Interviu în exclusivitate cu generalul colonel dr. (r.) Constantin Olteanu –
România, o voce distincta în cadrul Tratatului de la Varsovia. Atitudinea tarii noastre a fost una aparte fata de evenimentele în derulare din Polonia anului 1981. Un nou afront suferit de rusi din partea României dupa cel din 1968, din timpul crizei cehoslovace. De fapt, un moment de demnitate româneasca. Azi sunt tot mai putine…Despre acestea, dar si câteva clarificari necesare vis-à-vis de un presupus guvern care sa-l înlocuiasca pe cel al lui Nicolae Ceausescu, în interviul cu generalul colonel (r.) dr. Constantin Olteanu, fost ministru al Apararii Nationale, fost primar general al Capitalei si fost secretar al CC al PCR. Unul dintre cei care s-a aflat în miezul unor importante evenimente petrecute în România comunista.
Reporter: Între 2-4 decembrie 1981, când erati deja ministrul Apararii Nationale, ati participat împreuna cu ministrii Apararii din tarile ce faceau parte din Tratatul de la Varsovia, la cea de a XIV-a sedinta a Comitetului Ministrilor Apararii, la Moscova. În contextul crizei poloneze din anii 1980-1981, aflata în derulare în acel moment, vi s-a cerut dv. – la fel si celorlalti ministri ai Apararii – sa semnati o declaratie comuna, de fapt un acord pentru o interventie militara comuna în Polonia, sub pretextul ca însusi conducatorul statului polonez, generalul Jaruzelschi, ar fi cerut acest lucru. Stiu ca ati refuzat sa semnati respectiva declaratie. Ce credeti, maresalul Ustinov, ministrul Apararii al URSS, cel care va cerea sa semnati declaratia – mandatat cu siguranta de Brejnev – a încercat de fapt, în acel moment un “ test de fidelitate” fata de cauza comuna sau gestul sau se dorea a fi o “lovitura de imagine si propaganda” care trebuia sa arate în fata lumii capitaliste ”unitatea de monolit” a Tratatului de la Varsovia ?
General colonel (r.) dr. Constantin Olteanu: Doresc sa fac precizarea ca nu s-a cerut o declaratie speciala. Maresalul Dimitri Ustinov a solicitat doar ca în comunicatul de presa de la sfârsitul sedintei, asupra caruia se convenise anterior, sa fie introdus un paragraf prin care noi, ministrii Apararii, sa ne exprimam sprijinul fata de guvernul polonez. Se sustinea ca acesta ar constitui raspunsul la cererea generalului W. Jaruzelschi, cel care la acea data detinea toate functiile de conducere în Polonia. Adaosul propus la comunicat avea aproximativ urmatorul continut: “Comitetul Ministrilor Apararii sprijina actiunile întreprinse de guvernul polonez pentru curmarea amestecului fortelor contrarevolutionare straine si a statelor NATO, care pun în pericol existenta socialismului în Polonia”. În ce ma priveste, consider ca problema a fost reala, si nu un “test de fidelitate “ asa cum spuneti dumneavoastra. Apoi, publicarea unui comunicat al Comitetului Ministrilor Apararii cu continutul propus de sovietici nu ar fi fost perceput pe plan international – si în primul rând de catre NATO – ca o “chestiune de imagine”, ci ca o amenintare cu interventia armata în Polonia.
Reporter: Cum s-au desfasurat în fapt acele dezbateri pe marginea adaosului propus de sovietici?
General colonel (r.) dr. Constantin Olteanu: Discutiile în legatura cu acest comunicat au fost transmise si s-au desfasurat în doua runde, în timpul sedintei Comitetului Ministrilor Apararii, din 2 – 4 decembrie 1981, de la Moscova. Este important sa reproducem într-o forma succinta câteva aspecte din desfasurarea acelei activitati. |n ziua de 3 decembrie, în jurul orei 12.00, la sfârsitul sedintei de dimineata toti ministrii Apararii au fost convocati într-o camera adiacenta salii de sedinte unde maresalul Dmitri Ustinov a propus forma de comunicat mentionat mai sus. Ministrii s-au pronuntat în ordinea în care erau asezati la masa, eu fiind ultimul. Generalul de armata Dobri Djurov, ministrul Apararii al Bulgariei, generalul de armata Martin Dzur, ministrul Apararii al Cehoslovaciei si generalul de armata Heinz Hoffmann, ministrul Apararii al Republicii Democrate Germane s-au declarat de acord neconditionat cu forma de comunicat propusa de sovietici. Generalul de armata Lajos Czinege, ministrul Apararii al Ungariei, dupa ce a spus ca el nu întelege ce a intervenit în situatia din Polonia fata de ce se stia, a mentionat ca nu se poate pronunta pâna când nu se consulta cu seful lui politic, Janos Kadar, iar generalul-colonel Florian Siwiski, seful Marelui Stat Major al armatei poloneze, care îl reprezenta pe W. Jaruzelski, nu a exprimat nicio pozitie. Am urmat eu, în acel moment ministrul Apararii al României, care, dupa unele întrebari lamuritoare – la care fac precizarea ca nu am primit un raspuns convingator – am declarat ca nu sunt de acord sa se modifice Comunicatul. Am mai spus ca noi suntem ministrii Apararii si nu putem acorda decât ajutor militar. Le-am propus sa dea publicitatii Comunicatul fara noi sau, mai mult, sa mentioneze ca românii au fost împotriva. Eu exprimam parerea mea, dar am mentionat ca voi informa si Bucurestiul. Am luat legatura telefonica cu Nicolae Ceausescu. Dupa ce a ascultat informarea mea asupra situatiei create, el s-a exprimat: ”Pai, asta înseamna interventie”. Am completat ca asa am înteles si eu . Apoi seful statului m-a întrebat ce pozitie au adoptat ceilalti ministri. Dupa ce a primit raspunsul meu a precizat ca având în vedere gravitatea si complexitatea problemei, nu-mi poate da un raspuns pe loc, trebuie sa se consulte cu Comitetul Politic Executiv, cerându-mi sa revin la telefon peste o ora. Cred ca Nicolae Ceausescu avea în vedere faptul ca discutia noastra telefonica era interceptata de sovietici si ca dorea sa le aduca la cunostinta ca problema respectiva va fi discutata în forurile politice superioare românesti. Peste o ora am telefonat la Bucuresti, iar Nicolae Ceausescu mi-a comunicat, fara sa-mi dea alte detalii, ca s-a consultat si s-a stabilit sa ne mentinem pe pozitia adoptata.
Reporter: Totusi cum s-au finalizat în cele din urma acesle discutii destul de încordate, dupa cum reiese din relatarea dumneavostra?.
General colonel (r.) dr. Constantin Olteanu: Ulterior, am aflat ca a avut loc sedinta Comitetului Politic Executiv care a dezbatut aceasta chestiune, iar despre continutul discutiilor am luat la cunostinta din studiul stenogramei sedintei respective. Acest punct de vedere l-am comunicat sovieticilor în dupa-masa zilei de 3 decembrie si credeam ca problema s-a închis. Un alt aspect. |n timpul pauzei de prânz, seful Directiei Informatii a armatei maghiare a solicitat o întrevedere cu omologul sau român. I-am aprobat contraamiralului {tefan Dinu, seful DIA, sa dea curs cererii, convenind si ce atitudine sa adopte. La întoarcere m-a informat ca Czinege a dorit sa afle, prin generalul delegat de el, daca ne mentinem pe pozitia exprimata la sedinta ce avusese loc cu putin timp în urma, lasând sa se înteleaga totusi, ca doreste sa ni se alature, cum se va si întâmpla în final, dar într-un mod conditionat. În ziua urmatoare, 4 decembrie, înainte de a începe sedinta Comitetului Ministrilor Apararii, am fost convocati din nou pentru a discuta problema poloneza. Maresalul Ustinov a reluat argumentele din ziua precedenta. Mie mi s-a cerut sa-mi precizez clar pozitia, ceea ce am si facut, repetând motivele din ziua anterioara, dar subliniind ca acum prezentam o pozitie oficiala, aprobata de conducerea tarii mele. Am adaugat ca este bine sa se dovedeasca discernamânt si responsabilitate politica si sa nu se recurga la “ajutor“ în Polonia, cum era denumita previzibila interventie militara. A urmat generalul maghiar Czinege care, dupa ce a repetat o serie de argumente, s-a referit la discutia avuta de el cu Janos Kadar, însa nu se exprima explicit care este atitudinea sa. Somat verbal de maresalul Ustinov, ministrul maghiar a afirmat în încheiere: “Daca semneaza tovarasul Olteanu, semnez si eu!”. Am fost nevoit sa repet, pe scurt, ca nu sunt de acord. Nemultumit de aceasta nereusita, maresalul Ustinov a parasit sala nervos. Referindu-se la aceasta sedinta, recunoscând ca se lua în calcul o interventie militara în Polonia, generalul sovietic Anatoli Gribkov, atunci sef al Statului Major al Fortelor Armate Unite ale Tratatului de la Varsovia, în lucrarea sa “Doctrina Brejnev si criza poloneza la începuturile anilor ’80”, scrisa dupa 11 ani, preciza:”Din aceasta cauza s-a hotarât ca declaratia fara semnatura celor doi ministri nu putea fi redactata pentru a nu arata lumii întregi divergentele dintre membrii Comitetului într-o problema atât de importanta, care privea interesele tuturor tarilor participante la Tratatul de la Varsovia. Când Janos Kadar a aflat despre aceasta, continua A. Gribkov, el a fost surprins de nehotarârea ministrului sau…Nicolae Ceausescu însa a aprobat pozitia adoptata de Constantin Olteanu”. Doresc sa mentionez ca la 4 decembrie 1981, dupa terminarea lucrarilor Comitetului, conform cutumei, ministrii Apararii au fost primiti de Leonid Brejnev. Liderul sovietic nu s-a referit sub nici o forma la discutiile pe care noi le avusesem cu privire la Polonia. Dupa cum se stie, situatia de atunci din Polonia a fost rezolvata de polonezi prin introducerea starii de asediu la 14 decembrie 1981, dar asistati îndeaproape de sovietici.
Reporter: Lt. col. de securitate Dumitru Burlan – sunt convins ca numele va este cunoscut – într-un interviu acordat recent unei publicatii centrale, facea niste declaratii aiuritoare care se vroiau probabil si senzationale, dar care, din punctul meu de vedere, la o analiza mai atenta, nu rezista. El spunea ca Nicu Ceausescu – fiul cel mic al presedintelui Ceausescu – preconiza în 1985 înlocuirea propriului sau tata. Potrivit lui Burlan, în “guvernul” imaginat de Nicu Ceausescu, dumneavoastra urma sa deveniti prim-ministru, acelasi Burlan dadea chiar si alte nume de presupusi viitori ministri. El mergea cu afirmatiile pâna acolo încât spunea ca ati fi plecat la Moscova sa-i cereti acordul lui Mihai Gorbaciov, cu care v-ati fi întâlnit în capitala URSS. V-as ruga sa lamuriti lucrurile în acest caz.
General colonel (r.) dr. Constantin Olteanu: Problemele asupra carora îmi cereti sa ma pronunt au fost cuprinse într-un interviu acordat de Dumitru Burlan unui reporter de la “Jurnalul National”, la 12 iunie 2007. Interesant este faptul ca reporterul, domnisoara Paula Chiuciuc, n-a avut curiozitatea sa-l întrebe pe interlocutor de unde cunoaste el aceste probleme? |i permitea functia lui de atunci, sa cunoasca ce se discuta si ce se hotara în conducerea superioara a statului? Vom vedea ca raspunsul la aceasta chestiune ni-l va da tot Burlan. Fabulatia despre întâlnirea mea cu Mihail Gorbaciov în 1985 nu este noua, ea a fost pusa în circulatie dupa 1990, de unii amatori de senzatii tari. Aceasta poveste a fost sugerata de faptul ca la doua zile dupa ce efectuasem o vizita în U.R.S.S., în decembrie 1985, în fruntea unei delegatii a armatei române, la invitatia omologului meu sovietic, maresalul Serghei Sakolov, am fost eliberat din functia de ministru al Apararii, devenind primarul general al Capitalei, iar apoi secretar al CC al PCR. Pe timpul vizitei n-a avut loc nici o întâalnire cu Gorbaciov. Delegatia militara româna, respectiv eu, în calitate de ministru al Apararii si sef al delegatiei, însotit de generalul-locotenent Victor Stanculescu, prim-adjunct al ministrului si de ambasadorul nostru la Moscova, Traian Dudas, a fost primita de Andrei Gromîko, presedintele Sovietului Suprem al U.R.S.S., si nu de Gorbaciov, cum se vehiculeaza. Rezulta ca subsemnatul si Gorbaciov nu stim ca ne-am intalnit, în schimb stie dl. Burlan. |n legatura cu celelalte întrebari ale dumneavoastra doresc sa precizez: se stie ca, în conformitate cu Constitutia tarii, instalarea unui guvern în România era atributul Marii Adunari Nationale, el nu era aprobat de Moscova. |n calitate de ministru al Apararii Nationale nu puteam parasi nici garnizoana Bucuresti fara aprobarea comandantului suprem, a lui Nicolae Ceausescu, cu atât mai mult nu puteam parasi tara, sa ma deplasez la Moscova, cu lista unui guvern potrivnic sefului statului român de atunci. Dl. Burlan mai sustine ca eu am fost “destituit”, pe când ma aflam în avionul cu care ma întorceam de la întâlnirea cu Mihail Gorbaciov. Ar trebui sa spuna în ce document oficial a gasit expresia ”destituit”, pe când ma aflam în avionul cu care ma întorceam de la întalnirea închipuita de dl. Burlan, cu Mihail Gorbaciov. Recunosc, omul are imginatie! An sfârsit, trebuie sa-i multumim acestui domn pentru ca ne confirma, ceea ce banuiam oricum, ca unii de-ai lui, încalcând reglementarile în vigoare, urmareau, prin “mijloace specifice” pe toti demnitarii vremii, afirmând: ”Cu toate ca stim sigur ca Olteanu (parca am fi fost colegi, n.i.) s-a întâlnit cu Gorbaciov tete-a-tete, nu aveam cunostinta ce au discutat. Tehnica noastra nu era totusi atât de avansata!”. Ca sa vezi! Ma surprinde faptul ca desi am relatat pe larg aceste probleme în lucrari, articole si în luari de cuvânt, pentru a explica si nu pentru a ma disculpa, întrucât nu este cazul, totusi aceasta plasmuire persista.
(continuare în numarul viitor)
General colonel (r.) dr. Constantin Olteanu
Nascut la data de 5 iulie 1928, în comuna Vulcana-Pandele, jud. Dâmbovita. A devenit ofiter (locotenent) în anul 1949. |n 1956 a absolvit cu "Diploma de merit" Academia Militara din Bucuresti, iar în 1959 a obtinut licenta în istorie în urma absolvirii Facultatii de istorie din cadrul Universitatii Bucuresti. A devenit doctor în stiinte istorice în anul 1964. A parcurs treptele ierarhiei militare de la gradul de locotenent, pâna la gradul de general de corp de armata în retragere. Constantin Olteanu a desfasurat o ampla activitate didactica si de instructie. |n martie 1980, a fost numit de catre Nicolae Ceausescu în functia de ministru al Apararii Nationale, functie pe care a ocupat-o pâna în decembrie 1985, iar între 1985-1988, a îndeplinit functia de Primar General al Capitalei. Din mai 1988 si pâna în decembrie 1989, a fost secretar al Comitetului Central al PCR, initial pentru propaganda si presa, apoi pentru relatii externe. Este autor al mai multor studii si lucrari de istorie si teorie militara, printre cele mai importante fiind: "Masele populare în razboiul de independentta" (1977), "Contributii la cercetarea conceptului de putere armata la români" (1979), "Continutul si trasaturile doctrinei militare nationale" (1984), "Evolutia structurilor ostasesti la români" (1986), "Coalitii politico-militare. Privire istorica" (1996), "România, o voce distincta în Tratatul de la Varsovia. Memorii, 1980-1985" (1999) si altele.
A consemnat Nicolae BALINT
nicolae_balint@yahoo.com
