Curtea de Apel Cluj a decis să mențină condamnarea la închisoare primită de medicul marocan BOUZIANE MOHAMED AMIN.
” Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul B Mohamed Amin împotriva Sentinţei penale nr. 555/12.05.2023 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 839/117/2023. În baza art.275 al.6 C.pr.pen. cheltuielile privind interpretul desemnat pentru revizuient, rămân în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă apelantul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa de azi, 6 martie 2024, prin punerea deciziei la dispoziţia participanţilor prin intermediul Grefei Curţii.”, arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.
El a fost condamnat să ispășească o pedeapsă de cinci ani și opt luni închisoare cu executare.
În urmă cu doi ani, polițiștii clujeni au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, cetățean străin, s-a deplasat la o unitate medicală din municipiul Cluj-Napoca, prezentând o plagă în zona abdominală.
În urma administrării materialului probator de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Poliției municipiului Cluj-Napoca a rezultat faptul că bărbatul ar fi fost agresat fizic, în noaptea de 21/22 februarie a.c., în timp ce se afla într-un imobil situat în municipiul Cluj-Napoca, de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, de asemenea cetățean străin.
Cel în cauză, pe fondul unei discuții contradictorii, i-ar fi aplicat o lovitură la nivelul abdomenului cu un obiect înțepător-tăietor.
Bravo judecatorilor !!!
Nu este medic clujean, este asasin marocan !!!!
Viața nu are aceiași valoare pt toate rasele. În unele culturi endogamia, se căsătoresc chiar veri primari, este tradiție. Aceasta duce la copii născuți cu defecte fizice dar și psihice. Violența fizică este mai mare la acele culturi.
Gândiți-vă că toți regii din Europa au fost, sînt înrudiți; sânge albastru.