La limita plajelor din staţiunea Mamaia va fi creată o perdea forestieră din plante care cresc în soluri nisipoase, care va avea, pe lângă rolul peisagistic, şi pe cel de stopare a eroziunii costiere, scrie ”Adevărul”.

Turiştii care veneau în anii ’70 – ’80 în staţiunea Mamaia îşi amintesc cum, în lipsa umbrelelor şi a baldachinelor, se ascundeau de arşiţa zilei sub copacii care străjuiau nisipul. În ultimii ani, toată vegetaţia a fost îndepărtată, fără să ştie că, de fapt, copacii nu făceau doar ziua suportabilă, ci aveau şi un rol de stopare a eroziunii plajelor.   

În cadrul proiectului de lărgire a plajelor litorale, început în toamna acestui an, în Mamaia vor fi plantaţi copaci la marginea nisipului, aşa cum existau în urmă cu patru decenii, cu rol de stopare a eroziunii costiere.   

Plantarea celor 650 de puieţi, din speciile sălcioară, cătină albă şi cătină roşie, care cresc în soluri nisipoase, va începe în primăvară, după finalizarea lucrărilor de stopare a eroziunii plajelor, care se execută în prezent.

„Am avut grijă ca această barieră verde, prima măsură de acest gen luată după Revoluţie, să fie implementată prin fonduri europene, fără să modifice în niciun fel costul total al proiectului şi nici timpul de execuţie Plantând specii autohtone, pe o bandă de 10 metri de la limita de vest a plajelor, vom fixa şi stabiliza zona dunelor de nisip, iar când această barieră verde va ajunge la maturitate va fi o piedică în transportul nisipului către aleile de promenadă în timpul furtunilor de peste iarnă“, a declarat Bogdan Bola, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral.

Măsuri „verzi“ pentru litoral

Decizia de plantare a vegetaţiei a fost luată în luna aprilie, atunci când, spune Bogdan Bola, a organizat mai multe întâlniri cu specialişti în mediu pentru a analiza împreună modalităţile de reducere a eroziunii eoliene, astfel încât noul profil de plajă, rezultat în urma înnisipării, să fie cât mai stabil.  

„Pentru reducerea cheltuielilor de întreţinere pentru conservarea profilului plajei nou create, am solicitat antreprenorului la începutul lunii mai 2020 să analizeze posibilitatea combaterii eroziunii eoliene prin implementarea unor măsuri «verzi» cu rolul de a îmbunătăţi şi cadrul natural, dincolo de efectele scontate ale stopării transportului de nisip către staţiune. Antreprenorul a prezentat în cursul lunii iulie 2020, după consultarea cu institute de specialitate din ţară, un studiu sintetic privind tema combaterii eroziunii eoliene, fiind de acord cu plantarea unei perdele de vegetaţie la limita de vest a plajei. Directorul instituţiei spune că dacă vegetaţia îşi va dovedi utilitate, în anii următori modelul va fi aplicat şi pe alte sectoare de plajă ale litoralului românesc.     

Plaje mărite cu nisip excavat din mare   

Primele sectoare de plajă care s-au lărgit au fost din Mamaia, Constanţa şi Eforie Nord, în 2015. În toamna acestui an proiectul realizat cu bani europeni, în cuantum de 800 de milioane euro, va duce la mărirea lăţimii altor sectoare de plajă urmând ca, în primăvara anului viitor, să înceapă înnisiparea şi în Eforie. În următorii ani, alte 11 sectoare de plajă vor fi extinse, cele mai multe lucrări urmând a fi executate în sudul litoralului: de la Costineşti la 2 Mai. Nisipul pentru lărgirea plajelor este excavat din mare. În paralel se amenajează şi diguri pentru ca forţa distructivă a valurilor să nu mai erodeze plajele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.