Militar clujean, victima unui credit falsificat: executat silit pentru un împrumut pe care nu l-a contractat

Un militar din Turda, angajat al Unității Militare 01515, a fost executat silit după ce un escroc i-a furat identitatea și a contractat un împrumut fictiv în numele său, în valoare de 3.500 lei, de la Provident, în 2015. Timp de aproape șapte ani, militarul s-a luptat în instanță pentru a-și dovedi nevinovăția și a-și repara reputația financiară.

Totul a început în 2017, când G.A., a aflat că nu poate accesa un credit pentru locuință, deoarece figura ca rău-platnic în Biroul de Credit. Mai mult, au urmat somații și executarea silită. Investigațiile au scos la iveală că semnăturile de pe contractul Provident nu îi aparțineau, iar actele fuseseră falsificate folosind o copie după buletinul său.

În ciuda dovezilor clare, ancheta penală deschisă inițial la Suceava a fost clasată, iar bărbatul a fost nevoit să se adreseze instanței civile. Judecătoria Turda a dispus anularea contractului și radierea din Biroul de Credit, în baza unei expertize grafoscopice efectuate în 2025, care a confirmat lipsa consimțământului real al militarului.

Conform raportului de expertiză criminalistică nr. 16 din 6 februarie 2025 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, semnăturile în litigiu contestate de reclamant, respectiv cele din cuprinsul contractului de credit nr. ############.08.2015 şi anexele acestuia nu au fost executate de către acesta.
Prin urmare, lipsa semnăturii titularului de pe contractul de credit nr. ############.08.2015 presupune lipsa consimţământului persoanei respective la încheierea convenţiei de împrumut, acesta nefiind exteriorizat, iar în dreptul civil tăcerea nu valorează consimţământ.”, au reținut judecătorii.

Sursa: Clujenii.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.