Debutul Festivalului Jazz in the Park a adunat la Bogata peste 2.500 de persoane venite din țară și străinătate, iar până la orele serii se estimează o participare de circa 4.000 de persoane, întrucât comuna a devenit celebră grație rapperului Snoop Dogg.
„Am descoperit localitatea odată ce a fost mediatizată, am descoperit că Bogata figurează și în Cartea Recordurilor, cu cel mai scurt tunel din lume, satul e înconjurat din trei părți de râul Mureș, e ca o peninsulă, se poate merge cu barca pe un traseu de 18 kilometri, este o zonă foarte frumoasă, iar genul acesta de eveniment ne arată că poate sunt multe locuri din România nedescoperite (…) Luptăm și am provocat pe cei care sunt veniți din afara satului să doneze pentru amenajarea parcului de joacă și de întâlnire din Bogata”, a precizat Alin Vaida.
Duminică, la Jazz in the Park concertează Jazzybirds, Les Nuages, Danaga și Maria Răducanu.
Directorul festivalului spune că era mare păcat ca această întâmplare să rămână doar o glumă și că organizatorii au fost provocați de un fan, imediat după ce Snoop Dogg a greșit check-in-ul, iar din acest motiv au mutat festivalul de la Cluj la Bogata.
Primarul din Bogata, Laszlo Barta, a declarat pentru AGERPRES că în urma acestei întâmplări fericite pentru comunitatea sa a început să creadă că întâlnirea cu destinul nu are loc doar în dragoste, ci și în afaceri sau muzică.