În urma unei noi acțiuni a Consiliului Județean Cluj, de ecologizare a lacului de acumulare Tarnița, câteva persoane au fost suprinse în timp ce aruncau gunoaie. Acestea au fost fotografiate și urmează să fie date în judecată de către forul județean.
În vederea recuperării cheltuielilor presupuse de operațiunile de salubrizare, dar și a stopării fenomenului de depozitare ilegală a deșeurilor în zona lacului Tarnița, Consiliul Județean Cluj, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție, a derulat deja o serie de controale și a identificat mai multe persoane care s-au făcut vinovate de aceste fapte, persoane care se regăsesc în unele din fotografiile atașate. Împotriva acestora, Consiliul Județean urmează să se îndrepte cu acțiuni în justiție pentru recuperarea prejudiciului.
”Departe de a fi o inițiativă izolată, recenta ecologizare survine unui șir întreg de operațiuni de igienizare derulate periodic în această zonă de mare interes turistic. Astfel, doar costul ultimelor două asemenea operațiuni derulate de Consiliul Județean, dincolo de resursele proprii folosite, a fost de circa 12.000 de lei: 5.344,65 lei și 6.432,43 lei”, au declarat reprezentanții Consiliului Județean.
Soluția care se impune în acest caz și care ar putea rezolva definitiv problema deşeurilor din zonă o reprezintă efectuarea de controale de către primării și obligarea persoanelor fizice şi juridice situate în aria teritorială să încheie contracte de servicii de salubrizare.