Medicul psihiatru dr. Traian Neamţu încearcă imposibilul să fie repus în funcţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă. La aproximativ 80, acesta se poate lăuda cu o carieră de excepţie şi totodată cu faptul că a fost preşedinte al Asociaţiei Foştilor deţinuţi politici din Cluj. Însă, potrivit unor documente ajunse în posesia Gazetei de Cluj, acesta a comis câteva ilegalităţi după ce s-a pensionat și nu a mai lucrat la unitatea medicală, emiţând adeverinţe cu parafa fostului loc de muncă SCJU Cluj.

 

Adresă pentru a verifica ilegalităţile comise de Neamţu

Firma Viper Porduction SRL din Cluj-Napoca a cerut explicaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă făcând totodată o sesizare prin care se susţinea că medicul Traian Neamţu a eliberat adeverinţe, cu parafa intituţiei din care nu mai făcea parte.

„Să dispuneţi verificarea şi formularea unei poziţii oficiale prin care să-mi comunicaţi, rap. dispoziţiile art. 6 din legea nr. 544/2001, dacă dl DR. Neamțu Traian Mihai, a fost angajat al unității dvs. în data de 24.11.2015(…). Vă solicit această informație în raport de adeverința medicală emisă în data de 24.11.2015 care poartă parafa doctorului de mai sus și implicit ștampila acestuia care cuprinde ca unitate medicală, insituția dumneavoastră. De asemenea, menționez că în presă au existat informații cu privire la faptul că dl doctor a fost dat afară de la Spitalul Județean Cluj” cereau de la SCJU Cluj, Viper Production SRL reprezentată de avocatul Traian Chiș, întrun dosar aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.

IMG_3569 IMG_3570

Recunoaște în presă că e în pensie

Într-un material apărut în ianuarie 2015, dr psihiatru, Neamțu recunoaște că a încetat colaborarea cu SCJU Cluj și susține că i s-a comunicat  la sfărșitul anului 2014 ca din anul următor nu mai are ”ce căuta la Centru de Sănătate”. Lucru ce duce la concluzia că adeverința emisă în toama anului trecut este falsă.

„Exact în ziua de 22 decembrie 2014, când preşedintele Iohannis ne-a decorat pe noi, foştii deţinuţi politici cu cel mai mare ordin al statului român, prin reprezentantul nostru, preşedintele AFDPR Octavian Joza, conducerea Spitalului Clinic Judeţean Cluj m-a înştiinţat că de la 1 ianuarie 2015 nu mai am ce căuta la Centrul de Sănătate Mintală. Asta, în ciuda prevederilor legii, care spun că un medic-fost deţinut politic, aflat în deplinătatea forţelor sale fizice îşi poate exercita meseria până în clipa în care închide ochii. Desigur, cu avizul Colegiului Medicilor şi al Spitalului Judeţean. Ei bine, din motive pe care am să vi le descriu, pe larg, Spitalul – prin managerul său, Petru Şuşcă, a refuzat să mi-l dea…” declara Neamțu atunci.

 

Tribunalul Cluj dă dreptate spitalului

După ce  s-a pensionat și SCJU Cluj a refuzat să îi prelungească contractul de muncă, Neamțu i-a dat în judecată, însă instanța a decis să îi respingă acțiunea de repunere în funcție. Deși medicul susținea că mai avea ani buni de profesat, judecătorul a motivat respingerea cu faptul că cei din conducerea SCJU l-au ținut destul peste perioada obligatorie.

„Subscrisa(SCJU Cluj-Napoca a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că măsura a fost luată în urma hotărârii Comitetului Director al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, care nu a aprobat solicitarea pârâtului(Neamțu Traian) de prelungire a contractului individual de muncă, deoarece acesta a fost menținut în funcție, după pensionare, conform legislației în vigoare, o perioadă de 8 ani și 11 luni prin acte adiționale la contractul individual de muncă pe o perioadă de câte un an, până la data de 31.12.2014, în conformitate cu prevederile art. 2, pct.1 din Decret-Lege nr. 118/30.03.1990” se motivează în dosar.

 

Șef serviciu resurse umane la Spitalul Clinic Județean din Cluj Napoca, Dan Poltorac:

„Conform legii persoanele prevăzute de art. 1 al legii nr. 118/ 1990, care au executat o pedeapsă privativă de libertate…..din motive politice, art 2 (1), încadrate în baza unui contract individual de muncă sau a unui raport de serviciu pot continua activitatea după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limita de vârstă prevăzută de lege, pentru o perioadă de timp egală cu perioada de detenție. Dânsul a depășit perioada în care puteam să-l ținem în activitate- în august 2014 a împlinit vârsta de 80 de ani. Conducerea Spitalului a hotărât să nu mai colaboreze cu dânsul. I-am efectuat formele de încetare a relațiilor de muncă, iar dânsul a refuzat să le primească. A făcut  apoi un memoriu la Consiliul Județean și apoi am primit o cerere de la dânsul prin care ne pretindea să-i justificăm refuzul. I-am formulat un răspuns, la care i-am anexat și documentele de încetare a activității pe care le reproșase inițial. I le-am trimis pe adresa de domiciliu săptămâna trecută. Trebuia între timp să le fi primit” motiva Poltorac în Clujmanifest.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.