asta pentru ca o interventie militara sovietica în România, în respectivele conditii, era cât se poate de posibila.
General colonel dr. (r.) Constantin Olteanu: Spre deosebire de Ungaria în 1956, în Cehoslovacia, în 1968, împreuna cu Uniunea Sovietica au participat la invazia militara si Bulgaria, Ungaria, Polonia si Republica Democrata Germana. |n legatura cu întrebarea dumneavoastra domnule Balint, precizez faptul ca Nicolae Ceausescu nu a decis singur asupra atitudinii ce trebuia adoptata în acel moment, el având acordul si sprijinul conducerii de partid si de stat de atunci. Vizita întreprinsa de Nicolae Ceausescu în Cehoslovacia în zilele de 15-17 august 1968, nu putea fi numai hotarârea personala a lui. Apoi sa ne amintim ca dupa ce a luat cunostinta de interventia armata a celor cinci state din Tratatul de la Varsovia, în Cehoslovacia, conducerea politica romana a actionat prompt. Chiar în dimineata zilei de 21 august 1968, a avut loc sedinta comuna a Comitetului Central al PCR, a Consiliului de Stat si a Guvernului în care s-a dezbatut situatia grava ce se crease prin invadarea Cehoslovaciei. Concluziile rezultate din aceste dezbateri, aprecierea invaziei, precum si masurile ce trebuiau întreprinse în plan politico-diplomatic si militar au fost prezentate de Nicolae Ceausescu în aceeasi zi la mitingul din Piata Palatului. A urmat la 24 august, întâlnirea lui Nicolae Ceausescu cu presedintele iugoslav Iosip Broz Tito, la Vârset, cu care a discutat situatia din Cehoslovacia. La încheierea discutiilor Tito l-a atentionat astfel pe Nicolae Ceausescu: ”Eu vreau sa va spun din inima: sa aveti grija de dv. la Bucuresti în ceea ce priveste securitatea dv., sa nu se întâmple ca si cu Dubcek”. Trimiterea lui Corneliu Manescu, ministrul de Externe, aflat în SUA, la Organizatia Natiunilor Unite si alte actiuni nu puteau fi rezultatul exclusiv al deciziilor lui Nicolae Ceausescu. Este adevarat ca modul în care a actionat Nicolae Ceausescu în acele împrejurari a facut ca pozitia României în aceasta problema sa fie adesea limitata la persoana lui. Riscul, e adevarat ca a fost unul real. Nu se stie însa cât a fost el de înteles de Nicolae Ceausescu si nu numai de el si daca s-au evaluat toate consecintele posibile din punct de vedere politico-militare. O eventuala interventie militara împotriva României, în acele conditii, ar fi putut veni din partea URSS secondata de Bulgaria si Ungaria. Acest aspect fusese perceput de comandamentul armatei române. Pe 5 septembrie 1968, datorita unor miscari de forte la sud de Dunare, pe teritoriul Bulgariei, Marele Stat Major al armatei române a ordonat ridicarea capacitatii de lupta a trupelor din zona, pentru a fi în masura ca la nevoie sa intervina. Eu, care aveam gradul de locotenent-colonel si eram încadrat în Sectia pentru Probleme Militare si Justitie a C.C. al P.C.R., am primit ordin sa merg la comandamentul Armatei 2 din Bucuresti, respectiv la generalul Ion {erb, comandantul armatei, care ar fi trebuit sa actioneze într-o situatie reala. |n timp ce examinam harta amândoi si ipotezele în care putinele forte de care dispunea si cu care urma sa actioneze, generalul {erb mi-a spus: “Daca suntem atacati de forte sovietice si bulgare, noi nu vom putea rezista. Poate generalul Militaru sa reziste”. Generalul Nicolae Militaru era atunci Comandantul Armatei 3 de la Cluj. Cam în acest mod se punea problema apararii cu efectivele existente la pace, întrucât declansarea mobilizarii, în acele conditii, ar fi fost o masura periculoasa. Pâna acum nu se stie daca decizia României a fost precedata de o analiza politico-militara temeinica, interna si internationala. Este posibil ca Bucurestii sa fi contat pe faptul ca daca România ar fi fost invadata – dar opunând rezistenta – comunitatea internationala ar fi intervenit în sprijinul ei, astfel ca actiunea sa nu aiba urmari grave. Nu putem sti care ar fi fost cu adevarat reactia Occidentului într-o asemenea situatie, desi personal cred ca ar fi reactionat mai mult verbal, fara a se angaja efectiv, de fapt în consens cu formula exprimata anterior de cancelarul vest-german Willy Brandt: “Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru Cehoslovacia este sa nu facem nimic”.
Reporter: În 1967, Nicolae Ceausescu a dispus reabilitarea fostului lider comunist {tefan Foris, asa cum a facut si în cazul lui Lucretiu Patrascanu, ambii asasinati din ordinul lui Dej, victime ale luptei pentru putere care se daduse în rândurile conducerii superioare a PCR în deceniul cinci, respectiv sase al secolului XX. La vreamea aceea – 1967 – aveati gradul de lt. col. si erati instructor în sectia Probleme Militare si Justitie a CC al PCR, seful sectiei fiind generalul Grigore Raduica. Ati primit ordin de la acesta sa cercetati conditiile în care a fost asasinata mama liderului {tefan Foris. Unora dintre cei implicati în moartea mamei lui Foris, dupa câte cunosc, le-ati luat chiar depozitii. Vreau sa va întreb daca s-a reusit stabilirea unor vinovatii precise si daca s-au dispus masuri cu caracter penal împotriva respectivilor? Aveti cunostinta cumva daca s-au dispus si masuri reparatorii pentru sotia si copilul lui Foris?
General colonet dr. (r.) Constantin Olteanu: Da, este adevarat ca am fost implicat în documentarea unor aspecte legate de cazul Stefan Foris, respectiv de modul în care a fost asasinata mama acestuia la Oradea. Detaliile în legatura cu tragicul eveniment le-am aflat de la Zoltan Eidlitz, sotii Adolf si Charlota Fogel si Armand Jakobovitz, cu care am discutat si le-am luat declaratii scrise. |ntre participantii la asasinarea mamei lui Foris – apoi introdusa într-un sac si aruncata în râul Cris – au participat nemijlocit si urmatorii: un oarecare Balan si Leontin Silagy (cel care, cu numele schimbat în Leontin Salajan, va deveni apoi general si ministru al Apararii, între anii 1955-1966). La data la care cercetam acest caz, ultimii doi decedasera. Regret, dar nu cunosc daca cei în viata au fost actionati în justitie, posibil însa ca fapta comisa de ei sa fi fost prescrisa la momentul respectiv. De asemenea, nu am cunostinta daca s-au dispus masuri reparatorii pentru sotia si copilul lui Foris.
(continuare în numarul viitor)
General colonel dr. (în retragere) Constantin Olteanu
Nascut la data de 5 iulie 1928, în comuna Vulcana-Pandele, jud. Dâmbovita. A devenit ofiter (locotenent) în anul 1949. |n 1956 a absolvit cu "Diploma de merit" Academia Militara din Bucuresti, iar în 1959 a obtinut licenta în istorie în urma absolvirii Facultatii de istorie din cadrul Universitatii Bucuresti. A devenit doctor în stiinte istorice în anul 1964. A parcurs treptele ierarhiei militare de la gradul de locotenent, pâna la gradul de general de corp de armata în retragere. Constantin Olteanu a desfasurat o ampla activitate didactica si de instructie. |n martie 1980, a fost numit de catre Nicolae Ceausescu în functia de ministru al Apararii Nationale, functie pe care a ocupat-o pâna în decembrie 1985, iar între 1985-1988, a îndeplinit functia de Primar General al Capitalei. Din mai 1988 si pâna în decembrie 1989, a fost secretar al Comitetului Central al PCR, initial pentru propaganda si presa, apoi pentru relatii externe. Este autor al mai multor studii si lucrari de istorie si teorie militara, printre cele mai importante fiind: "Masele populare în razboiul de independentta" (1977), "Contributii la cercetarea conceptului de putere armata la români" (1979), "Continutul si trasaturile doctrinei militare nationale" (1984), "Evolutia structurilor ostasesti la români" (1986), "Coalitii politico-militare. Privire istorica" (1996), "România, o voce distincta în Tratatul de la Varsovia. Memorii, 1980-1985" (1999) si altele.
A consemnat Nicolae BALINT
nicolae_balint@yahoo.com
