Liberalul Mihai Seplecan a anunțat că a renunțat la intenția de a-i face plângere penală prefectului Gheorghe Vușcan. “Vreau sa fac o alta politica, o politica constructiva, nu cum s-a făcut până acum, nici pana in 90, nici din 90 încoace. M-am gândit și sunt convins că îmi voi recăpăta poziția câștigată în Consiliul Județean prin justiție, sunt convins ca justiția își va face treaba. Sau, daca nu, printr-un alt vot in Consiliul Județean, în ședința ordinara din luna iulie.

 

Am discutat cu avocații și puteam să îi fac plângere penala atât domnului prefect, cât și celor de la juridic din prefectură, cât și doamnei Simona Gaci, secretara Consiliului Județean, cât și celor de la serviciul juridic din CJ, dar eu sunt un tânăr care s-a remarcat in politica prin munca, corectitudine, bun simt si consider ca politica nu trebuie făcută personal, ci trebuie sa aibă limite, adică totul trebuie sa se rezume pana la ușa tribunalului, pana la ușa spitalului sau pana la ușa casei”.

 

”Totul trebuie să aibă o limită”

În ceea ce privește atitudinea secretarei județului Simona Gaci si a colegilor ei, liberalul a declarat ca nu se considera genul de persoana care sa bârfească colegii, sa îi pârască sau sa ii dea in judecată: “Cred că totul trebuie să aibă o limită, și eu vreau sa le arăt celor din mediul politic, dar și celor care votează, că se poate proceda altcumva, dar nu pot să nu semnalez faptul că domnul prefect își face datoria selectiv. Adică, ca și fost coleg de partid cu domnul Oleleu și fost membru PSD, de doi ani de zile încoace nu a atacat în contencios, sau nu a suspendat nici una din cele in jur de 150 de hotărâri ale Consiliului Județean care, la fel ca și hotărârea pe care a atacat-o domnia sa, au fost la randu-le, introduse la fel pe ordinea de zi in timpul ședințelor ordinare. Iar domnul prefect nu a atacat niciuna din aceste aproape 150 de hotărâri, care, multe dintre ele, au fost chiar hotărâri în care au fost alocați bani pe culte, cultura, lucru total ilegal, ca in timpul unei ședințe ordinare alocări de fonduri sa fie introduse pe ordinea de zi.

Prin acest fapt se vede clar ca ceea ce a făcut domnul prefect, cât și cei din prefectură poate fi considerat un abuz în serviciu și o aplicare selectivă și preferențială a legii în favoarea foștilor prefecți de partid și în defavoarea cetățenilor și a interesului și binelui județului Cluj. Trebuie să spun, din păcate, și față de colegii mei din Consiliul Județean – și spun din păcate deoarece cu Simona Gaci și colegii de la juridic am o colaborare de 10 ani de zile – și ei, cei care trebuie să fie forul care până la urma dă legalitatea hotărârilor și a proiectelor în Consiliul Județean, pot fi acuzați de un presupus abuz în serviciu, deoarece nici ei nu au luat niciun fel de măsură legală față de cele in jur de 150 de proiecte de hotărâri în ultimii doi ani de zile, nu au semnalat aceste nereguli nici la nivelul Consiliului Județean, cât nici prefectului, au lăsat neobservate acele lucruri și îi consider și pe ei că și-au făcut tendențios și selectiv datoria față de cetățenii și locuitorii județului Cluj si fata de instituția de stat care îi plătește cu bani publici.

 

Departamentul juridic tergiversează lucrurile

Îmi pare rău să o spun, sunt colegii mei, dar aceasta este realitatea. Atât cei de la juridic, cât și doamna secretara Simona Gaci, în toate acele hotărâri nu și-a exprimat un punct de vedere legal asupra acelor hotărâri, doar la această hotărâre. În acest moment când Prefectura a înaintat o adresa spre CJ si a anunțat ca a atacat in contencios și că sunt suspendat de drept, secretarul Consiliului Județean, cât și cei de la departamentul juridic tergiversează lucrurile și nu din punctele de vedere pe care și le-au exprimat în scris fata de hotărârea prefectului. Nu doresc să reprezinte în instanța Consiliul Județean spunând că ei au avut un punct de vedere diferit și nu își asuma o prezenta în instanță împotriva prefecturii.

Aici îmi pun un semn de întrebare, dacă eu ca și consilier județean ales sunt “fentat” și evitat de către organele abilitate ale județului pentru a scoate la iveală adevărul mă întreb atunci cu simplii cetățeni ce se întâmplă și acum ajung să-i înțeleg când spun cât este de greu și câtă birocrație există în administrație. De aceea voi sări și voi sprijini și ajuta de fiecare dată și voi fi tot același Mihai Seplecan pe care îl cunoaște toată lumea, un om apropiat celor neînțeleși, neajutorați, bolnavi, săraci, celor cărora nu li se dau prea multe șanse și oportunități in ziua de azi.

 

Dintr-o dată, toată lumea a început să muncească

Am să le cer puncte de vedere în scris atât domnului prefect, cât și doamnei Simona Gaci, pentru a răspunde nu mie, ci cetățenilor județului Cluj, de ce în pozițiile pe care le ocupă și sunt plătiți din bani publici își fac datoria selectiv. Toate aceste lucruri duc la o instabilitate politico-administrativa la nivelul județului Cluj și la o saturație a cetățeanului fata de instituțiile publice, cat si fata de politicieni. Cred ca prin masurile lor au adus deservicii mari atât din punct de vedere al imaginii, cât și din punct de vedere al administrației județene. De aceea, nu vreau să le plătesc cu aceeași monedă și vreau să dau dovada de caracter și de bun-simț în tot ceea ce fac.

Reamintesc celor care au făcut tot posibilul pentru a mă îndepărta de la conducere Consiliului Județean ca săptămâna viitoare îmi voi continua pelerinajul prin unitățile administrative subordonate Consiliului Județean, și după groapa de gunoi și aeroport, unde am fost și am scos la iveala situațiile, problemele, săptămâna viitoare voi fi împreună de întreaga presă la drumul Răchițele-Ic Ponor. Vreau sa trag un semnal de alarmă organelor abilitate ale statului pentru că în această perioadă să fie cu ochii pe ceea ce se întâmplă în Consiliul Județean, care dintr-o dată toata lumea a început să muncească, să facă comisii de anchetă, audit, lucru ce nu s-a întâmplat în ultimii doi ani de zile. Transmit politicienilor să ia jos laba de pe banul public, să nu se mai facă angajări pe criterii politice, și să nu se facă diferențe între administrațiile comunale preferențial pe culori politice.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.