Milioane de euro sifonați într-o companie de stat din Cluj

Una dintre cele mai mari sifonări de fonduri publice din Cluj a avut loc la societatea Hidro Tarnița. Prin această companie deținută de statul român ar fi trebuit să se realizeze un proiect energetic estimat la un miliard de euro. Însă, firma a fost folosită pe post de sinecură. Milioanele de euro au fost pompați de la bugetul de stat pentru salariile celor care s-au înșurubat acolo și pentru celebrele studii de fezabilitate plătite pentru un proiect care, de la bun început, se știa că nu se va concretiza.

SC Hidro Tarnița SA a fost înființată în anul 2013 și timp de 10 ani societatea nu a avut nicio activitate concretă.

La finele lunii mai 2023, în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor s-a luat decizia lichidării societății. Acționari sunt SOCIETATEA DE ADMINISTRARE A PARTICIPAȚIILOR ÎN ENERGIE SAPE (99%) și SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA (1%). 

”Aprobă dizolvarea voluntara anticipată a Societății Hidro Tarnița – S.A., potrivit art. 227 alin. (1), lit. b) si lit. d) din Legea societății nr. 31/1990 și deschiderea procedurii lichidării patrimoniului Societății Hidro Tarnița – S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 252 si urm. din Legea societăților nr. 31/1990. Aprobă numirea lichidatorului A&A CONSULTANTS SPRL, (…) reprezentata prin Practician în insolvența – avocat Anastasescu Marieta, care va avea atribuțiile și puterile conferite de art. 255 din Legea societăților nr. 31/1990, și încetarea mandatului membrilor consiliului de administrație, respectiv: domnul Ghenoiu Radu-Aurelian (avocat, n.red.) – președinte consiliul de administrație, doamna Voda Monica – membru consiliul de administrație și domnul Marcu Gabriel-Ciprian (sef birou la SAPE, n.red) – membru consiliul de administrație, începând cu data de 30.05.2023”, arată o hotărâre a societății publicată în Monitorul Oficial. 

Alături de câteva piese de mobilie de birou, laptopuri și telefoane, societatea mai deținea un site în care era prezentat proiectul de peste un miliard de euro. După ce Ministerul Energiei nu a plătit găzduirea site-ului, domeniul hidrotarnita.ro a fost cumpărat de o persoană fizică.

Astfel că, de pe urma lichidării patrimoniului nu se va putea obține mare lucru.

Cine a supt de la țâța sifonului 

Pentru a vă face o idee despre câți bani s-au scurs din această societate, trebuie menționat că printre primele decizii ale Consiliului de Administrație s-a numărat cea de alegere a unui salariu. Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii, câştigul mediu lunar pe salariat era, la nivelul perioadei 213-2015 de 7.910 lei, adică 2.500 de dolari.   

Inițial, în cadrul Hidro Tarnița SA, funcția de director a fost ocupată de Dan Gherghelaș. Ce l-a recomandat pe Gherghelaș pentru acest post? Nimic! A fost șef la SAPARD și APIA, instituții care se ocupă de administrarea fondurilor UE pentru agricultură.

În locul lui a fost numit Ovidiu Demetrescu, cu o experienţa de 16 ani în domeniul asigurărilor şi serviciilor financiare, 9 ani în fuziuni şi achiziţii şi 15 ani în domeniul energetic.

De asemenea, din consiliul de administrație al Hidro Tarnița SA a făcut parte udemeristul Novak Levente, consilier în cadrul Ministerului Culturii. Spre exemplu, la hotărârea NR. 65/29 din aprilie.  Novak nu a mai participat la ședință, prezența lui fiind asigurată telefonic. Un alt personaj din CA-ul acestei companii a fost Catalin-Ionut Deaconescu, fost Prefect al Bucureștiului. După ce a terminat Facultatea de Științe Politice, care nu poate constitui o recomandare pentru o funcție de conducere din cadrul unei companii de electricitate, Deaconescu s-a ocupat cu ”statul degeaba”. Potrivit experienței profesionale, în perioada ianuarie 2001-octombrie 2002 a fost expert în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Apoi, între octombrie 2002 și februarie 2005 a lucrat ca expert la Camera Deputaţilor, Grupul Parlamentar PNL. Pentru ca fisa postului să fie completă, el a ”tăiat frunză la câini” și în perioada martie 2005 – octombrie 2005 din funcția de director la Direcţia pentru Serviciile Publice Deconcentrate, Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Din Consiliul de Administrație al Hidro Tarnița SA au făcut parte Gabriela Rossita Dumitriu și Elena Popescu. Nici pe ele nu le-a recomandat nimic din punct de vedere profesional pentru posturile respective.

Elena Popescu era reprezentanta PSD-iștilor din această afacere și unul dintre reprezentanții Departamentului pentru Energie.

De la ugerul Hidro Tarnița au mai supt DAN CÂRLAN, DANIEL COSTEL ANDRONACHE, IOAN ROSCA și  MIHAI VIORELIAN STĂNCULESCU.

Cârlan a ajuns şeful de cabinet al secretarului de stat de la Energie, ieşeanul Maricel Popa, primarul Gheorghe Nichita promiţându-i acest post convenabil  ca recompensă pentru că a schimbat macazul de la PDL la PSD. În presă el apare ca un traseist politic pentru că se mulează pe orice doctrină.

Daniel Costel Andronache, deputat PC, fost director la Complexul Energetic Hunedoara, societate aflată în declin economic, sau la Mininvest, aflată în aceeași situație.

Ioan Roșca a fost director la Electrica SA. Pe timpul conducerii sale, compania a fost căpușată ani la rând de contractele băieților deștepți din energie. În perioada în care el a fost șeful Electrica, Curtea de conturi a publicat un raport conform căruia CEZ, EON şi ENEL au investit în modernizarea filialelor Electrica, dar nu din fondurile proprii, ci din banii produşi de filialele pe care le-au cumpărat. Astfel că, preţul energiei electrice nu ar fi trebuit să crească dacă cele trei companii îşi respectau promisiunile. 

Stănculescu s-a angajat în Hidroelectrica din 2005, ocupând funcţiile de director al secretariatului general (2005-2007), director dezvoltare, retehnologizare (2007-2008) şi consilier al directorului general pe probleme de investiţii (2008-2013).

La un număr mediu de 20 salariați/an plătiți timp de 10 ani cu cel puțin 2.500 dolari/lună investiția făcută în conturile sinecuriștilor se ridică la 6 milioane de dolari.

Pe lângă sinecuri, prin Hidro Tarnița s-au sifonat bani și pe SF-uri

Salariile nu au fost singura modalitate de a sifona bani publici. 

În domeniul energiei, ministerul de resort a selectat consultantul Deloitte Consultanţă, companie care a desemnat un expert în energie să se ocupe de studiul de fezabilitate al acestui proiect, după ce statul deja investise bani. Costul acestei scheme a costat statul 3,5 milioane de euro, bani plătiţi din fondurile Hidroelectrica. Iniţial, modelul financiar al proiectului Tarniţa care demonstra necesitatea şi fezabilitatea lui. Însă, ulterior, acelaşi consultant a notat, despre acelaşi proiect, că  „rezultatele modelării indică un grad scăzut de fezabilitate pentru toate investiţiile în capacităţi de pompaj înainte de anul 2030. Capacităţile flexibile, ce pot participa la piaţa de echilibrare şi interconexiunile sunt estimate a rămâne suficiente pentru a asigura curba de sarcină, inclusiv în situaţii de stres. Cu toate acestea, este oportună realizarea unui studiu de locaţii pentru capacităţi de acumulare prin pompaj de dimensiuni mici”.

În 2018, Ministerul Energiei a anunțat că va majora capitalul social al societății Hidro Tarnița prin intermediul Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE). Operațiunea trebuia efectuată din anul precedent, suma respectivă fiind prinsă în bugetul SAPE pe 2017, însă nu a fost avizată în timp util.

“Programul de investiții, dotări și surse de finanțare” aferent anului 2018 a sumei de 5.000.000 lei reprezentând cheltuieli pentru investiții care vor putea fi utilizate pentru majorarea capitalului social al societății Hidro Tarnița SA. Operațiunea de majorare a capitalului social al societății Hidro Tarnița SA și efectuarea cheltuielilor aferente se vor realiza în condițiile ce vor fi aprobate prin Memorandum de către Guvern”, se arăta în nota de fundamentare a draftului de buget.

Încă din 2010 Hidroelectrica sifona 5 milioane de euro către proiectul fantomă

Potrivit lui Iulian Tudorache, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, Hidroelectrica a angajat, prin procedură de licitaţie restrânsă ca şi consultant general, Asocierea Deloitte Consultanţă, HydroChinaZhong Nan Engineering Corporation, Banca Comercială Română, pentru servicii de consultanţă juridică, financiară, comercială şi tehnică în vederea selectării de investitori şi înfiinţării societăţii comerciale pentru realizarea obiectivului. Contractul de consultanţă, în valoare de 5 milioane de euro, a fost semnat în 2010. Investiţia necesară pentru racordarea la sistemul energetic naţional a fost evaluată la 135 de milioane de euro, urmând a fi introdusă în planul de investiţii al companiei de stat Transelectrica.

Nota de fundamentare a proiectului de act normativ precizează că România este singura ţară din Uniunea Europeană care, deşi dispune de condiţii naturale „deosebit de favorabile“ pentru construcţia şi operarea centralelor hidroenergetice cu acumulare prin pompaj, nu deţine o astfel de centrală.

Una dintre societățile private care au încasat bani de pe urma Hidro Tarnița SA este SC ISPH, o firmă controlată de Dan Ioan Popescu, fostul ministru al economiei. Potrivit informațiilor există cel puțin 4 studii de fezabilitate realizate pe marginea acestui proiect.

Toate aceste sume de bani s-au cheltuit în situația în care existau indicii clare că proiectul nu este fezabil. Fostul administrator al Hidroelectrica, Remus Borza, spunea că există alte cinci hidrocentrale similare acestui proiect, dar nu de aceeași anvergură, care nu sunt rentabile. „Anul trecut (2014, n.red.), în august, am pornit toate hidrocentralele de pe Olt pentru o lună. Apoi, cu cifre, am demonstrat autorităţilor şi tuturor celor interesaţi că acestea nu pot funcţiona în condiţii de rentabilitate economică cu actualele niveluri de preţ ale energiei din piaţă şi cu cadrul legislativ actual. Acelaşi lucru ar fi şi la Tarniţa, un proiect faraonic care, dacă s-ar face, ar ajunge în aceleaşi condiţii precum hidrocentralele noastre de pe Olt, care sunt noi-nouţe şi au costat 400 de milioane de euro, bani aruncaţi degeaba. Tarniţa-Lăpuşteşti nu are sens, nici cu chinezii, nici cu altcineva”, arată Borza.

Prin intermediul societăţii urma să se construiască o hidrocentrală cu o capacitate instalată de 1.000 MW, iar investiţia necesară estimată era de circa 1 miliard de euro.

Primele studii pentru acest proiect au fost făcute încă din anul 1975, iar de atunci s-au făcut mai multe studii de fezabilitate. „Mai bine refacem sistemul de irigaţii, dacă tot se doreşte un mare consumator dispecerizabil de energie. Hidrocentrala cu acumulare prin pompaj are rolul de a pompa apa noaptea în acumulări, cumpărând energie la un preţ mic, de la producătorii care funcţionează în bandă. Apa pompată este folosită ziua, pentru producerea de energie la orele de vârf, când sunt cele mai ridicate preţuri. Putem construi centrale mai mici, mai puţin costisitoare şi mai rentabile”, explica într-o conferință Remus Borza, fostul administrator judiciar al Hidroelectrica.

”Moldovenii” Europei la hidrocentrale

Nota de fundamentare a proiectului de act normativ precizează că România este singura ţară din Uniunea Europeană care, deşi dispune de condiţii naturale „deosebit de favorabile“ pentru construcţia şi operarea centralelor hidroenergetice cu acumulare prin pompaj, nu deţine o astfel de centrală.   În prezent, în Comunitatea Europeană sunt în funcţiune 170 de centrale de pompaj, cu o putere instalată totală de 45.000 MW. Alte 60 de centrale de pompaj se află în diverse faze de construcţie.

Centralele de pompaj sunt necesare dezvoltării sectorului energetic european, în mod deosebit integrării capacităţilor de producere a energiei electrice pe baza energiei eoliene şi a energiei solare, potrivit notei de fundamentare. Hidrocentrala ar urma să fie construită, pe parcursul a 5-7 ani, la 30 de kilometri de oraşul Cluj-Napoca, pe valea râului Someşul Cald. Lista investitorilor precalificaţi va fi publicată în 14 noiembrie.

Proiect vechi de aproape 50 de ani

Proiectul de realizare a centralei de acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti a fost discutat pentru prima dată în România în urmă cu aproximativ 50 de ani, când au fost efectuate şi cercetările pentru depistarea celui mai bun loc. Locul de construcţie al hidrocentralei a fost ales dintr-o serie de aproximativ 20 de amplasamente din toată ţara, datorită, printre altele, căderii foarte bune de apă şi a poziţionării.

La Hidro Tarnița chinezii au venit doar cu ”pui cu bambus și ciuperci”

În 2011, chinezii Sinohydro și-au anunțat intenția de a participa la proiectul Hidro Tarnița SA. Însă, practic, ei și-au exprimat intenția în cadrul unor discuții care nu presupuneau asumarea vreunui angajament concret. 

„Ministrul Economiei, Ariton, a primit, astăzi, o delegaţie a Sinohydro. Compania şi-a prezentat interesul pentru a participa la realizarea proiectului hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, retehnologizarea hidrocentralei Bicaz – Dimitrie Leonida, dar şi de alte proiecte în domeniul energiei, realizate în parteneriat public privat”, se arăta într-un comunicat al Ministerului Economiei emis în septembrie 2011. Sinohydro este o reţea de companii de stat din China. Printre proiectele companiei chineze se numără participarea, în calitate de fost contractor general, al celei mai mari hidrocentrale din lume, Three Gorges, care are o putere instalată de 18.400 MW, mai mult decât toate capacităţile de producţie a energiei electrice din România. Sinohydro este implicată şi în proiecte de arhitectură, energie electrică, imobiliare, cercetare şi dezvoltare şi design-ul şi productia echipamentelor de construcţie.

După chinezi, la Hidro Tarnița au venit coreenii

În 2021, reprezentanții Ministerului Energiei susțin că discută cu patru concernuri din Coreea. Potrivit anunțului de la data respectivă, era vorba despre companiile Busan Korea Biotechnology, Korea Western Power, Hyundai Engineering din grupul omonim și GE Global Services GmbH Korea Branch, divizie a gigantului american General Electric. Busan este o companie de construcții și inginerie activă inclusiv în fosta URSS, iar Korea Western Power este unul dintre principalii producători de energie din Coreea de Sud, având un portofoliu de unități de producție ce acoperă circa 10% din capacitatea locală de generare.