
Medicii de familie din Cluj au anunțat că din 1 februarie, din cauza deciziei CNAS de a reduce cu 30% bugetul pentru medicina de familie, creșterii taxelor și cheltuielilor unităților medicale, cabinetele de familie nu vor continua activitatea medicală gratuită.
„Medicii de familie nu vor semna un contract oneros, abuziv care limitează acordarea de servicii medicale, pe de o parte, și impune scăderea finanțării serviciilor, pe de altă parte.
Joi, 18 ianuarie 2024, intre orele 9-11 am, se va organiza un protest în fața Casei Judetene de Asigurări de Sănătate la care vor participa medici de familie din judetul Cluj si medici specialiști din ambulator, aflați în aceeași situație.
Guvernul și instituțiile statului trebuie să asigure accesul gratuit la servicii de sănătate și nu poate să transfere această obligație în sarcina medicilor!
Suntem convinși că pacienții înțeleg situația în care ne aflăm și avem credința că ne vor susține în demersul nostru de a refuza un contract care ne afectează deopotrivă, pacienți și medici”, a anunțat Asociatia Medicilor de Familie Cluj.