Mihai Lăpuşan despre divizarea LMS şi satisfacţiile profesiei de avocat

Avocaţii din cadrul cunoscutei societăţii de avocatură Lăpuşan, Moscovits, Şteopan şi Asociaţii ( LMS) s-au despărţit la sfârşitul lunii august, după 11 ani de activitate. Firma avea aproape 30 de avocaţi, iar o parte din ei formează acum SCA Lăpuşan & Partners, în care sunt asociaţi fraţii Mihai şi Rareş Lăpuşan , împreună cu Gabriela Bucătariu. Cu o bogată experienţă profesională, Mihai Lăpuşan ne-a vorbit despre motivele divizării şi despre satisfacţiile şi (ne)plăcerile profesiei de avocat.

Carmen Gorgan: Când şi de ce aţi luat hotărârea ca societatea de avocatură Lăpuşan, Moscovits, Şteopan să se despartă?

Mihai Lăpuşan: Discuţiile despre divizare sunt din primăvara aceasta, iar oficial ne-am separat la sfârşitul lunii august. Între noi, de vreun an de zile, au început să existe nişte divergenţe de opinie privind modalitatea de desfăşurare a activităţii. Poate au existat şi înainte, dar acum am început să le manifestăm, însă au fost decente, nu am uitat că avem un istoric de zece ani. Nu ne mai înţelegeam, vedeam lucrurile diferit, am crescut toţi şi nu mai aveam nevoie unul de altul.

Vrând, nevrând, datorită meseriei noastre, i-am ajutat şi pe alţii în procedura aceasta de divizare, iar majoritatea nu sunt neapărat cordiale şi lumea iese puţin ”şifonată” din această procedură. La noi, cel puţin până acum, procedura a decurs bine.

Nu a existat nicio discuţie referitoare la clienţi sau la bani. Discuţiile au fost efectiv despre viziune, eu am o anumită modalitate de abordare, alţi colegi au o altă modalitate de abordare. Din acest motiv ne-am separat, iar fiecare merge cu ce client a adus în firmă. Am auzit de alte situaţii în care s-au împărţit pe alte considerente decât relaţia cu clientul, care mie mi se pare o împărţire forţată. Iar fiecare dintre colegii care au rămas cu noi, au ales să rămână cu noi. Şi e foarte bine că s-a decis aşa.

C.G.: Care este noua echipă Lăpuşan & Partners?

M.L.: În această locaţie (n.r. strada David Prodan nr. 24) rămânem 14 oameni, înainte eram în jur de 28, mai mult sau mai puţin. Rămân aici eu, fratele meu (Rareş Lăpuşan) şi am mai promovat pe cineva (Gabriela Bucătăriu). Acum vom mai căuta oameni, azi suntem 14, poate o să ajungem 18.

Deja societatea LMS era şi mare pentru nivelul Clujului, ajungeam undeva în jur de 30 de oameni şi dacă sunt 30 de oameni care lucrează pe acelaşi sistem, hai să zic îi poţi manageria mai uşor, dar 30 de oameni care lucrează după chipul şi asemănarea fiecăruia dintre asociaţi, deja era problemă, eu lucrez într-un fel, colegii în alt fel….

C.G.: Când ai simţit că ar fi momentul unei divizări?

M.L: Înainte să apară discuţiile despre divizare, eu am discutat despre ce mă nemulţumea profund pe mine – era sentimentul de blazare ce îl simţeam. Şi discutam cu unul dintre colegii mai vechi, îi spuneam că e ridicol să ai un astfel de sentiment, poate blazare e mult spus, dar de comoditate. Totuşi, după 18 ani de meserie dacă nu te dozezi bine şi nu manageriezi bine relaţia ta cu această meserie obositoare, intervine un sentiment care te pune într-o postura proastă faţă de viitor. Am 18 ani de meserie, şi mai vreau să lucrez minim 20 de ani. Dacă acum am sentimente de genul, rezultatul este clar…

Aici e o mare diferenţă între ambiţie şi ambiţii. Eu vreau să am ambiţie mai mare decât ambiţii şi mi s-a părut că unii erau cu ambiţii mai mari decât ambiţie. Nu vreau să spun că eu sunt bun şi alţii sunt răi. Nu aş vrea să se înţeleagă că ai mei foşti asociaţi nu sunt oameni ambiţioşi. Cu toţii suntem, dar e stil de lucru diferit. Eu nu sunt deloc romantic în abordarea profesiei, mi se pare că e profesia care e în contrar obligaţiilor pe care ţi le asumi tu prin contract, să spunem că îţi asumi obligaţii de mijloace – asta e esenţa meseriei de avocat. Bine, societatea în care trăim presupune sau cere de la un avocat obligaţia de a da rezultat. Vorbea aceea, ”fotbalul e pe goluri”, iar procesele sunt pe rezultat. Faptul că te-ai străduit, dar nu ai obţinut, nu interesează pe nimeni. Ai ratat o dată, de două, de trei ori, eşti schimbat. Şi eu încerc să insuflu colegilor mei, treaba asta – oricine poate fi înlocuit. Eşti dorit cât timp dai rezultate. Şi dacă îţi insufli mentalitatea aceasta şi nu o iei ca pe o dramă, ci ca pe o realitate, manageriezi mult mai bine meseria. Mie mi-e foarte foame în meseria aceasta, iar pe oamenii care au rămas cu mine am încercat să-i modelez. În final, nu a fost neapărat o chestie de modelare, dar ”cine se aseamănă, se adună”. Eu sunt un workaholic, fără discuţie. După 18 ani de meserie, lucrez minimum o zi şi în weekend, termin pe la ora 18:00-19:00 la birou, merg acasă stau cu copiii două-trei ore, iar de la ora 21:00 până la 23:00 în fiecare zi lucrez.

C.G.: Nu simţi un minus pe plan familial?

M.L: Ba da, simt. E un sacrificiu, dar altfel nu se poate. Îmi place foarte, foarte mult ceea ce fac şi cred că am avut un noroc incredibil, deoarece pe vremea când am intrat eu în meserie, am intrat orb. Voiam de pe la 14 ani să mă fac avocat, dar teoretic, din cărţi pentru că nu ştiam cu ce se mănâncă. În momentul acela, practica era mult mai puţin obişnuită decât e acum. Am intrat la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, am dat examenul, am intrat în meserie. Habar nu aveam de absolut nimic. Puteam să fiu total nepregătit pentru această meserie, cum au fost mulţi dintre colegii mei foarte bine pregătiţi în facultate. Din fericire, din noroc, s-a dovedit că asta este meseria potrivită pentru mine. Pe toţi tinerii din ziua de azi care vor să urmeze meseria aceasta, îi sfătuiesc să facă practică să nu aibă surprize. Ultimii colegi pe care i-am luat în societatea de avocatură sunt cei care au făcut anul II de practică la noi. A trebuit să ne convingem şi noi, şi ei. Unii au spus ”Nu este pentru mine aşa ceva”, alţii au spus ”Super, asta îmi doresc!”. Eu am avut norocul, am avut o şansă şi mă bucur de ea. Mie atât de mult îmi place ceea ce fac, încât dacă mi-ar lua cineva meseria asta, nu ştiu ce aş face.

Avocatura e o meserie care poate da satisfacţie foarte mare profesională şi financiară, dar presupune sacrificii imense. Dacă nu eşti dotat pentru meseria asta, vei fi un sclav pentru că presupune un număr de ore de muncă deosebite pe care trebuie să le parcurgi şi un stres incredibil.

C.G.: Care este ţelul noii societăţi Lăpuşan & Partners?

M.L.: Să fim mai buni decât am fost înainte, nu am alt ţel. Cred că din multe puncte de vedere suntem mai închegaţi acum, fiecare dintre cele două echipe, decât eram împreună, tocmai datorită similitudinii de viziune.

Când s-a înfiinţat societatea LMS, eram printre primii, nu ne-am închipuit că va avea aşa avânt, eram nişte copii atunci. Am profitat de o conjunctură, am fost toţi, zic eu, muncitori şi pricepuţi. Aş vrea peste cinci ani să zic că acea perioadă a fost o etapă extrem de importantă din poziţia mea profesională, dar nu a fost maximul. În mod cert, asta îmi doresc!