Aradul şi Bihorul sunt nu numai două judeţe învecinate, ci au şi multe alte lucruri în comun. Izbucnirea la Arad a recentului scandal Medinţu ne permite înnodarea unor fire care păreau până acum separate. Se dovedeşte astfel că nu a fost întâmplător cazul Tărău la Bihor. Există similitudine între cele două cazuri, mergând uneori până la o suprapunere perfectă. Ambii, adică şi Adrian Tărău şi George Medinţu, au fost sponsori ai PDSR şi au ocupat funcţii importante în organizaţiile judeţene ale acestui partid, după ce încercaseră să obţină protecţie în faţa legii penale prin tentative nereuşite de a fi trecuţi pe locurile eligibile din listele parlamentare ale PDSR pentru alegerile din 2000. Ambii şi-au antedatat demisiile din partidul revenit la guvernare. Ce i-a unit a fost nu doar „umbrela Năstase”, care i-a protejat cât a putut, ci şi vaca pe care au muls-o împreună, SNP PETROM SA.
GAZETA DE ORADEA vă prezintă una dintre afacerile derulate în judeţele Arad şi Bihor de Adrian Tărău, prin intermediari sacrificaţi ulterior, dar avându-l pe fiul fostului prefect PDSR de Bihor ca principal beneficiar. Aceeaşi complicitate a manifestat conducerea PECO Arad atât în cazul Medinţu, cât şi în cazul Tărău. În afacerile frauduloase ale fostului vicepreşedinte al filialei PSD Arad, conducerea PECO Arad a postdatat file cec în sumă totală de peste 250 miliarde lei, pe care firmele lui Medinţu le utilizau apoi pentru obţinerea unor credite de la bănci, iar banii erau folosiţi nu pentru achiziţionarea de produse petroliere pe care să le livreze PETROM, conform unor contracte ferme, ci în cu totul alte scopuri, pentru finanţarea aproape gratuită a altor afaceri. Ulterior, firmele pedeseristului arădean nu au mai livrat produsele petroliere către PETROM, deşi încasaseră banii în avans, dar îi folosiseră pentru acoperirea altor găuri. Când băncile au remis cecurile la încasare, acestea nu au mai fost achitate din lipsă de disponibil, fiind emise deci fără acoperire.
Ar trebui să ne încerce o oarecare mândrie, de tipul patriotismului local, deoarece ţeparul orădean, adică Tărău, a fost mai şmecher, nu a apucat să stea decât două zile în arest şi nu a achitat nici un leu la PECO Arad, firma ţepuită cu dexteritate de odrasla fostului prefect PDSR. „Afacerea” merită să fie povestită pe larg, întrucât documentele care o ilustrează sunt destinate prafului din arhivele instanţelor, dacă nu intervine ceva sau cineva neprevăzut. Există însă semnale serioase că urmează să fie deranjat colbul de pe „operele alese” ale celor care s-au crezut intangibili şi infailibili sub fusta PDSR.
Reciclarea lui Banhazi
SNP PETROM a fost ţinta preferată a „tunurilor” şi ţepelor date de infractorii orădeni. Aceştia şi-au dat seama cât de profitabile pot fi „combinaţiile” realizate cu complicitatea unor funcţionari superiori ai celei mai mari firme din România, aflată încă, în cea mai mare parte, în proprietatea statului. Escrocheria pe care o demontăm mai jos dovedeşte că fiul fostului prefect pedeserist de Bihor a patronat mai multe reţele de ţepuitori, fiind principalul beneficiar al afacerilor de acest tip. Pentru realizarea lor erau folosite persoane de sacrificiu, poreclite „săgeţi”, care erau trimise cu acte false pentru a contracta şi recepţiona sute şi mii de tone de combustibili, lăsând rafinăriilor sau depozitelor PETROM cecuri fără acoperire şi găuri ce nu au mai fost nicicând recuperate. Aceştia nu s-au limitat doar la PECO Bihor, unde exista la un moment dat un debit de 42 de miliarde lei neîncasat, reprezentând produse cadorisite de fostul director Octavian Abrudan clientelei de acest gen. Ei s-au orientat şi spre alte judeţe, unul fiind, deloc întâmplător, Aradul. Un astfel de pion de sacrificiu a fost identificat de oamenii lui Tărău în persoana lui Gheorghe Banhazi, zis Gyuri. El înşelase prin anii 1994-1995 mai multe bănci din Oradea cu complicitatea unor directori şi funcţionari ai acestora. După ce a stat în penitenciar şi îşi dobândise renumele de escroc în afaceri, era clar că Gyuri nu mai putea spera să facă alte gheşefturi în nume propriu în Bihor. Însă ingeniozitatea şi calităţile sale native de escroc meritau să fie valorificate de apropiaţii lui Tărău. Aceştia i-au pus în vedere lui Gyuri să-şi caute un intermediar potrivit, în numele căruia să figureze afacerile, iar el să rămână în umbră.
Carne de tun pentru petrol
Proaspătul subordonat al lui Tărău a identificat persoana ideală pentru planurile lor ca fiind Lenuţa Borza, o fostă coafeză care prinsese gustul afacerilor facile şi al banilor nemunciţi. Gyuri i-a intermediat femeii achiziţionarea „instrumentului” necesar, constând în firma DUROFF SRL Oradea, la care a făcut-o asociată şi administrator. În prima fază, dar deloc întâmplător, afacerile tandemului Banhazi-Borza s-au derulat în domeniul comeţului cu carne, luată pe credit de la COMTIM Timişoara şi mai apoi de la S.C. PRODALIMENT Salonta şi vândută cu mult sub preţul de achiziţie unor firme de desfacere cu amănuntul din ţară. În perioada februarie-iulie 1999, firma DUROFF s-a aprovizionat pe credit cu nu mai puţin de 1500 de tone de carne şi produse din carne, în valoare de 15.160.207.695 lei de la PRODALIMENT, societate condusă de inginerul Sandu Nicolae Duca, nimeni altul decât fostul socru al lui Adrian Tărău. Banhazi a achitat numai două treimi din datorie, şi acelea cu mari întârzâieri. El a reuşit însă, cu ocazia plasării cărnii sub preţul de achiziţie, să-l cunoască pe Constantin Sava, şeful de atunci al Complexului SNP PETROM Ialomiţa şi administrator al SC CERMAN SRL Urziceni, cu care a descoperit că are în comun preocuparea pentru afacerile cu carne, dar şi cu carburanţi. Miticul i-a făcut intrarea şi recomandarea la unul dintre „greii” SNP, directorul general adjunct al Departamentului Comercial, Octavian Stăncuţ.
