Marți, 5 august, Corpul de Control al premierului a apărut, neanunțat, la Consiliul Județean Cluj și a cerut mai multe documente legate de contractul și actele adiționale de la proiectul Cluj Arena. Contactat de Gazeta de Cluj, Mihai Seplecan, liderul forului local, a declarat că subordonaților Guvernului li s-a cerut să precizeze în baza cărei legi realizează acest control și li s-au pus la dispoziție numai actele prevăzute în lege.

”Doresc ca la nivelul Consiliului Județean totul să se facă în perfectă legalitate, iar toate actele și informațiile să fie eliberate cu dovadă în scris. Trebuie ca membrii Corpului de Control să fie responsabili de ceea ce cer, să își asume legalitatea actelor lor și să ne răspundă în scris. Eu susțin transparența totală în instituție”, a declarat Seplecan.

Acesta a precizat că speculațiile legate de implicațiile politice ale deciziei sale de a trimite o adresă către Corpul de Control prin care să le ceară justificarea legală a inspecției nu sunt adevărate. ”Eu nu îl favorizez pe Alin Tișe, așa cum spun cei care susțin că a fost un control politic. Eu fac administrație la nivelul județului și vreau să fiu cât mai transparent, motiv pentru care nu vreau să dezavantajez nici Corpul de Control, dar nici pe domnul Tișe.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.