Dr. Adrian Marinescu

Adrian Marinescu, medic primar la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, unde au fost tratați până acum cei mai mulți dintre pacienții români infectați cu noul coronavirus, a susținut într-un interviu acordat HotNews.ro că situația României este încă sub control și este mult mai bună decât în alte țări din Europa.

Chiar dacă pe parcurs mai sunt înregistrate noi cazuri de infectări, „cei mai mulți dintre cei pe care îi descoperim sunt deja luați în evidență, sunt persoane aflate în autoizolare sau în carantină, așa încât ei nu pot să transmită mai departe”, lucru care este foarte important.

„Trendul este în mod clar crescător, iar în România se va înregistra în fiecare zi un anumit număr de cazuri”, spune Adrian Marinescu. Partea bună este însă, potrivit medicului, aceea că „în țara noastră încă se face anchete epidemiologice corecte – la majoritatea cazurilor confirmate până acum, încă se pot stabili persoanele care au intrat în contact, lucru imposibil în acest moment în Italia sau chiar în Germania sau Spania”, explică medicul Adrian Marinescu: „Este foarte important ca de fiecare dată când este un caz testat pozitiv să reușești să faci o anchetă epidemiologică corectă, adică să stabilești contacții direcți. Lucru care, în momentul ăsta, în Europa nu se poate face în țări precum Italia sau chiar Germania, Spania și așa mai departe. E foarte important că putem face acest lucru.”

Situația din România este bună în acest moment, în context mondial și european

„Dacă ne referim la situația României, categoric că trebuie să o luăm în contextul mondial și european, nu avem cum să o luăm separat. Prin comparație, stăm bine. Și când spun că stăm bine, mă refer la faptul că avem un număr mic de cazuri. Și mai important este că dintre aceste cazuri, chiar dacă în fiecare zi avem cazuri noi, este bine că cei mai mulți dintre cei pe care îi descoperim sunt deja luați în evidență, sunt persoane aflate în autoizolare sau în carantină, așa încât ei nu pot să transmită mai departe”, spune Adrian Marinescu.

Medicul mai subliniază și importanța faptului că „măsurile astea pe care le-am luat și care sunt stricte au fost luate cumva înaintea celorlalți. Adică noi nu am ratat startul în felul ăsta, am luat niște măsuri stricte și vom mai lua măsuri – vor fi luate în dinamică – în punctul în care noi încă nu am scăpat lucrurile din observare.”

„Măsurile luate de autorități trebuie dublate și de măsuri individuale”, atrage atenția medicul Adrian Marinescu, astfel încât acestea să fie eficiente.

Citește recomandările medicului Adrian Marinescu- https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23720697-cum-vede-medic-care-trateaza-pacienti-coronavirus-situatia-din-romania-luat-masuri-stricte-inaintea-celorlalti-nu-ratat-startul-stam-bine-comparatie-alte-tari.htm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.