Sâmbătă, 15 martie, de la ora 11.00, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca vă invită la frumosul şi celebrul basm muzical al copilăriei, “Hänsel și Gretel”, de Engelbert Humperdinck.
Opereta adaptată după captivantul basm al fraţilor Grimm le va face o bucurie celor mici, dar şi celor mari, printr-un spectacol interpretat în limba română, o sărbătoare muzicală într-o dimineaţă de sâmbătă.
Libretul compozitorului E. Humperdinck, care a avut premiera în anul 1893, îi aduce pe scenă pe zglobii Hänsel și sora sa Gretel în incursiunea lor fantastică printre luminişurile pădurii, înfricoşătoarea vrăjitoare şi apetisanta căsuţă de turtă dulce. Povestea originală a fraţilor Grimm ne poartă într-un codru nesfârşit unde-şi avea modesta căsuţă un tăietor de lemne nevoiaş, alături de nevastă şi cei doi copii: Hänsel şi Gretel. O foamete cumplită abătută asupra ţinutului îl nelinişteşte pe tăietorul de lemne, cedând la insistenţele mamei vitrege a copiilor, care vrea să scape de două guri de hrănit, părăsindu-i în adâncul pădurii, de unde nu vor ştii să se întoarcă. Aşa începe aventura isteţilor frăţiori, care ajung, după zile şi nopţi de mers, la delicioasa căsuţa de turtă dulce împodobită cu prăjiturele şi cozonac a bătrânei vrăjitoare, care de-abia aşteapta să-i ademenească şi să-i mănânce. Hänsel şi Gretel reuşesc, însă, să o păcălească iar baba cade în propria capcană. Fraţii se întorc acasă fericiţi şi plini de daruri din casa îmbelşugată şi dulce, la tatăl plin de remuşcări şi foarte bucuros să-i aibă din nou alături.
O poveste universală a copilăriei care îi poartă pe cei mici, dar şi pe cei mai mari, pe un tărâm fantastic şi magic, va fi interpretată pe note de către invitata specială a spectacolului, soprana Simona Baltog, alături de artiştii Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca: Alexandra Hordoan, Daniela Mureşan Chişbora, Horaţiu Ruşti, Liza Kadelnik şi Ioana Dan, pe acompaniamentul lin de pianului al Adelei Bihari. Regia artistică este realizată de Diana Todea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.