Studenții mediciniști din Cluj Napoca intră în grevă japoneză, din cauza nerezolvării problemelor legate de rezidențiat.
„Deşi am solicitat instituţiilor statului soluţionarea problemei vizând organizarea examenului de rezidenţiat înainte de ziua moţiunii de cenzură, acest lucru nu s-a întâmplat. Ne menţinem neutralitatea politică şi dorinţa de a rămâne în afara oricărei discuţii politice, însă solicităm clasei politice să înţeleagă importanţa soluţionării de urgenţă a acestei probleme, fără a pune în pericol viitorul unei întregi generaţii de viitori medici, farmacişti şi medici stomatologi”, se arată într-un mesaj al Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România, postat pe Facebook.
Potrivit aceleiaşi postări, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR), împreună cu Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România (FASFR) şi Federaţia Studenţilor în Medicină Dentară din România (FSMDR) au declanşat greva. Pentru a se alătura acestei forme de protest, studenţii sunt îndemnaţi să poarte o mască medicală sau o banderolă pe care scrie mesajul #Rezi şi, ulterior, să posteze pe site-urile de socializare fotografii cu ei. Tinerii anunţă că, în cazul în care greva japoneză nu dă rezultate, iau în calcul – în urma consultării colegilor – să protesteze activ faţă de organizarea examenului de rezidenţiat. Demersul vine după ce Sorina Pintea (ministru al Educaţiei în Guvernul Dăncilă, căzut în urma moţiunii de cenzură de joi) a anunţat, săptămâna trecută, că examenul de rezidenţiat, care ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie, va fi amânat pentru 8 decembrie, deoarece la Ministerul Educaţiei nu există un ministru care să semneze cele şapte ordine necesare organizării probei. Pintea, despre amânarea examenului de rezidenţiat: Nu a fost nicidecum o manevră politică Sorina Pintea a precizat, vineri, în contextul grevei japoneze declanşate de studenţi din cauza organizării examenului de rezidenţiat, că propunerea de amânare a probei „nu a fost o manevră politică” şi, din punct de vedere legal, situaţia nu putea fi rezolvată. Ministrul interimar al Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, vineri, că înţelege acţiunile de protest ale studenţilor la Medicină şi Farmacie ca urmare a amânării examenului de rezidenţiat din acest an, însă a precizat că „din punct de vedere legal nu se putea rezolva această problemă”. „Vreau să îi asigur (pe studenţi, n.r) că propunerea de amânare nu a fost nicidecum o manevră politică. Din punct de vedere legal nu se putea rezolva această problemă. Aşteptăm noul Guvern. Eu am scos o cronologie din 2013 – inclusiv în 12-13 octombrie s-au semnat aceste ordine comune. Noi am trimis la Ministerul Educaţiei Naţionale din 25 septembrie, dar eu nu credeam că preşedintele României nu îşi va îndeplini obligaţia constituţională de a numi un ministru interimar (la Educaţie, n.r)”, spune Pintea. Pintea a precizat, în contextul în care studenţii se plâng că anul acesta au fost scoase mai puţine locuri pentru ocupare decât anul trecut, că numărul acestora, deşi nu e decis de Ministerul Sănătăţii, a crescut cu 10% faţă de necesarul primit din ţară. „Locurile pe care le scoatem la concursul de rezidenţiat nu sunt decise de către ministrul Sănătăţii sau Ministerul Sănătăţii . Ele sunt adunate în urma cererilor trimise de Direcţiile de Sănătate Publică care colectează aceste date de la spitale. Noi centralizăm. Dimpotrivă, a plusat (n.r. numărul de locuri la rezidenţiat) cu încă 10% faţă de necesarul pe care l-am primit din ţară”, spune Sorina Pintea.