Mihnea Iuoraș

Unul dintre cele mai notorii dosare ale DNA s-a încheiat cu o sentință definitivă. După aproape cinci ani de procese, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus în 8 octombrie achitarea fostului subprefect al Clujului, Mihnea Iuoraș, ce a fost trimis în judecată de către DNA în dosarul ANRP.

Val de achitări definitive

Judecătorii Dan Andrei Enescu, Marius Foitos și Rodica Cosma de la Înalta Curte de Casație și Justiție au pronunțat marți, 8 octombrie 2019, un val de achitări definitive în dosarul retrocedărilor acordate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor  (ANRP).

În așa-numitul dosar ANRP 2 au fost trimise în judecată mai multe persoane care au ocupat funcții de conducere în Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților, printre care Mihnea Iuoraș, fostul subprefect al Clujului, Horia Georgescu, fostul șef ANI și avocata Ingrid Mocanu.

Rechizitoriul a fost semnat de procurorul DNA Dănuț Volintiru și confirmat de șeful Secției I de la acea vreme, Gheorghe Popovici. Inițial, judecătoarea Anamaria Trancă de la Curtea de Apel București a dispus condamnarea inculpaților din dosar,  Trancă pronunțase la fond doar o singură achitare, însă chiar și aceea însoțită de o amendă administrativă de 1.000 de lei. În schimb, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat un val de achitări definitive, doar doi inculpați au fost condamnați definitiv, dar pedepsele acestora au fost micșorate față de cele primite de la judecătoarea Anamaria Trancă de la Curtea de Apel București.

Lista soluțiilor definitive: Horia Georgescu: achitat definitiv (condamnat de Trancă la 4 ani închisoare cu executare);Ingrid Mocanu: achitată definitiv (condamnată de Trancă la 4 ani închisoare cu executare); Ingrid Zaarour: achitată definitiv (condamnată de Trancă la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare); Mihnea Remus Iuoraș: achitat definitiv (condamnat de Tranca la 4 ani și 6 luni închisoare cu executare); Remus Virgil Baciu: achitat definitiv (condamnat de Trancă la 6 ani și 4 luni închisoare cu executare); Marko Attila Gabor: achitat definitiv (condamnat de Trancă la 5 ani închisoare cu executare); Cătălin Canangiu: achitat definitiv (condamnat de Trancă la 4 ani închisoare cu executare); Gheorghe Vișoiu: achitat definitiv (achitat de Trancă, cu amendă administrativa de 1000 lei); Dorin Cornel Drula: achitat definitiv (condamnat de Trancă la 2 ani închisoare cu suspendare); Neculai Nistor: achitat definitiv (condamnat de Trancă la 2 ani închisoare cu suspendare); Theodor Nicolescu: achitat definitiv pentru abuz în serviciu, condamnat la 8 ani închisoare cu executare pentru luare de mită (condamnat de Trancă la 9 ani și 4 luni închisoare cu executare); Alexandru Florin Hanu: achitat definitiv pentru abuz în serviciu, condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru luare de mită (condamnat de Trancă la 5 ani închisoare cu executare).

Mihnea Iuoraș: E trist că ne-au distrus carierele, familiile, locurile de muncă și multora ne-au distrus perspectivele de viitor

După decizia de achitare a Curții Supreme, Mihnea Iuoraș spune că această soluție  i se pare firească și care trebuia să existe încă de la început pentru că se știa că nu există nici un prejudiciu, fiind un dosar prin care s-a urmărit o execuție politică.

”Mă așteptam la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind o soluție normală. O soluție normală care trebuia să existe încă din prima clipă când procurorii ne-au pus sub acuzare, știind din start că nu suntem vinovați pentru că întreaga acuzare s-a bazat pe niște rapoarte de evaluare făcute de angajați ai DNA cu documentele la care noi nu avem acces, într-o fază nepublică a urmăririi penale, deci presupusul prejudiciu așa s-a stabilit. Ei știau din start că nu există acest prejudiciu pentru că au folosit documentele comparabile în mod selectiv și nu ne-au dat acces la acele documente. De la momentul în care s-a făcut expertiza de către experți independenți desemnați de către instanță s-a văzut că nu există prejudiciu, deci era clar că soluția trebuie să fie și din acest punct de vedere cea de achitare. Apoi, erau aspectele legate de faptul că nu membrii comisiei aveau aceste atribuții de verificare. Este și normal dacă stăm să ne gândim că niciunul nu eram evaluatori. Marea majoritate eram juriști, iar legea impunea foarte clar că cel care răspunde pentru rezultatul unei evaluări este un evaluator, nu poate fi o altă persoană pentru că nu are nici pregătire, nici expertiza necesară. Deci lucrurile astea erau clare de la început, se știau de la început. S-a făcut un dosar politic după care s-a continuat cu alte dosare pe același tipar, s-a văzut din start că judecătorul de la fond, celebra judecătoare Trancă nu dorea să afle adevărul, ci ne-a dat acea condamnare la fond. Apoi, în faza de apel, judecătorii au administrat probatoriul corect fără să se lase să se întrevadă – așa cum trebuie să facă un judecător profesionist –  în niciun fel care va fi soluția pe care o vor pronunța. Adică nu ne-au mai dat din start o senzație că suntem judecați pur formal și că decizia este dinainte luată așa cum a făcut judecătorul de fond.

E o soluție, repet, normală, însă din păcate încă pentru noi bătălia nu s-a încheiat pentru că așa cum vă spuneam anterior, pe același tipar ne-au fabricat și alte dosare, dintre care unul este în fază de fond se judecă la Curtea de Apel București, altul este în fază de urmărire penală, acuzația sună identic – abuz în serviciu pentru că am validat o presupusă supraevaluare care, iată, și în aceste dosare de care vă spun că sunt în curs, experții spun că nu e vorba de nicio supraevaluare.

E un calvar de patru ani și jumătate care acum, sigur că avem speranțe să se termine cu bine în toate cazurile pentru că Înalta Curte deja a creat o practică și a dus lucrurile într-o masă de normalitate, aceea că nu poți să ceri unor oameni să răspundă pentru fapta altora. Indiferent dacă acea faptă e greșită sau bună, nu poți răspunde pentru fapta altora.

E trist și e păcat că ne-au distrus carierele, ne-au distrus familiile, locurile de muncă, multora ne-au distrus perspectivele de viitor. Mulți dintre noi trebuie să ne reluăm viața de la zero pentru simplu motiv că au vrut, poate, să facă execuție politică împotriva lui Horia Georgescu sau a altor persoane și nu a mai contat nimic, nici că legile spun altceva, nici că bunul simț spune altceva până la urmă. Cum spuneam, pentru noi încă lupta continuă și ne vom bate în instanță. Norocul meu, cel puțin, este că sunt avocat și am reușit să-mi coordonez echipa care m-a apărat pe mai multe fronturi, inclusiv sub aspectul unei pregătiri a unui posibil proces la CEDO. Din punctul acesta de vedere mă bucur evident că s-a terminat cu bine, era de așteptat să se termine așa, dar din păcate vedem că nu toți judecătorii au curaj să dea soluțiile corecte.

Temerea noastră, mai ales după ce am trăit această experiență extrem de negativă cu judecătorul fondului, a fost asta: că poate nici acei judecători din faza de apel de la Înalta Curte nu vor dori să judece pe ceea ce există în dosar, pentru că nu exista nici măcar o probă, nici măcar o declarație împotriva membrilor comisiei că ar fi avut vreo intenție să fraudeze statul, că ar fi vreo înțelegere cu beneficiarii, că ar fi cunoscut măcar pe beneficiari sau pe acei evaluatori. Lucrurile acestea nu au existat și cu toate astea, repet, calvarul l-am trăit, chiar dacă el s-a estompat într-o proporție foarte mare prin decizia Înaltei Curți de marți, din păcate, mai avem și alte procese care continuă și care, sperăm, să se termine și ele cu bine”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, Mihnea Iuoraș.

Avocatul Mircea Ilian: ”Nevinovăția domnului Iuoraș a fost în sfârșit dovedită”

După sentința definitivă dată deÎnalta Curte de Casație și Justiție, avocatul Mircea Ilian ce l-a reprezentat în instanță pe Mihnea Iuoraș spune că în sfârșit s-a făcut dreptate pentru un om care era nevinovat.

”Pe lângă sentimentul de fericire pe care nu pot să îl transmit în cuvinte, pot spune că în sfârșit, prin decizia pronunțată de ÎCCJ, nevinovăția domnului Iuoraș a fost în sfârșit dovedită. Ne-am luptat și am crezut ani întregi în nevinovăția dânsului și ne bucurăm că în sfârșit și Înalta Curte a îmbrățișat acest punct de vedere și a dat această soluție definitivă extraordinară care confirmă ceea ce noi am susținut ani la rând. În primul rând, cea mai mare bucurie este că s-a făcut dreptate pentru un om care era nevinovat”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, avocatul Mircea Ilian.

2 COMENTARII

  1. Prima instanță, condamnă inculpații. A doua instanță, anulează condamările primei instanțe. Indirect, condamnă procuratura și prima instanță ?!! Dar a treia instanță dacă ar judeca, ce soluție ar da ? Parchetul e dus cu pluta ? Fabricarea de încurcături juridice din ce în ce mai complexe sunt mecanismele grupărilor bande infracționale organizate ce acționează și în domeniul imobiliar prin persoane interpuse, uneori instituții interpuse cu violarea Legii, cu inducere în eroare a instanțelor, obstrucționarea aflării adevărului cu presiuni de omitere a intereselor justiției. Se mușamalizează în continuare, ca și cum ar fi banda lor ? De aceea lipsește autosesizarea ? Se împart fructele infracțiunilor ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.