Săptămâna trecută a început ”defragmentarea” companiei naționale Hidroelectrica. Aflată încă în insolvență, Hidroelectrica a început să își vândă microhidrocentralele. Vânzările au loc prin intermediul prietenului primului ministru, administratorul judiciar Remus Borza. Firmele care au cumpărat primele grupuri de microhidrocentrale aparțin unor afaceriști ”silențioși”, una din Târgu Mureș, care se ocupă de produsele farmaceutice, alta din Brașov, care are ca obiect de activitate comerțul cu combustibili, și o societate din Italia. Conform unor informații, după vânzarea grupurilor de microhidrocentrale, urmează înstrăinarea hidrocentralelor, astfel că statul va pierde calitatea de principal producător de energie electrică.

 

Săptămâna trecută administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a vândut trei grupuri de microhidrocentrale care erau în județele Cluj, Bihor și Bistrița Năsăud. Hidroelectrica se află în insolvență, iar administratorul judiciar Borza face parte din grupul de apropiați al premierului Ponta. Inițial, ziarele naționale titrau atunci când Remus Borza a câștigat licitația de administrare specială a companiei naționale producătoare de electricitate că ”Borza decăpușează Hidroelectrica de contractele băieților deștepți din energie”. Practic, Borza a desființat contractele respective pentru a vinde Hidroelectrica pe bucăți, iar acest lucru s-a concretizat săptămâna trecută prin vânzarea primelor trei grupuri de microhidrocentrale.

Pentru moment, au fost vândute grupurile de microhidrocentrale din bazinele râurilor Huza, Someşul Mic şi Sălaşele, jud. Cluj: CHEMP Huza 1, CHEMP Huza 2, CHEMP Someşul Rece, CHEMP Mănăstirea Dej 1, CHEMP Mănăstirea Dej 2, CHEMP Sălaşele 1 şi CHEMP Sălaşele 2. Acest lot a fost cumpărat de firma THREE PHARM din Târgu Mureș.

Grupul din bazinele râurilor Bistriţa şi Budac, jud. Bistriţa-Năsăud: CHEMP Bistriţa, CHEMP Bolovani şi CHEMP Budac 1 a fost cumpărat de societatea brașoveană Mineral Oil, iar grupul de microhidrocentrale din bazinul răului Crişul Repede, jud. Bihor: CHEMP Baraj CET, CHEMP CET Restituire, CHEMP Astileu 1 şi CHEMP Astileu 2 a fost înstrăinat către societatea italiană BASIKDUE SpA Italy.

Toate aceste microhidrocentrale furnizau o putere totală de 9,408 MW și au fost vândute pentru suma totală de 46,85 milioane de lei

Conform reprezentanților companiei Hidroelectrica se intenționează ca până la sfârșitul anului să fie vândute toate aceste microhidrocentrale, urmând ca în septembrie să se organizeze licitația pentru următorul lot.

 

Afaceriștii din umbră

 

SC THREE PHARM, firma care a cumpărat grupul de microhidrocentrale din județul Cluj, se ocupă de comercializarea medicamentelor și aparține unui om de afaceri din Târgu Mureș, Claudiu Ugran. Firma aceasta a avut în 2012 o cifră de afaceri de peste 22 de milioane de lei. Partenerul constant de afaceri al lui Ugran este Ioan Sorin Pastor și împreună sunt implicați în afaceri cu petrol și medicamente. Cei doi sunt asociați și în cadrul firmei Anvergo SRL, care pe parcursul anului trecut a câștigat de la Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA șase licitații de lucrări, una dintre ele ajungând la suma de aproape opt milioane de euro. De asemenea, cei doi au câștigat prin intermediul firmei THREE PHARM, într-o singură zi, două licitații în valoare de circa 800.000 de euro de la Spitalul de Urgență Târgu Mureș.

Firma brașoveană care a cumpărat microhidrocentralele din județul Bistrița Năsăud, SC Mineral Oil, îi aparține lui Rodica Brinzaru. Societatea are ca obiect de activitate comercializarea combustibililor solizi și anul trecut a avut o cifră de afaceri de peste 43 de milioane de lei. La prima vedere, Rodica Brinzaru nu este o figură prea implicată în mediul de afaceri. Cu toate acestea, ea este administratoarea firmei SC Rail Force, o societate care este deținută de Iorgu Ganea și Costel Comană. Ei fac afaceri în domeniul transporturilor de marfă pe calea ferată și apar în Topul celor mai bogaţi români apărut în octombrie 2011. COMANA COSTEL este și unul dintre patronii Regiotrans, locul 162, cu o avere estimată la circa 35-38 milioane de euro. Partenerul lui, GANEA IORGU, este pe locul 240, cu o avere estimată la aproximativ 23-25 milioane de euro, iar valoarea reală a societăţilor comerciale deţinute de cei doi este de 58-63 milioane de euro.

 

Cine îi “face” pe băieții deștepți

 

Remus Borza face parte din Masonerie și are gradul de Mare Orator al Marii Loji Naționale din România. El a absolvit Facultatea de Drept în aceeași generație cu Victor Ponta. Actualul administrator al Hidroelectrica este din Baia Mare, dar după terminarea facultății s-a stabilit în București, unde a înființat două societăți de insolvență (Euro Insol SPRL și Assistance Insolv SPRL), care se numără printre firmele de top din România din acest domeniu. Potrivit unor informații furnizate de PRO TV, Borza percepe un comision între 3 și 10% din vânzarea activelor gestionate. În portofoliul societăților coordonate de Remus Borza se află nume “grele” precum Asmita Gardens SRL, Uztel SA, CFR Mesagerie SA, Meridian Land, World Trade Center S.A, Hotel Planet, Plafar S.A, Universul SRL, Servtrans S.A, Elca Auto, Real Power Construct, Institutul Național al Lemnului, Bucovina Mineral Water, Romexpo, UCM Reșița’ etc.

 

Ponta pregătit să vândă ”moștenirea”

 

Înainte de a intra în insolvență, premierul Ponta a cerut, la începutul şedinţei Guvernului, să fie găsite soluţii pentru rezolvarea „problemelor moştenite”, menţionând în acest sens situaţia de la Oltchim sau Hidroelectrica. „Trebuie să gestionăm toate problemele pe care le-am moştenit, inclusiv de natură economică. Ştiu situaţia foarte grea de la Oltchim, şi sper să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a găsi soluţii, şi la situaţia de la Hidroelectrica. Am moştenit o mulţime de bombe şi este obligaţia şi dreptul nostru, în baza mandatului legitim pe care l-am primit în urmă cu zece zile, de a gestiona aceste situaţii dificile şi de a trece peste ele împreună, făcând însă ceea ce fostele guverne nu făceau: în primul rând să explicăm cum stă situaţia, în al doilea rând să avem o abordare profesionistă şi în al treilea rând să înlăturăm orice fel de interes economic, corupţie politică şi avantaje materiale pentru cei care se aflau implicaţi în acest tip de operaţiuni, de fraudare practic a intereselor publice şi a banului public”, a afirmat Ponta.

 

Răzvan Robu

2 COMENTARII

  1. […] Hidroelectrica a început să își vândă microhidrocentralele. " Vânzările au loc prin intermediul prietenului primului ministru, administratorul judiciar Remus Borza." "Remus Borza face parte din Masonerie și are gradul de Mare Orator al Marii Loji Naționale din România." Reply With Quote […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.