Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România), a transmis un mesaj acid politicienilor care și-au pregătit armele pentru valul de alegeri din acest an.
CEO-ul Terapia Cluj le-a recomandat oamenilor politici să nu-i mai subestimeze pe alegători, agitând spiritele cu scandaluri, conspirații și combinații de an electoral, pentru că români așteaptă proiecte solide pentru viitorul României.
„Dragi politicieni, nu ne mai luați de fraieri, nu ne mai prostiți cu scandaluri, conspirații, scenarii și combinații dâmbovițene de an electoral!
Așteptăm să vedem în dezbatere proiecte solide pentru viitorul României. Așteptăm ca în loc de promisiuni politicianiste să vedem că vă asumați curajos două transformări politice care să ne dea anvergură și atribuții global.
Prima transformare – Trebuie să ne promiteți că din 2025 România va trece la un model de republică prezidențială, urmând modelul american sau francez. Destul cu ping-pong-ul președinte – parlament, avem nevoie de un președinte-jucător care să își asume progresul tării, să ne facă să vibrăm, să simțim că România chiar contează. Și care să ne asigure, între altele, că teritoriul nostru nu va deveni, niciodată, teatru de război în care să moară copiii sau nepoții noștri.
A două transformare – neașteptat și neverosimil, chiar a început săptămâna trecută. Trebuie să convingem partenerii strategici să ne respecte și să ne trateze ca pe un partener, acceptând că un român (cel deja propus sau oricare altul) să conducă una din structurile europene sau euro-atlantice.
Așadar, dragi politicieni, când luați o pauză de la scandaluri, conspirații și scenarii de campanie electorală, vă rog, tratați-ne drept oameni responsabili și inteligenți și puneți-ne pe masă proiecte pentru următorii 10 ani. Vrem să votăm inițiative la care să punem umărul cu încredere, știind că astfel putem lăsa copiilor și nepoților noștri o Românie puternică și respectată și nu o Românie pârjolită de crize economice sau, mai rău, de război.”, a transmis Dragoș Damian, directorul general al Terapia Cluj.