În 2019, un medic din Siania a fost acuzat de părinții unei fetițe că acesta a lăsat mai multe panasamentele sterlie în coprul fiicei lor, în urma unei operații de apendicită. Acesta a scăpat de răspunderea penală.
Alessia este o fetiță de 10 ani care a trecut prin chinuri teribile din cauza unei neglijențe medicale. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia a clasat dosarul pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Părinții fetiței au contestat soluția de clasare a cauzei, dar Judecătoria Sinaia a respins ca nefondată acțiunea lor, relatează Ziare.com.
Medicul a atacat si el decizia de clasare
Medicul Severius Bărbuță a contestat decizia de neîncepere a urmăririi penale, motivul fiind unul curios. Chirurgul este nemulțumit de detaliile legate de soluția dată de procurorii de pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, care le permite părinților fetei să se îndrepte acum împotriva lui în civil și să-i ceară despăgubiri.
Potrivit unor surse judiciare, medicul și-ar fi dorit ca dosarul să fie clasat pe motiv că fapta nu există. Astfel familia copilului nu ar mai fi avut posibilitatea legală să deschidă un proces în civil pentru a cere despăgubiri materiale, iar cazul s-ar fi închis de la sine. Judecătoria Sinaia a respins însă și acțiunea medicului printr-o decizie definitivă dată în 23 martie 2021.
Cum au aflat părinții că Alessia are în burta pansamente rămase de la operație
Cazul Alessiei Chivu a fost intens mediatizat în toamna anului 2019. Atunci părinții fetiței de 10 ani, la acea dată, au acuzat public că aceasta a fost la un pas de o complicație medicală severă din cauza neglijenței medicului din Sinaia.
Fetița fusese operată de apenticită la Spitalul Orășenesc din Sinaia în februarie 2018. Totul a fost bine un an, până când a început să acuze dureri insuportabile de burtă.
Părinții au dus-o pentru investigații medicale la un spital din Brașov. În timp ce așteptau pe hol, Alessia a cerut de urgență să meargă la toaletă, unde a început să elimine pe cale naturală un tifon de lungimea unui deget, au explicat părinții. Ulterior medicii au mai scos o bucată de tifon de mărimea unui șiret. Medicii brașoveni au concluzionat că cel mai probabil acele bucăți de tifon erau de fapt pansamente sterile uitate de medicul chirurg care făcuse operația de apendicită.
Medicul nu poate fi incriminat din cauza Codului de procedură penală
Părinții fetei au depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia împotriva medicului incriminat de malpraxis, dar procurorii au clasat cauza. Motivul este dat de Codul de Procedura Penală. Pentru a fi considerată o infracțiune, vătămare corporală cu consecințe penale pentru autor, victima trebuie să aibă nevoie de cel puțin 90 de zile de îngrijiri medicale, dispuse de un medic legist. Alessia a avut nevoie doar de 45 de zile de îngrijiri medicale.
În acest caz se poate vorbi de existența unei fapte care poate atrage doar răspunderea civilă delictuală. Cu alte cuvinte, medicul nu poate fi acuzat de o faptă penală condamnat, dar victima se poate îndrepta împotriva lui pe cale civilă pentru a cere daune materiale, ceea ce urmeaza să se întâmple, a declarat avocatul familiei Alessiei.
Sursă: evz.ro