
Un bărbat care s-a dat drept medic estetician timp de luni de zile, fără nicio calificare sau aviz, este judecat la Judecătoria Cluj-Napoca. Printre victime se numără mai multe persoane păcălite să plătească sute de euro pentru intervenții fictive.
Vasilas Ionuț-Vasile-Răzvan a fost trimis în judecată pentru că ar fi exercitat fără drept profesia de medic estetician, în 11 acte materiale, și pentru trei fapte de înșelăciune. Acesta opera printr-o firmă cu denumire înșelător de profesională, promițând consultații și tratamente estetice, fără a deține nicio pregătire medicală sau autorizație

Alături de el, în boxa acuzaților se află și Szalina Botond Zoltan, acuzat de complicitate. Printre părțile vătămate figurează inclusiv Societatea Română de Chirurgie Estetică și Colegiul Medicilor.
Procesul, aflat pe rol din 2022, a fost tergiversat de mai multe ori din cauza absenței martorilor și a unor erori din rechizitoriu. Următorul termen este programat pentru 23 aprilie 2025, când instanța ar putea finaliza cercetarea judecătorească.