Mercedes – Benz a prezentat prima sa limuzină complet electrică, EQS, un model care va fi lansat în a doua parte a anului în Europa, va costa peste 100.000 de euro și are și o variantă în care autonomia promisă este de 770 km. Pe noua platformă germanii vor lansa și SUV-uri electrice. Noul model se vrea a fi un concurent pentru Tesla Motors. EQS este echivalentul electric al S Klasse și vafi produs în Germania. Printre opționale se numără și uriașul ecran tactil de 56 de inci.

”Cu o autonomie de pana la 770km (WLTP) si o putere de aproximativ 385kW, sistemul de propulsie EQS respecta toate cerintele unei limuzine progresiste din segmentul S-Class. Primele modele lansate vor fi
EQS 450+ cu 245 kW (consum electric combinat conform WLTP: 20,4-15,7 kWh/100 km; emisii CO2: 0 g/km)
EQS 580 4MATIC cu 385 kW (consum electric combinat conform WLTP 21,8-17,4 kWh/100 km; emisii CO2:0 g/km)”
, spune compania.

Mașina are 5,2 metri lungime, iar viteza maximă este de 210 km/h, în timp ce accelerația de la 0, la 100 km/h se va face în 6,2 secunde pentru versiunea EQS 450+ și 4,3 secunde pentru EQS 580 4MATIC. Bateria este de 107.8 KWh. Încărcarea durează 10 ore la o priză simplă.
Ca opțional va fi și ceea ce germanii numesc Hyperscreen, un touchscreen uriaș curbat, cât bordul, format din trei secțiuni: una cu ceasurile de bord, una cu sistemul de infontainment+ setările de aer condiționat și o secțiune pentru pasagerul din față.

EQS este primul model care va folosi platforma dedicată EVA (Electric Vehicle Architecture) pe care va mai adăuga mai multe modele, începând cu o berlină numită EQE și un SUV denumit EQS.
Mercedes-Benz își propune să dezvolte o flotă de autoturisme cu o amprentă neutră de carbon în următorii 20 de ani. Începând cu 2030, compania estimează că mai mult de jumătate din autoturismele comercializate vor fi electrificate – atât autovehicule complet electrice, cât și hibride plug-in.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.