Mihai Goţiu, fostul senator de Cluj, transmite că USR a pierdut în 5 ani peste 80.000 de voturi la Cluj, într-o scrisoare deschisă pentru Elena Lasconi, preşedinta aleasă a partidului. 

Mihai Goţiu, scrisoare deschisă pentru Elena Lasconi

Mihai Goţiu precizează că dezideratele noului preşedinte USR de reconstrucţie şi democraţie sunt departe de realitate, având în vedere că nu va fi niciun vot democratic în componenţa noului Birou Naţional. 

„Citez din mesajul pe care l-am primit din partea ta, transmis cu newsletter-ul intern: «De astăzi, începe reconstrucția USR! Asta înseamnă că vom lucra mai uniți și cu mai multă determinare ca niciodată. Anul acesta, e în joc pierderea democrației din România». Despre unitate, democrație, reconstrucție ai vorbit și în primul mesaj transmis public, după anunțarea rezultatelor votului în urma căruia ai devenit noul președinte al USR. Din păcate, aceste deziderate sunt departe, mult prea departe de ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în USR și ceea ce urmează să se întâmple în cadrul Adunării Generale a USR, unde ar urma să se voteze componența unui nou Birou Național (BN). În fapt, nu va fi niciun vot democratic și cu atât mai puțin unificator, în condițiile în care componența viitorului BN poate fi deja anticipată în mare măsură pe baza voturilor «autobuzelor» din filialele locale și județene, prin care au fost desemnați delegații. Mi-e greu să cred că acest fenomen îți este necunoscut, la fel cum mi-e imposibil să îmi imaginez cum menținerea acestui «model» de ocupare a funcțiilor interne și de promovare pe locuri eligibile în competițiile politice publice ar putea avea ca efect unitatea, ar fi o dovadă de democrație și ar putea contribui la reconstruirea USR. Cel mult ar putea să ducă la salvarea locurilor unor parlamentari, chiar și în condițiile unui scor sub-mediocru al partidului la ultimele alegeri din acest an”, a transmis Mihai Goţiu. 

„O treime de votanți dintr-o treime de membri decid”

Mihai Goţiu a dat un exemplu din filiala Clujului, unde este şi el membru. La adunarea filialei municipale, din 179 de voturi exprimate, aproximativ 50-60 de buletine sunt identice. 

„Să luăm exemplu Clujului, filiala județeană din care fac parte (din discuțiile avute cu alți colegi înțeleg că situația nu e substanțial diferită în cele mai multe filiale județene). La adunarea filialei municipale Cluj-Napoca, din cele 179 de voturi exprimate, aproximativ 50-60 de buletine sunt relativ identice, cu mici variații, pentru desemnarea celor 53 de delegați la adunarea județeană. E o situație destul de improbabilă când bifezi aproximativ 50 de persoane din 115 candidați, dintre care maxim 20-30 sunt mai cunoscuți prin activitatea lor publică și/sau internă. Situația s-a repetat, previzibil, și la Adunarea Generală a Filialei Județene, unde aproape jumătate din buletinele de vot (peste 50 din 116) au fost, de asemenea, identice, cu mici variații, din nou total improbabil, fără o înțelegere prealabilă între delegați din mai multe filiale locale (nota bene, pentru acuratețe, dar fără a justifica fenomenul, pare să fie existat și o a doua listă, mult mai slab reprezentată, însă). Ca să rezum, aproximativ o treime dintre cei care au votat la conferința filialei municipale (50-60 din 179) și undeva a zecea parte dintre membrii cu drept de vot (559) au influențat, în mod decisiv, lista delegaților la adunarea județeană, unde, prin negociere disciplinată cu încă câteva filiale i-au ales pe cei 24 de delegați ai filialei județene Cluj la Congresul USR de la București. Acolo unde voturile acestor delegați vor fi negociate cu alte filiale județene pentru un loc în Biroul Național pentru președinta filialei Cluj. Nu o spun eu, a solicitat-o expres chiar președinta Filialei Cluj, în ultima intervenție, ulterioară celei în care eu am cerut un vot fără liste (în acest sens, le mulțumesc celor care, nu mulți, după intervenția mea, au mai pus bife și pentru alți colegi, pe lângă cei 24 pe care îi aveau pe lista inițială)”, a arătat Mihai Goţiu. 

„Asta nu e democrație și în niciun caz nu poate aduce unitate. Numărul extrem de redus al votanților (cam o treime dintre cei cu drept de vot în cea mai mare filială din județ) este deja un semn că nu mai sunt mulți cei care au încredere în reconstrucția USR. Perpetuarea «autobuzelor» va avea ca efect demobilizarea și a multora dintre cei care și-au mai păstrat o fărâmă de speranță într-o eventuală resuscitare a USR”, a transmis Mihai Goţiu.

„La Cluj, USR a pierdut două treimi din voturi, în 5 ani! Peste 80.000!”

Fostul senator clujean a precizat că la Cluj, USR a pierdut două treimi din voturi, în 5 ani. 

„E un fenomen care ne arată că n-am înțeles nici pe departe sancțiunea pe care am primit-o la vot, din partea cetățenilor. La Cluj, chiar dacă, aparent, scorul USR (cu aliații) la europarlamentare a fost peste cel național (11,16%) este la ani-lumină față de cel obținut în 2019 (32,47%). În cifre absolute sunt mai puțin cu peste 83.000 de voturi (119.302 în 2019, respectiv 36.175, în 2024)! De pe primul loc USR a ajuns pe poziția a 4-a în județ și cu doar un procent peste cel obținut, cumulat, de cei doi candidați independenți izolați în partid și obligați să plece, Nicu Ștefănuță (6,74%) și Vlad Gheorghe (3,51%). Explicația oferită în cadrul conferinței județene că «de vină» ar fi comasarea cu alegerile locale e contrafactuală, în condițiile în care, în Cluj, votul politic (pentru consilierii județeni) a fost de 14,9%, semnificativ peste cel obținut la europarlamentare (de fapt, europarlamentarele au fost o problemă pentru locale, în cazul USR, nu invers!). Replicarea acestui scor la în toamnă ar reduce numărul parlamentarilor USR clujeni de la patru la 1 (unu), un deputat, și, eventual, printr-un hazard, la redistribuire, să se mai primească unul (de senator), scenariu destul de discutabil când ești pe locul al 4-lea. Și aici vine cea mai mare durere. Două treimi dintre foștii susținători clujeni ai USR și-au pierdut încrederea în acest partid și capacitatea lui de a-i reprezenta și reforma România. Acolo unde au existat candidați, la primărie, consiliul local și județean care și-au făcut treaba în ultimii ani, rezultatele s-au îmbunătățit, s-au câștigat două primării comunale, alți doi colegi au fost frustrant de aproape de câștigarea a două municipii și, în general, scorul a fost mult peste media obținută în județ la europarlamentare. Astfel, sancțiunea votului la europarlamentare a vizat prestația generală a USR, la nivel național, incluzând aici și prestația reprezentanților filialei la acest nivel – parlamentarii. Și nu e vorba doar de prestația din timpul campaniei (unde se mai mută câteva procente, în sus ori în jos), ci pe parcursul mai multor ani (cum e cazul unei prăbușiri mai mari de 20%, reprezentând aproape două treimi!)”, a precizat Mihai Goţiu. 

„Cine își asumă să reprezinte cauzele civicilor clujeni?”

Mihai Goţiu se întreabă cum poate fi recâştigată încrederea clujenilor. 

„Cum recâștigăm încrederea măcar a unei părți din cei peste 80.000 de clujeni care au votat USR la Cluj, în 2019, și nu au mai făcut-o în 2024? Prin votul intern cu autobuze? Sau prin asumarea eficientă a unor cauze care au fost definitorii pentru USR? Cum poți să crezi că poți câștiga votul clujenilor în alianță cu Ludovic Orban, omul care a blocat «DNA-ul Pădurilor», după adoptarea lui de către Parlament, printr-o atac șmecheresc la CCR, cu argumentul lipsei unui document pe care chiar Guvernul pe care îl conducea în 2020 ar fi trebuit să-l elibereze? Asta în condițiile în care, în 2015, la Cluj-Napoca au fost cele mai mari proteste pentru păduri, din România? Asta în continuare lungilor ani de luptă pentru Roșia Montană, în care, pe lângă localnicii din Apuseni, cei mai mulți voluntari ai campaniei au activat la Cluj? Și cum te gândești să mobilizezi energiile civice ale Clujului, în special cele legate de justiție, drepturi sociale, mediu când ești în alianță cu partidul nășit pentru Elena Udrea, partid rămas fără pâine pe zona ultra-conservatoare doar pentru că a apărut AUR, care le-a preluat mesajele și temele într-un mod mult mai agresiv și spectaculos? Cât de mult contează pentru Cluj (și nu doar pentru Cluj) zona de mediu se vede și în voturile pentru Nicu Ștefănuță și Vlad Gheorghe, ambii cu o agendă de mediu asumată în mod credibil (chiar dacă nu s-au rezumat doar la asta). De ce dovadă în plus mai e nevoie pentru a înțelege cât de mult contează (și pe bună dreptate) acest lucru pentru cei care au susținut, până nu demult, USR? Că USR nu mai capitalizează voturile cetățenilor pe acest domeniu n-ar fi cea mai mare problemă în sine. Problema cea mai mare e că în lipsa unui partid (ori a unor candidați) care să lupte credibil pentru aceste cauze, cauzele în sine vor avea de suferit.”, a transmis Mihai Goţiu. 

Apel la vot democratic 

Mihai Goţiu îi cere Elenei Lasconi adoptarea unui amendament la statut prin care reprezentanții în BN, dar și parlamentarii să fie votați prin votul tuturor membrilor, nu prin sisteme cu delegaţi.

„Dragă Elena Lasconi, apelul la unitate și invocarea democrației rămân vorbe în vânt, atâta vreme cât un Congres al USR, se ține doar pentru a confirma și întări poziții de supraviețuire pentru unii parlamentari, animați de speranța că prestația ta la prezidențiale va aduce 2-3 procente în plus și partidului, cât să mai respire și ei liniștiți vreo patru ani. Ai curajul să ceri în Congres, adoptarea unui amendament la statut prin care reprezentanții în BN, dar și parlamentarii să fie votați prin votul tuturor membrilor, nu prin sisteme cu delegați? Sau consideri că e absolut normală, meritorie, democratică și unificatoare metoda autobuzelor și negocierile pe numere de delegați fideli? Ori crezi că asta e reforma pe care o așteaptă cetățenii de la USR și astfel vor fi selectați cei mai competenți și eficienți parlamentari, care, mai departe, vor lupta și vor da viață cauzelor și revendicărilor civice? PS: Mi-aș fi dorit ca toate cele de mai sus să le pun în dezbatere deschisă, în mod public, în fața colegilor, în Congres. Dar «autobuzele» au decis că Adunarea Generală a partidului are ca unic scop confirmarea negocierilor pe liste de delegați. Astfel, că nu mi-a rămas decât să adresez cele de mai sus, tot public, într-un mod în care are cele mai mari șanse să ajungă la tine și la colegii din partid. La fel ca și răspunsurile pe care le aștept. Și nu doar eu”, a mai transmis Mihai Goţiu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.