Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Tîrgu Mureș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Csiki Csongor, medic specialist oncologie medicală, șef Compartiment Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc și coordonator județean al Programului național de oncologie pentru județul Harghita (începând de la data de 08.07.2014, ora 00:32, până la data de 09.07.2014, ora 00:32), pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (98 de acte materiale).


Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia în perioada 24.02.2014 – 23.06.2014, inculpatul CSIKI CSONGOR a primit bani sau alte bunuri de la bolnavi de cancer, cu ocazia efectuării unui număr de 85 de consultații în incinta cabinetului situat în Spitalul municipal din Odorheiu Secuiesc (minim 50 lei pe pacient în schimbul eliberării unei rețete periodice sau a efectuării unei consultații).


La data de 7 iulie 2014, acesta a primit, de la un număr de 13 bolnavi, bani în numerar, în valoare totală de 810 lei și bunuri (cafea, băutură), procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante în timp ce primea banii și bunurile sus menționate.


Inculpatului Csiki Csongor i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 


La data de 8 iulie 2014, Tribunalul Tîrgu Mureș a respins propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de procurorii anticorupție și a dispus cercetarea inculpatului sub control judiciar. Față de această măsură, procurorii au depus contestație ce urmează a fi judecată la Curtea de Apel Tîrgu Mureș.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații – D.J. Harghita. 

Procurorii DNA precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

2 COMENTARII

  1. Bravo DNA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    In sfarsi s-a ajuns si la medici care se pare ca se considera Dumnezei si considera spitalele din Romania ca pe propria lor ograda.
    Poate ca, peste ceva ani sa incepem sa civilizam si modul de practica a actului medical din Romania.
    Acesti medici – nu toti (pentru ca mai exista si oameni deosebiti printre ei), ar trebui sa reprezinte pentru romani un exemplu deosebit de civilizatie si asta nu numai pentru ca au depus un juramant pe care din pacate majoritatea dintre si il incalca zilnic.
    Inca odata…. SUCCES DNA !!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Bravos natiune, ala cu 810 lei si 3 cafele la sfert s-a pricopsit fraierul si a fost saltat de astia tari de la dna, ca sa fie un exemplu ptr alde Ponta, Base, Verestai AttilA ce a defrisat tara, TOTI BARONII LOCALI DIN FIECARE JUDET CARE JEFUIE TOT CE APUCA, , .Suntem bucurosi ca asa se va sfirsii cu toti talharii si nemernicii care sug singele gloatei fericita alfel ca i-a fost dat sa vada cine e de vina si a fost prins. Sa uitam de UIOREANU, APOSTU, VOICULESCU, FRATELE BASESCU, MONDIALII, MANELISTII SOCIETATII ASTEIA SI SA aplaudam d n a ca-i tare-n clont.Va pup si mult pa la toti voi astia multumiti de d n a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.