Miercuri, 30 octombrie s-au făcut patru ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv. Din 2015 până în prezent supraviețuitorii dar și părinții celor decedați în urma tragediei, nu au uitat nicio secundă de cumplita noapte. Reporterul Gazeta de Cluj a contactat telefonic parlamentarii clujeni care au transmis un mesaj și pentru a spune cum a evoluat ancheta la 4 ani de la eveniment.

Reporterul Gazeta de Cluj a contactat telefonic o parte dintre parlamentarii clujeni pentru ca aceștia să transmită un mesaj persoanelor implicate, familiilor, autorităților dar și întregii țări.

Mihai Goțiu: „Nu v-am uitat”

„Au trecut 4 ani de la tragedia din #Colectiv. Nu v-am uitat!Suntem încă departe de a avea țara în care asemenea lucruri nu se mai întâmplă. Spitalele noastre ucid, în continuare. Neglijența, impostura și corupția ucid. Țara arde (la propriu) și nu avem elicoptere pe care să le trimitem să stingă incendiile care mistuiesc pădurile.Dar, dincolo de toate acestea, speranța e vie. Sistemul mafiot și corupt a pierdut bătălii importante. Nu e pus la pământ, dar aura lui invincibilitate s-a frânt. Iar acest lucru se datorează, în mare măsură, celor care au pierit în focul de la #Colectiv și, apoi, în spitalele ucigașe.Cu voi în minte, oamenii s-au mobilizat, s-au implicat, au ieșit în stradă, au mers la vot. Nu v-am uitat și nu vom renunța până când hidra nu va fi răpusă cu totul!Odihniți-vă, în pace!”

Nicoară Marius: „Autoritățile competente trebuie să fie mai drastice”

„Pentru cei care s-au stins în urma evenimentului nu se poate spune decât condoleanțe iar pentru cei care au fost răniți grav, le transmit speranță și putere. Autoritățile competente trebuie să fie mai atente și mai drastice în privința regulilor de securitate pentru a evita în viitor astfel de evenimente”

Cornel Itu: „Ce s-a întâmplat la Colectiv a întristat întreaga țară.”

„Ceea ce s-a întâmplat la Colectiv a întristat întreaga țară. A fost o tragedie. Sper ca antreprenorii să învețe ceva din tot ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Sper să învețe să respecte legislația, pentru că nerespectarea ei poate duce inclusiv la pierderea de vieți omenești. La fel și instituțiile statului, sper să învețe cât e de important să-și facă treaba în mod corect.”

Mesajele transmise la nivel central

Viorica Dăncilă: „Tragedia Colectiv, simbolul unei profunde dureri naționale”

„30 octombrie 2015 rămâne în memoria noastră una dintre cele mai triste zile, în care s-au frânt destinele a zeci de tineri. Această cumplită tragedie trebuie să păstreze vie conștiința societății și să redeștepte cele mai profunde sentimente: iubirea față de semeni, compasiunea, solidaritatea, dar și respectul pentru viața și siguranța cetățeanului. Tragedia Colectiv, simbolul unei profunde dureri naționale, rămâne o lecție grea, o rană adâncă în memoria românilor și care cere implicit un simț de răspundere și vigilență ridicat din partea tuturor. Măsurile de intervenție rapidă, de îmbunătățire a legislației și serviciilor medicale trebuie dezvoltate și permanent adaptate realității. Este nevoie de continuarea investițiilor în sănătate, în mijloace de salvare, în pregătirea personalului, precum și în tot ce presupune salvarea de vieți omenești. Rămâne un drum greu, care trebuie însă parcurs cu asumare și fără accente politice. În ceea ce mă privește, indiferent de calitatea politică, voi susține cu fermitate orice proiect menit să contribuie la creșterea siguranței cetățeanului, îmbunătățirea serviciilor medicale și celor de intervenție rapidă. Voi fi în continuare alături de familiile îndurerate, care au pierdut oameni dragi. Totodată, doresc multă sănătate celor răniți în cumplitul incendiu și puterea de a-și vindeca rănile trupului și ale sufletului!”

Sorina Pintea: „Este un moment greu pe care îl trăim împreună, umăr la umăr”

Gândurile noastre se îndreptă către zecile de tineri pentru care timpul s-a oprit, către familiile rămase în urmă, dar și către cei care au avut și încă au nevoie de ajutorul nostru. Este un moment greu pe care îl trăim împreună, umăr la umăr, stat și societate, pentru că această tragedie reprezintă o lecție dureroasă din care trebuie să învățăm cu toții. Suntem datori celor care nu mai sunt între noi, suntem datori celor care au rămas. Rănile lor sunt și ale noastre, ale întregii societăți. Imaginile Colectiv nu trebuie șterse din minte, ele trebuie să devină un catalizator pentru acțiunile noastre viitoare”.

Președintele Klaus Iohannis a depus miercuri dimineața o coroană de flori în memoria victimelor.

Cum a evoluat ancheta după 4 ani

La patru ani de la tragedia din clubul Colectiv, bilanţul României arată îngrijorător: doar o secţie de mari arşi a fost pusă pe picioare, una a fost închisă la o săptămână după inaugurare şimai important, un dosar a fost deschis pentru profanare de cadavre.

Numărul paturilor  pentru cei arși este insuficient iar sistemul medical actual al României, încă nu poate face față unei tragedii similare cu cea de la Colectiv. Cel  mai grav este faptul că de 4 ani, autoritățile nu par să fi luat nicio măsură pentru a evita o tragedie similară în viitor, îmbunătățind numărul paturilor din centrele care asigură îngrijire marilor arși:  „O soluție ar fi fost nu atât să construim un spital nou, ceea ce fapt nici nu s-a întâmplat, s-au renovat două secții, ci să adresăm problema de fond, anume dacă România își permite să facă faţă la o asemenea cheltuială. Îşi permite România să formeze specialişti în arsuri în număr atât de mare cât să facă faţă unei astfel de catastrofe? După ce-i formează, după ce sunt ultraspecializaţi în aşa ceva, îşi permite şi să-i plătească fără să aibă mereu ce să facă. Pe fond, România trebuie să facă o simulare pentru o catastrofă de dimensiuni similare, iar această simulare ar putea să asigure mai degrabă paturile în spitalele de urgență care să acopere îngrijirea persoanelor respective până pot fi distribuite prin Europa”, a transmis Sorin Paveliu.

După cei 4 ani trecuți de la Tragedie, a apărut pe online un filmuleț cu  intervenția ISU din acea noapte. Procurorii de la Parchetul Militar au început să se sesizeze, descoperind marea infracțiune care a avut loc, executând cercetări pentru profanare de cadavre, după ce un militar aadresat cuvinte injurioase cu privire la o persoană decedată. „S-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre sau de morminte pentru a fi efectuate cercetări referitoare la împrejurările în care, (…) o persoană având calitatea de militar a adresat cuvinte injurioase posibil la adresa unor persoane decedate în incendiul de la clubul Colectiv”, a transmisParchetul Militar.  

Cercetările Parchetului Militar se desfășoară într-un dosar în care a început urmărirea penală pentru  ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijență în serviciu, în urma descoperirilorobținute datorită filmulețului apărut în spațiul public. Procurorii mai cercetează și aspecte precum sustragerea sau distrugerea de probe, având în vedere că filmul de 20 de minute publicat de Libertatea,și care surprinde intervenția dezastruoasă a autorităților, a apărut abia după patru ani.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.