Pe data de 1 aprilie 1941, au murit 3.000 de români, seceraţi de mitralierele ruşilor. Pentru că au vrut să părăsească teritoriul ostil ocupat de Armata Roşie şi să revină la patria mamă de care fuseseră dezlipiţi forţat, românii au plătit cu viaţa şi au sfârşit aruncaţi în gropi comune.
Se spune că masacrul de pe 1 aprilie 1941 a fost unul orchestrat de ruşi. Agitatorii sovietici a împânzit în preajma Paştelui zvonul că se vor deschide graniţele cu România şi bucovineni vor putea trece nestingheriţi către patria mamă. Aproximativ 3000 de români din mai multe sate de pe valea Siretului au plecat, pe jos, în ziua Paştelui către graniţa. Îmbrăcaţi în alb, încolonaţi cu preoţi în faţă, purtând icoane şi steaguri au plecat către România, dar s-au oprit la doi kilometri de frontieră, în localitatea Fântâna Albă, unde ruşii i-au aşteptat cu mitralierele NKVD.
Pe 1 aprilie 1941, la doi kilometri de graniţa cu România, femei, bărbaţi sau copii a fost cu toţi seceraţi de gloanţe într-un cumplit masacru. Foarte puţini au supraveţuit dezastrului pentru a mai putea povesti coşmarul.
Cei care n-au murit seceraţi de gloanţele mitralierelor au avut parte de un sfârşit şi mai cumplit. Răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi în chiuri până la moarte. Cadavrele românilor au fost aruncate în gropi comune care, se pare, fuseseră săpate dinainte. Unele victimele au fost îngropate de vii. Alţi români, prinşi la Fântâna Albă au fost arestaţi şi supuşi unor torturi cumplite.Au sfârşit într-o groapă comună dintr-un cimitir evreiesc peste care ruşii au aruncat var stins.
La Fântâna Albă, locul masacrului, abia în 2000 autorităţile ucrainiene au permis pentru prima dată, abia în anul 2000, oficierea unei slujbe religioase, în memoria celor 3000 de români morţi în drumul lor către România.
