
Polițiștii din Cluj, alături de inspectorii RAR, au verificat starea tehnică a vehiculelor folosite pentru școala de șoferi. Rezultatul? Amenzi de peste 3.600 de lei și patru certificate de înmatriculare reținute.
La data de 13 mai a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu specialiști ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune în municipiul Cluj-Napoca, vizând starea tehnică a autovehiculelor destinate instruirii practice pentru obținerea permisului de conducere.
„Activitățile au avut ca scop identificarea și sancționarea deficiențelor tehnice care pot afecta siguranța rutieră, în special în cazul vehiculelor utilizate de școlile de conducători auto”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
În cadrul acțiunii, au fost oprite și verificate 13 autovehicule inscripționate cu mențiunea „ȘCOALĂ”. Totodată, au fost legitimate 26 de persoane, dintre care 13 instructori auto, testați cu aparatul etilotest – rezultatele fiind negative.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în baza O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Acestea au totalizat 18 puncte de penalizare și amenzi de peste 3.600 de lei. Mai mult, au fost reținute 4 certificate de înmatriculare din cauza unor deficiențe tehnice constatate.
Autoritățile anunță că astfel de controale vor continua, „în vederea menținerii unui climat de siguranță și legalitate în domeniul transporturilor rutiere.”






Citește și: