Mărturia unui tânăr despre abuzul trăit la Mănăstirea Izbuc

Mănăstirea Izbuc a devenit epicentrul unei mărturii cutremurătoare despre abuz sexual. Starețul Mihail Tărău este acuzat de un fost angajat al mănăstirii, fostul său șofer mai exact că a comis fapte inacceptabile: atingeri intime, comportamente deviante și presiune psihologică, toate mascate în straie de sfințenie. Mărturia care a ajuns la redacția noastră este dintr-o conversație pe care tânărul abuzat a avut-o cu preotul Florin Jurca de la capela Maternității din Oradea.

Un loc de vindecare devenit scenă de traumă

În vremuri în care oamenii caută alinare în biserică, liniște în rugăciune și un sens în tumultul lumii, ne lovim de o realitate crudă. Instituția care ar trebui să ofere protecție sufletelor zdrobite devine, uneori, locul în care se frâng și mai tare. 

Acesta nu este un articol despre credință. Este despre abuz. Despre băieți tineri care pleacă la mănăstire cu gândul la Dumnezeu și se întorc purtând în suflet povara rușinii, a fricii, a unei tăceri impuse și răsucite în minte ca o rugăciune pe dos.

Părintele Adrian Suciu, preot duhovnic respectat și cunoscut în zona Beiușului, a confirmat pentru Gazeta de Cluj că a spovedit tineri abuzați homosexual la Izbuc.

Afecțiune părintească sau manipulare abuzivă?

Cazul acesta a fost povestit recent cu o sinceritate dureroasă de un tânăr, care a dezvăluit că a fost abuzat de starețul Mihail Tărău. Conform mărturiei, abuzul nu a fost doar verbal sau subtil, ci fizic, concret, cu gesturi ce nu mai pot fi interpretate ca „afecțiune părintească”: îmbrățișări dubioase, tentative de atingere intimă și chiar contacte inacceptabile. Tânărul povestește cu groază despre momentele în care se simțea prins, fără ieșire, într-un mediu unde nu doar că nu avea cui să-i spună, dar nici nu putea înțelege pe deplin ce i se întâmplă.

“La mine a fost cu starețul Mihail Tărău. A încercat de două ori. Cu îmbrățișări ciudate. Dar apoi clar. Cu limba în ureche…” a mărturisit șoferul

Când biserica devine complice prin muțenie

Mai grav decât faptele în sine este sistemul de protecție care se închide în jurul acestor indivizi. Un fel de „omerta” bisericească, unde totul se mușamalizează în numele „iubirii creștine” sau „iertării”. 

Părinți care știu, dar nu spun. Episcopii care primesc plângeri și le aruncă la coș. Tineri care pleacă din seminar pentru că nu mai suportă. Și totuși, în ciuda tuturor acestor semnale, nimeni nu scoate sabia adevărului din teaca tăcerii.

Omerta cu sutană, iertare ca instrument de mușamalizare

Se adaugă la toate acestea și o retorică periculoasă, promovată în numele „moralității”: aceea că homosexualitatea este „o boală psihică dobândită”, că „se poate prinde” de la vârste fragede și că trebuie eradicată din societate ca un cancer. Astfel de discursuri nu fac decât să îngroape și mai adânc drama reală: nu orientarea sexuală a cuiva e problema, ci lipsa consimțământului, abuzul de putere și tăcerea celor care știu, dar aleg să nu spună nimic.

Discursuri toxice în numele moralității din conversația avută între șofer și preotul Florin Jurca

Când un copil de 15 ani e corupt de un „călugăr cu experiență” de 30 de ani, nu e vorba de libertate sexuală, ci de prădare. 

Iar în toată această ecuație, victimele tac. Pentru că nu sunt crezute. Pentru că sunt făcute să se simtă vinovate. Pentru că „nu poți vorbi de rău un preot, că-i păcat”. Biserica nu este un loc al abuzului, dar trebuie să devină un loc al dreptății. Să-și curețe rândurile, nu să le ascundă sub veșminte aurite.

Și poate că, într-o zi, tinerii vor putea merge la mănăstire doar pentru Dumnezeu. Nu pentru a-și salva sufletul din ghearele unui om care poartă, nedemn, straiele sfinte.

O PARTE DIN DISCUȚIA DINTRE PREOT ȘI ȘOFERUL MOLESTAT DE PĂRINTELE MIHAI TĂRĂU

Florin Jurca: Da, e o treabă delicată. Mass-media exagerează, pune presiune. Oamenii se panichează. Un doctor chiar a zis: 50% e boală psihică.

Șoferul: Și pe părintele Adrian Suciu(din Ștei, duhovnic cunoscut în zonă) voiam să-l văd, să mă duc la spovedanie. Dar n-am timp. Asta e.

Florin Jurca: Da, să treacă cu bine. Să fie bine.

Ș: Și cu Italia, că acolo a pornit tot. Unde era puterea economică. Bătător la ochi. Și nu i-a ajutat nimeni.

Florin Jurca: Plus că italienii sunt mai naționaliști. Au ieșit în stradă și cu familia și cu căsătoriile spurcate. Ei sunt mici, dar sunt tari.

Ș: La noi… la referendum n-a fost așa. Lumea zice „Ce treabă avem noi cu ei?” Dar poate că e o boală. Psihică. Dobândită.

Florin Jurca: Părintele Savatie Baștovoi zicea că dacă la 14-15 ani vine cineva și corupe copilul, după aia copilul nu mai știe. Zice că e normal.

Ș: Așa e. Apoi zice că nu-i pedofil, da’ corupe minori. Și câștigă adepți. Și e ca o boală care se răspândește.

Florin Jurca: Eu zic că vin vremuri tot mai tulburi. Și ce-ai pățit tu…

Ș: Da, dar eu aveam deja 18 ani. Îți dai seama, dacă eram de 15? Am avut diriginte bun, ca un tată. M-a ajutat.

Florin Jurca: Adolescența e ca Triunghiul Bermudelor. Dacă n-ai busolă, te duci. Pe droguri, pe deviații…

Ș: Și părintele de la mănăstire, Devințe, m-a ajutat. Dar un băiat mi-a zis că a pățit și el ceva, cu altcineva. Nu de la Cluj. De la episcopie.

Florin Jurca: Când te întorci la Oradea?

Ș: Poate înainte de Paști. Vedem cum e cu deplasările.

F.J.: Ai auzit de cazul cu Kalinescu?

Ș: Da, a zis că a primit poză pe Facebook. Orbai Alex îl cheamă. Clasa a 12-a la seminar. A pățit și el ceva.

Ș: Eu nu bag mâna în foc pentru nimeni. Știu ce-am trăit eu, dar nu pot să bag mâna-n foc pentru altul.

Ș: La mine a fost cu starețul Mihail Tărău. Încercat de două ori. Cu îmbrățișări ciudate. Dar apoi clar. Cu limba în ureche…

F.J: Doamne ferește.

Ș: Da, și acum nici să ne mai rugăm nu putem în biserici. Și pentru păcatele noastre, și că tăcem. Nu zicem nimic.

F.J.: Așa e. Și când taci, ești părtaș.

Ș: Așa zic și eu. Și dacă noi nu spunem, cine să spună?

CONVERSAȚIA DINTRE STAREȚUL MĂNĂSTIRII IZBUC, MIHAI TĂRĂU ȘI UN VÂNĂTOR CĂRUIA I-A FĂCUT AVANSURI

„Trimite-mi ceva poze cu tine, fiule!”

Un schimb de mesaje bizar și stânjenitor a avut loc între Mihail Tărău și un vânător din zonă. Preotul i-a cerut poze respectivului tânăr.

Preotul i-a trimis bărbatului mai multe fotografii din interiorul catedralei, în care apare îmbrăcat în straie bisericești, iar conversația a luat o turnură neobișnuită când acesta i-a cerut: „Trimite-mi ceva poze cu tine, fiule!” însoțind cererea de un emoji cu mâini în rugăciune. Vânătorul, confuz și vizibil stânjenit, a reacționat ferm: „Nu fac așa ceva… niciodată!” și „Cred că ați greșit persoana.”

În toată această rană colectivă, poate cea mai mare nedreptate nu e doar ceea ce s-a întâmplat între zidurile reci ale unei mănăstiri, ci ce nu s-a întâmplat după: nicio anchetă reală, nicio retragere din funcție, nicio demisie. Un preot, când greșește, nu e mustrat ca un simplu funcționar. El rămâne, uneori, tot „părintele”, protejat de tăcere, de ierarhie și de frica altora de a nu „păcătui” spunând adevărul.

Într-un sistem în care păcatele se spală mai ușor decât vina, victimele rămân captive între rușine și neputință. Nu pentru că nu au curaj, ci pentru că, de prea multe ori, curajul lor e întâmpinat cu ridicări din umeri sau cu blesteme mascate în citate biblice. Tânărul care a îndrăznit să vorbească nu o face pentru că vrea răzbunare. Ci pentru că, în tăcerea celorlalți, s-a auzit strigătul celor ce n-au mai putut să-l rostească singuri.

Și poate că aici e marea noastră datorie: nu să judecăm credința, ci să tragem cortina de pe minciună. Nu să demolăm biserici, ci să ne asigurăm că înăuntru nu se mai ridică altare pe suferință.

CJ Cluj a mințit cetățenii și de Paște!