Deputatul Mihail Boldea s-a predat la Consulatul Romaniei din Nairobi, capitala Kenyei, a transmis TVR Info, informatia fiind confirmata si de avocatul lui Boldea, George Moloman. George Moloman a sustinut ca deputatul nu vrut sa riste sa fie detinut intr-o inchisoare din Kenya si a preferat sa se puna la dispozitia autoritatilor romane. Avocatul a mai spus ca Mihail Boldea s-ar fi prezentat inca de duminica seara la consulatul din Nairobi si va fi adus in tara in cateva zile. Deputatul Mihail Boldea este acuzat ca este liderul unui grup infractional care se ocupa cu inselaciuni imobiliare, prejudiciul fiind de peste 1,5 milioane euro.