Un medic rezident clujean, în vârstă de 27 de ani, a fost voluntar timp de trei săptămâni într-un spital din Irak, unde a tratat refugiaţii din Mossul, răniţi de gloanţe sau explozii, scrie Mediafax. Acesta urmează să plece în acest an, tot ca voluntar, în Nepal.

Andrei Abrudan a absolvit în 2015 Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca iar în prezent este medic rezident în anul III, specializarea chirurgie generală, la Spitalul Municipal „Clujana”.

„A fost o tranziţie de pe băncile universităţii, unde înveţi multă teorie, direct în practică, unde, la început, eşti mai stângaci, dar te adaptezi, iar evoluţia este bună”, a povestit Andrei Abrudan, corespondentului MEDIAFAX. Acesta a prins, încă din liceu, de la tatăl său, medic veterinar care lucrează cu un ONG, gustul pentru voluntariat, astfel că anul trecut a plecat în Irak, pentru a trata refugiaţi din oraşul Mossul, unde a stat trei săptămâni. Medicul clujean a lucrat într-un spital a două asociaţii construit pentru refugaţi la periferia oraşului Mossul, în special pentru cei din partea de vest, distrusă în timpul războiului. Acesta a mai povestit despre cum, în perioada petrecută în Irak, s-a ataşat de un tânăr de 18 ani din Mossul, Marwan, pentru care s-a luptat să nu i se taie piciorul după ce fusese rănit la gamba dreaptă în urma unei explozii de bombă.„Tatăl şi fratele lui erau membri ai ISIS şi medicii militari de campanie i-au pus o tijă intramedulară care nu era indicată. Avea o fractură multiplă şi osteomielită, o infecţie la nivelul osului, şi am încercat tot felul de antibiotice. Am ţinut legătura cu colegii mei din ţară, am trimis fotografii ale rănii, am cerut sfaturi ce tratament cu antibiotice să îi administrez, iar în final i-am salvat piciorul iar Marwan poate acum umbla. Medicul nostru coordonator, un elveţian de 77 de ani, a avut încredere în mine şi mi-a lăsat mie decizia finală în cazul acestui caz. Ţin legătura cu Marwan în Irak şi i-am trimis şi un cadou”, a menţionat medicul clujean.

Andrei Abrudan ar vrea să se întoarcă în Irak, dar deocamdată se pregăteşte de o altă provocare: la începutul lunii iunie, va pleca timp de două săptămâni şi jumătate într-o expediţie umanitară în Nepal – „Nepal for Life” – unde va lucra în cadrul a două spitale.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.