“Inteligent şi arogant, perfid şi vicelan când vrea, creştin şi ezoteric, unul dintre cele mai enigmatice şi inteligente persoane pe care am avut plăcerea să le cunosc, pe numele lui Demea Sabin-Mugurel- huedinean prin naştere.
Având o apartenenţă la temuta şi vestita lojă masonică „Propaganda 2”- P2- este considerat unul dintre locotenenţii şi apropriaţii lui „Il comantirore”- Licio Geli- prin intermediul căruia are acces în Vatican(Opus Dei) şi Sicilia, iar informaţiile despre el ne spun că este conectat şi cu serviciile italiene şi cu influenţi oameni politici(legătura cu Monti, unul dintre şefii clubului Bilderberger şi a Comisiei Trilaterale.)
Format fiind la şcoala marilor rabini europeni şi americani(cu care este prieten şi lucrează împreună) şi a comerţului cu diamante, are o influenţă deosebită în Parlamentul European(prin rabinul şef din Bruxelles Matusoff Levi), prin rabinii şefi din Washington DC( Shemtov şi Kotlansky) al căror birou este în Casa Albă, a penetrat şi are contacte la cel mai înalt nivel politic. Prin rabinul şef Berel Lazăr din Moscova are contacte înalte la Kremlin. Informaţiile despre Demea Sabin-Mugurel ne indică o activitate intensă şi strânse comntacte cu naţionaliştii chinezi.
Personal nu am întâlnit un personaj mai bine conectat, inteligent şi şarmant, fiind şi un discret om de afaceri, fiind cunoscător al mecanismelor financiare americano-evreieşti( nu avem informaţii cu privire la averea reală, dar credem în existenţa ei,) Cred că Deamea Sabin-Mugurel este unul dinte marii lobbyşti pe care i-a avut România, fiind în acelaşi timp un naţionalist cu o doctrină creştină de extremă dreapta.
În acest moment se dedică educării tinerilor creştini alături de liderii spirituali din diverse confesiuni.
NB:
Informaţiile furnizate au fost verificate de Servicii. (implicarea lui Demea Sabin-Mugurel în cazul Alro Slatina şi eliberarea prietenului său Vadim Benyatov)”, susţine o sursă din apropierea Serviciului de Informaţii.
Anturajul de lux a lui Sabin-Mugurel Demea: de la masoni la spioni şi şefii lumii
„Spionul” Vadim Benyatov
Consultantul american de origine rusă Vadim Benyatov, acuzat în dosarul privind scurgerile de informaţii în domeniul energetic, a fost scăpat de toate acuzaţiile, moment în care a părăsit ţara. Instanţa supremă a respins pe 13 august 2007 recursul procurorilor DIICOT.
Consultantul american de origine rusă Vadim Benyatov, acuzat în dosarul privind scurgerile de informaţii în domeniul energetic, poate părăsi ţara. Instanţa supremă a respins ieri recursul procurorilor DIICOT la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care a fost de acord ca lui Benyatov să i se ridice interdicţia de a părăsi Capitala şi, implicit, ţara.
Pe numele consultantului nu mai există nicio altă interdicţie. Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost foarte dur criticată de procurorii DIICOT, cei care în primă fază au şi decis arestarea grupului infracţional din care susţineau că face parte şi Vadim Benyatov. Procurorii consideră că instanţa s-a substituit altor puteri în stat, precum Curtea Constituţională şi autoritatea legislativă. Remarca vine după ce instanţa Curţii de Apel Bucureşti a reţinut că procurorii DIICOT nu ar avea calitatea de magistraţi imparţiali, în sensul că nici Constituţia României şi nici pachetul de legi privind reorganizarea judiciară şi statutul magistraţilor nu ar fi în concordanţă cu CEDO. Parchetul va declara recurs în interesul legii.
Boc s-a întâlnit şi el cu Comisia Trilaterală
Premierul Emil Boc a participat la Cafe Athenee Palace Hilton la o cină, organizată de controversata Comisie Trilaterală (aşa-zisul Guvern Mondial). Primul-ministru a ţinut ca participarea sa să fie secretă, drept care a și folosit la plecare o ieșire laterală. Prezenţa sa a fost, însă, trădată de coloana oficială de mașini parcată în faţa hotelui. Sâmbătă seara, membrii Trilateralei au fost invitaţi de către Traian Băsescu la o cină discretă la Palatul Cotroceni. Pe agenda Administraţiei Prezidenţiale, această manifestare nu fost făcută publică.
Conferinţa pe Europa a controversatei Comisii Trilaterale, care și-a ţinut lucrările timp de trei zile la București, s-a încheiat duminică la orele amiezii. Datorită caracterului privat (sau mai bine zis secret) al reuniunii, informaţii referitoare la temele abordate nu sunt în acest moment accesibile.
Surprinzător (sau nu), la acţiune au participat ca invitaţi și Lucian Croitoru, Adriean Videanu, Daniel Dăianu, Adrian Severin, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, și conform unor surse, premierul Emil Boc. Ultimul, deși a fost extrem de discret, nu a reușit să-și ascundă prezenţa cel puţin la cina de la Hilton. Prezenţa lui Emil Boc ne-a fost confirmată de doi dintre participanţi. Totuși, coloana oficială de mașini a premierului a fost remarcată în parcarea din faţa hotelului, trădându-i astfel prezenţa.
La fel de discretă a fost și cina de sâmbătă seara dată în onoarea participanţilor la Trilaterală de către președintele Traian Băsescu. De menţionat că pe agenda de pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale nu se pomenește nimic despre acest eveniment.
Ce este comisia Trilaterală?
Organizaţia a fost înfiinţată în 1973 de oameni de afaceri din Japonia, Europa şi America de Nord, fondatorul fiind bancherul american David Rockefeller. Scopul a fost acela ca membrii să asigure comunicarea şi cooperarea între statele pe care le reprezentau. Aceştia, industriaşi, şefi de bănci, premieri şi membri în diverse guverne ale lumii, au fost consideraţi un executiv din umbră care de fapt influenţează deciziile politice la nivel global, fiind cel mai influent grup de lobby din lume. Organizaţia europeană cuprinde 170 de membri care provin din statele UE, preşedintele fiind Mario Monti, fost comisar European. România are doi reprezentanţi: Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, şi Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.
Unul dintre cei mai influenţi membri ai Comisiei Trilaterale, prezent şi la Bucureşti, este Peter Sutherland, preşedintele de onoare al organizaţiei. El ocupă în prezent funcţia de preşedinte al Goldman Sachs şi conduce prestigioasa universitate London School of Economics. La reuniunea din România au mai participat Michael Fuchs, vicepreşedinte executiv al Comisiei şi membru în Bundestag şi Jacob Frenkel – preşedintele JP Morgan Chase, Marek Belka – preşedintele Băncii Naţionale a Poloniei.
Precedentul privatizării ALRO
Şeful statului, adversar declarat al controlului rusesc pe piaţa românească a energiei, a intervenit la ministrul Economiei taman pentru nişte investitori ruşi agreaţi de Putin şi filaţi de SRI. Memoriul Alro, dat publicităţii de Administraţia Prezidenţiala, cu tot cu rezoluţia lui Traian Băsescu şi tot fără număr de înregistrare, cuprinde exact montajul financiar care l-a bagat în puşcărie pe Benyatov.
Oficialii Alro Slatina care s-au întâlnit cu preşedintele Băsescu la Cotroceni pentru a obţine energie ieftină erau filaţi de SRI în documentarea a ceea ce avea să devină dosarul "spionaj şi trădare". Consultantul Vadim Benyatov Don a fost acuzat de tentativa de subminare a economiei naţionale tocmai pentru un proiect (ratat) în care s-a implicat alături de acţionarul majoritar al Alro.
Tiberiu Hrihorciuc
Smecher omu, il cunosc personal si este foarte modest, dar pot spune ca sub aceasta modestie ascunde o inteligenta maxima si o perfiditate iesita din comun.