Pescarii sportivi clujeni au descoperit, joi, 8 septembrie, mii de pești morți pe lacul Gheorgheni 1 din Cluj-Napoca și au sesizat forurile abilitate, anunță Agerpres. Președintele Asociației Județene a Pescarilor Sportivi Cluj, Adrian Comănici, a declarat că „sunt sute, poate mii de pești morți, în special puiet” și că a organizația a sesizat forurile abilitate.

„Sunt sute, poate mii de pești morți. Cred că e din cauza deversărilor de la canalizare ale agenților economici din zonă. Am sesizat Primăria Cluj-Napoca, pe cei de la mediu, pentru a stabili cauza acestei stări de lucruri”, a precizat Adrian Comănici.

La rândul său, directorul Asociației Județene a Pescarilor Sportivi Cluj, Andrei Pop, a declarat, pentru AGERPRES, că au fost afectate în special speciile de șalău și biban:

„Pe lacul Gheorgheni am văzut sute de pești morți, din cauza poluării. Probabil e vorba de canalizare. Cu precădere e afectat șalăul și bibanul. Am dat o tură de lac și sunt poate chiar mii de puieți de șalău. Sunt și exemplare mari, de chiar 40 cm, ceea ce înseamnă aproximativ 800 de grame bucata. Dar, cel mai afectat e puietul. Persistă un miros de canalizare. Am făcut sesizări la Primăria Cluj-Napoca, la mediu, la Apele Române”, a spus Andrei Pop.

 

Administrația Bazinală de Apă Someş-Tisa a investigat fenomenul

În urma sesizării din după-amiaza zilei de 8 septembrie 2016, vizând existenţa unor peşti morţi pe lacul situat în cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca, reprezentanţii Administrației Bazinale de Apă Someş-Tisa (ABA Someș-Tisa) au investigat în teren fenomenul.

”Reprezentanții ABA Someș-Tisa au prelevat probe de apă, care se află în curs de determinare în Laboratorul Regional de Calitate a Apei din cadrul instituției.

Mortalitatea piscicolă s-a produs pe fondul unor temperaturi ridicate din ultima perioadă, a lipsei de primenire cu apă proaspătă din drenuri și din izvoare, peste care s-a suprapus fenomenul de descompunere a vegetației acvatice, în condițiile unui lac suprapopulat cu ihtiofaună.

Primăria municipiului Cluj-Napoca, în calitate de administrator al lacului, va fi sesizată să realizeze decolmatarea lacului pentru reducerea gradului de eutrofizare (fenomen natural constând în înmulțirea excesivă a algelor) și pentru ca asemenea evenimente să fie evitate.

Evenimentul a avut un impact local, doar la nivelul lacului de agrement, fără a fi afectate cursuri de apă de suprafață”, au transmis reprezentanții ABA Someș-Tisa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.