Ieri, CJ cluj a semnat contractul de închiriere a Stadionului Cluj Arena în vederea disputării, în 16 iunie a.c., a unuia dintre cele mai importante evenimente sportive ale anului din județul Cluj: meciul de fotbal dintre Legendele Barcelonei și Generația de Aur a României.

Legendele Barcelonei (Barca Legends) este modalitatea prin care F.C. Barcelona onorează jucătorii care au purtat tricourile echipei de-a lungul anilor și, totodată, o modalitate în plus de a duce la nivel global renumele și brandul Barça. Alături de acești jucători de excepție vor intra în teren legendele României, componenți ai echipei anilor ‘90 alături de care românii au trăit cele mai mari reușite fotbalistice ale reprezentativei naționale.

Cluj Arena va fi, din nou, gazda unui eveniment cu adevărat memorabil. Clujenii și nu numai vor avea astfel șansa de a îi vedea în acțiune pe unii dintre cei mai talentați fotbaliști ai tuturor timpurilor dar și de a retrăi bucurii și momente greu de egalat”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Partida demonstrativă de fotbal care se va disputa pe stadionul emblemă al Clujului este doar una dintre zecile de competiții sportive ce vor avea loc în perioada 14-17 iunie în municipiul Cluj-Napoca și care sunt reunite în cadrul Sports Festival. Aflat la prima ediție, acest eveniment ce se va desfășura, simultan, pe Cluj Arena, în Sala Polivalentă, la Bazinul Olimpic sau în Parcul Central, promite să aducă la Cluj cele mai îndrăgite sporturi și legende sportive care, alături de sportivi amatori și profesioniști, părinți și copii, adolescenți și seniori, vor avea posibilitatea de a practica împreună sportul lor preferat sau de a învăța unul nou.

În ultimii ani, Consiliul Județean Cluj și Primăria Cluj-Napoca au reușit să atragă în orașul de pe Someș, datorită infrastructurii nou create, competiții de profil de înalt nivel, din multiple domenii sportive, evenimente care au reunit zeci de mii de sportivi și spectatori și care au contribuit la creșterea vizibilității Clujului în plan internațional. Conform organizatorilor, Sports Festival își propune să ducă mai departe aceste demersuri instituționale, printr-o reinventare a „sportului”, respectiv printr-o accentuare a laturii de show și educație a acestuia, astfel încât apetitul publicului pentru mișcare și activitate fizică să crească în mod considerabil și sustenabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.