O sută dintre cei mai buni absolvenţi de liceu ai promoţiei 2017 din Republica Moldova au fost premiaţi, cu „Diploma de Onoare” oferită de pudelul lui Putin de la Chişinău, Igor Dodon. Printre premianţi se numără şi absolvenţi cu demnitate românească care au refuzat să participe la evenimentul de înmânare a acestor diplome. Una dintre ele este Mihaela Ungureanu din satul Chişcăreni, transmite Romanian Global News citând un articol din http://agora.md.
Agora a discutat cu tânăra absolventă şi a precizat care au fost motivele refuzului de a merge la un astfel de eveniment.
„Nu accept să merg la un eveniment organizat sub egida Preşedintelui, perspectivele căruia nu le împărtăşesc deloc.”
„O aşa zisă apreciere a preşedintelui, cel care e împotriva istoriei, limbii române şi a tot ce este românesc şi în general a identităţii mele, nu mă face să mă simt specială în nici un fel. Diploma sa de onoare nu adaugă nimic în CV-ul meu, pentru mine a fi om demn si vertical înseamnă mai mult decât toate diplomele din lume. Îmi iubesc foarte mult ţara şi mereu mi-am dorit ca ea să aibă viitor, dar direcţia în care se indreaptă lucrurile sub egida actualului şef de stat nu e ceea ce mi-am dorit şi am sperat că se va întâmpla”, a recunoscut Mihaela pentru Agora.
„Îmi doresc alt viitor de la ţara mea, iar asemenea festivităţi nu mă onorează.”
De asemenea, tânăra a ţinut să precizeze faptul că „ironic este că preşedintele premiază elevii care inclusiv au promovat examenul la istoria românilor cu 10″.
„Un om care îţi dă o diplomă, dar îţi ia identitatea. Păcat. Atâta ţară cât demnitate. Am fost invitată, dar am refuzat. Recunosc multe feţe de aici. Dacă în CV unui tânăr activ se simte lipsa unei DIPLOME semnate de Dodon, îmi pare rău de „experienţele voastre”. Să fi fost organizat de Ministerul Educaţiei era altceva”, a scris tânăra pe reţelele de socializare.
Sursa: www.agora.md