Când presa locală vuieşte despre renaşterea ansamblului rezidenţial Tower din Mănăştur şi tot pachetul este frumos împachetat cu laude la adresa lui Mihai Chezan care este prezentat în presă ca fiind marele salvator al proiectului din Mănăştur, de fapt Chezan se ocupă în continuare de escrocherii. De această dată, victima este chiar dezvoltatorul imobiliar Dorin Bob cu care Mihai Chezan s-a asociat ca să termine proiectul început acum zece ani.

 

Mihai Chezan, ”părintele” escrocheriei Tower

Mihai Chezan este unul dintre cei mai mari escroci imobiliari din istoria Clujului. Prin ţepele Tower acesta a păgubit zeci de familii, luându-le banii de avans şi lăsându-i fără apartamente, în stradă. În urmă cu trei ani, Chezan a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru înşelăciune calificată, cu un prejudiciu de circa 6 milioane de euro.

Acum un deceniu, Mihai Chezan a început trei proiecte imobiliare de scară mare în Cluj – River Tower, Tower Park şi Silver Tower, însă nici singurul proiect finalizat (River Tower) nu a fost predat ”la cheie”, ci cu apartamentele gata ipotecate.

  

Chezan, elogiat în presa locală

Mai multe site-uri de știri locale se închină acum în faţa lui Chezan, asta după ce în trecut l-au făcut praf. Din ”ţepar” a devenit creştin ortodoxul, fiind ”unul dintre numeroşii dezvoltatori imobiliari care nu au estimat corect magnitudinea crizei. Şi-a investit banii din Statele Unite în betoanele de acasă şi a avut o poartă deschisă la o bancă. Unda de şoc pornită de la Lehman Brothers a pus lacătul pe seiful băncii din România şi i-a suflat de sub nas 45 de milioane de euro, cu care ar fi dus proiectul la final, fără emoţii, scandaluri şi procese”. Acesta este doar un fragment din ceea ce presa locală scrie în prezent despre Chezan.

Potrivit aceleiaşi surse, Chezan spune că ”doreşte acum să readucă la viaţă proiectul din Mănăştur, ca o datorie faţă de persoanele care au plătit avansuri şi care nu şi-au mai recuperat banii. Antreprenorul a atras acum la Cluj un fond de investiţii american şi s-a asociat cu un dezvoltator imobiliar respectat în oraş: George Dorin Bob, de la Studium Green”.

„Îmi doresc să văd construit ansamblul din Mănăştur, care ar putea deveni o emblemă a oraşului. Am venit în 2007 cu know-how de la Chicago; ştiu cum să construiesc blocuri cu apartamente elegante, cu lifturi încăpătoare, cu facilităţi de relaxare, la preţuri accesibile. Aveam planuri mari, pe care le consider amânate de criză, nu anulate. După oprirea proiectelor, am căutat numeroase soluţii de mediere şi de rezolvare a litigiilor, cu USAMV şi cu persoanele care au semnat ante-contracte, pentru a putea continua. Acum am adus investitori din Statele Unite, m-am asociat cu prietenul meu George Dorin Bob, un om de afaceri serios, şi sunt convins că vom face, împreună, la Cluj, locuinţe ca peste ocean”, a spus Chezan.

dorin bob

Prin escrocherie, Chezan vrea să dea ”restart” pentru blocurile-turn din Mănăştur

Poate că Mihai Chezan avea dreptate când a spus că Dorin Bob este un om de afaceri serios, dar cu siguranţă a minţit când a spus că îi este prieten. Deşi asocierea dintre cei doi părea la început că va fi una cu final fericit, Chezan s-a folosit de tertipuri ca să pună mâna pe Tower şi să-l excludă pe ”prietenul” Bob din ecuaţie. Chezan s-a folosit de o clauză din contract care spunea că până în 1 iunie 2017 Studium Green va trebui să aducă un aport de capital de 300.000 euro (dacă era nevoie),  însă, societatea condusă de Dorin Bob a investit în jur de 60.000 euro pentru că nu avea în ce să investească mai mult. Astfel, Chezan s-a folosit de această şmecherie bine pusă la cale şi avocatul Tower SRL, Mihai Ielciu, s-a prezentat în 1 iunie la notarul Smaranda Buduşan ce a autentificat acea clauză din contract, prezentându-i extrasele de cont prin care a arătat că Studium Green nu a depus toţi banii specificați în acea clauză a contractului.

Astfel, s-a dat fuguţa la Registrul Comerţului şi s-a schimbat acţionariatul. Iniţial, 50% deţinea LLC Carpathia şi 50% Studium Green (Bob a cumpărat 25% şi 25% lua prin aportul de capital pe care trebuia să-l aducă, dacă era nevoie), însă după noua şmecherie, acţionariatul a devenit 75% pentru LLC Carpathia şi 25% – Studium Green.

Acum, LLC Carpathia a solicitat ca Studium Green să aducă un aport de capital de 1 milion de euro, în condiţiile în care Dorin Bob deţine 25%. Practic, se urmăreşte ca LLC Carpathia să fie manageri pe banii lui Bob.

Patronul Studium Green încearcă acum să oprească şmecheria pe care Chezan a început-o alături de avocatul său, Mihai Ielciu şi a făcut o acţiune de anulare a hotărârii AGA  Acuma, decizia Tower şi a oamenilor este în mâna judecătorilor Curţii Arbitrale.

În spatele LLC Carpathia este Chezan, chiar dacă în acte, firma este reprezentată de un anume Renald Berlin. Spunem asta, deoarece formalităţile dintre LLC Carpathia şi Studim Green s-au discutat în Berlin între Chezan, Dorin Bob şi avocatul Mihai Ielciu. Singurul care ţine legătura cu reprezentantul offshore-ului din Delaware este Chezan, fiind mult mai implicat în afacere decât ne face el să credem. Astfel, decizia Curţii Arbitrale va decide dacă Mihai Chezan va rămâne cu 75% din şmecheria Tower.

În procesul în care este judecat pentru înşelăciune, cu siguranţă Chezan se va folosi de anumite tertipuri pentru a tergiversa procesul penal, astfel încât în 2019 se va ajunge la prescripţie.


Fostul general de Securitate Viorel Nicolae Stanca, implicat în River Tower

Într-unul dintre cele trei proiecte Tower este implicat şi fostul general de securitate Viorel Nicolae Stanca, transferat după revoluţie la Serviciul Român de Informaţii şi, ulterior, membru important al fostului Partid Democrat Liberal.

În 20 iulie 2017, Primăria Cluj-Napoca a autorizat societăţii SAGRES SRL executarea lucrărilor de construire pentru ”schimbare de destinaţie din birouri în spaţii locative” pe strada Tăbăcarilor nr. 15B, adresă unde este edificat River Tower.

Societatea cu sediul în Zalău, judeţul Sălaj, este condusă de fostul general de Securitate Viorel Nicolae Stanca, asociat fiind fiica mare a acestuia – Ioana Tania Stanca. Concret, Stanca va transforma 15 birouri din controversatul River Tower în apartamente.

Coincidenţă sau nu, familia Stanca locuieşte în Zalău, la fel ca şi avocatul Tower, Mihai Ielciu.

Pentru lămuriri, reporterul Gazeta de Cluj i-a adresat o serie de întrebări avocatului Mihai Ielciu, însă până la ora redactării acestui material nu am primit un răspuns.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.