Medicul clujean Răcășan Florin Mihai a fost condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită.

”Condamnă pe inculpatul Răcășan Florin Mihai (…) la pedeapsa de : – 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În temeiul art. 289 al. 1, rap. la art. 66 alin. 1 lit. g), art. 67 al. 2 şi art. 68 al. 1 lit. c) Cod Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a exercita profesia de medic de care s-a folosit pentru comiterea faptei, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 raportat la art. 66 alin. 1 lit. g) Cod Penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a exercita profesia de medic, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 72 Cod penal rap. la art. 399 al. 9 Cod de Procedură Penală scade din durata pedepsei principale durata reţinerii şi a arestului la domiciliu din data de 15.07.2019 până la data de 30.11.2019 (inclusiv). În baza art. 289 al. 3 Cod de Procedură Penală dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 5.050 euro sau echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua confiscării. În temeiul art. 404 al. 4 lit. c) Cod de Procedură Penală menţine măsura asiguratorie a sechestrului asigurator luată prin ordonanţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj din data de 24.07.2019 asupra sumelor de bani ridicate de la inculpatul R.F.M. şi depuse în contul special deschis de ANABI la dispoziţia organelor judiciare, respectiv asupra a 1123 lei şi a 850 euro, conform recipiselor emise de UniCredit Bank nr. 1998A0029 din 24 iulie 2019 şi nr. 1998A0030 din 24 iulie 2019 şi prin ordonanţa din data de 01.10.2019 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cu privire la suma de 3360 euro aparţinând inculpatului R.F.M. şi depusă în contul special deschis de ANABI la dispoziţia organelor judiciare, consemnate conform recipise emise de UniCredit Bank sub nr. 1998A0064 din 1 octombrie 2019, măsuri asiguratorii luate în vederea executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale şi în vederea achitării cheltuielilor judiciare. În baza art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 2.000 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi cu inculpatul.”, arată soluția pe scurt a Tribunalului Cluj.

Răcășan a fost prins în flagrant, la mijlocul verii, în timp ce lua șpagă de la un pacient pe care refuza să-l externeze sau opereze, până nu îi dadea mita cerută. Din iulie și până în prezent, Răcășan a fost plasat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, fără a mai putea activa ca medic. 

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Cluj l-au prins în flagrant pe Racasan, în timp ce lua 700 de euro de la un pacient. Potrivit surselor, Florin Răcășan obișnuia să încaseze sume frumușele de la pacienți, în special de la cei vârstinci și nevoiași. Uneori opta pentru a interveni de mai multe ori pe un pacient, deși putea să opereze din prima toate problemele. 

Citeste si Procurorii au cerut arestarea unui faimos medic clujean

1 COMENTARIU

  1. Medicii ce lucreaza la stat pe langa faptul ca iau 2500-3500 EURO salar NET mai si santajeaza pacientii sa-i mai pompeze inca odata cu sute si mii de euro. Toata lumea stie ca daca nu le dai bani ei iti vorbesc urat, nu te baga in seama, nu se ocupa de tine, te trimit la privat cu toate ca ai asigurare medicala si asa mai departe.

    Pe Str Clinicilor la maternitate de exemplu pt o nastere se da mita 500-1000 euro…. Romania anului 2020… de vina sunt autoritatile care NU impun legea si lasa MEDICII INFRACTORI sa santajeze si excrocheze populatia de bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.