Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îl acuză pe medicul Mihai Lucan de conflict de interese în materie administrativă.

 

„Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către LUCAN MIHAI, fost medic șef secție – Secția Clinică Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, și fost membru în Consiliul de Administrație al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca„, se arată într-un comunicat al instituției transmis marți.

Conform agenției, în perioada 26 iunie 2012 – 30 decembrie 2016, S.C. LUKMED S.R.L., societatea comercială la care acesta împreună cu soția au calitatea de asociați, iar fiul său calitatea de administrator, s-a aflat în relații contactuale cu  Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, în sensul încheierii unui contract de prestări servicii medicale și a patru acte adiționale pentru prelungirea duratei acestuia.

ANI precizează că „persoana (…) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese (…) este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.