Mai mulți militari clujeni au fost vizați într-un dosar penal privind decontarea ilegală a tichetelor de vacanță. Potrivit anchetatorilor, aceștia au depus la unitățile militare documente fictive care atestau presupuse sejururi turistice, fără ca deplasările să fi avut loc. Facturile false erau emise de agenția de turism Ciel Voyages, iar în baza acestora se făcea decontarea sumelor din bugetul Ministerului Apărării Naționale. Sute de astfel de documente au fost anulate în cadrul anchetei.

817 înscrisuri sub semnătură privată (facturi și chitanțe) au fost falsificate și ulterior anulate prin hotărârea instanței. 649 de „clienți” au beneficiat de aceste înscrisuri pentru a obține decontări de la angajatori publici.

O schemă întinsă pe ani întregi

Totul a început în perioada 2018–2020, când angajații din sistemul de apărare și ordine publică beneficiau de tichete de vacanță în valoare de până la 1.450 de lei anual. Suma era rambursată de instituție dacă angajatul depunea documente justificative: facturi, chitanțe, rezervări. În Cluj și în alte județe, sute de cadre militare au apelat la Ciel Voyages, o firmă de turism care, în realitate, nu a intermediat nicio vacanță. În schimb, le-a oferit pachete de documente fictive, perfecte pentru decont.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a constatat că în perioada respectivă au fost întocmite peste 800 de înscrisuri false: facturi, chitanțe, rapoarte de serviciu și alte documente cu antetul Ciel Voyages și S.C. ELA & CATA SRL, menite să justifice excursii care nu au existat. . Instanța a dispus desființarea a 817 înscrisuri, considerate toate falsuri grosolane, unele completate cu pixul și xeroxate în serie.

Schema penală, dar „cu voie de la procurori”

Ce s-a întâmplat cu cei 649 de clienți? Nimic. Parchetul a renunțat la urmărirea penală față de ei pentru că faptele lor erau prea „mici” pentru deranj. Decizia de renunțare a fost confirmată în 2023 de Judecătoria Cluj-Napoca. Cu alte cuvinte, doar firma și administratorii au rămas în vizor.

CIEL VOYAGES ȘI PROCESUL DE LA CLUJ

CIEL VOYAGES SRL este agenția de turism din Cluj-Napoca implicată în scandalul decontărilor fictive cu tichete de vacanță. Firma, administrată de Dănuț Vasile Tămășan, activă pe piață din 1997 și avea ca obiect principal „activități ale agențiilor turistice”.

Cifrele raportate de CIEL VOYAGES SRL aruncă o lumină deloc favorabilă asupra perioadei în care firma emitea înscrisuri falsificate pentru cadrele militare. Între 2018 și 2019, chiar în anii de vârf ai combinațiilor cu tichetele de vacanță, cifra de afaceri a crescut spectaculos: de la 460.753 lei în 2018 la 516.937 lei în 2019. După demararea anchetelor, începând cu 2020, firma a înregistrat o scădere semnificativă a veniturilor, ajungând la doar 156.678 lei în 2021. În mod ironic, deși în 2023 CIEL VOYAGES a raportat un mic profit de 17.967 lei, capitalurile proprii rămân negative (–61.185 lei), semn că, în lipsa „schemelor”, afacerea nu mai funcționează decât pe hârtie.

Justiție cu frâna trasă

Instanța a dispus doar desființarea documentelor. Nu despăgubiri, nu condamnări pentru clienți. Doar o firmă care va merge la proces și sute de „turiști fictivi” care au scăpat de dosar. Sistemul a tras linie și-a zis: „mergem mai departe, iar pe cadrele militare care au fost implicate în schema de fraudare nu le anchetăm deoarece n-au făcut ceva de-o gravitate atât de mare încât să ne apucăm să muncim”.

Pe lângă dosarul în care s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate, pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca mai există un proces penal care vizează direct firma CIEL VOYAGES SRL și mai mulți reprezentanți ai acesteia.

Este vorba despre dosarul nr. 25021/211/2022, înregistrat în decembrie 2022, având ca obiect infracțiunea de înșelăciune. Printre inculpați se numără Tămașan Dănuț Vasile, Tămașan Daniel, Soos Beata și Damache Ioana Anca, iar părți vătămate sunt nu mai puțin de 12 unități militare și mai multe penitenciare din Cluj și din județele vecine.

Următorul termen în acest dosar este programat pentru data de 28 mai 2025.

10 COMENTARII

  1. Dacă statul nostru mult iubit aplica aceeași regula cu tichetele de vacanta la fel ca in sistemul civil nu se ajungea aici.Lancivili se da tichetele fara a te întreba când, unde și cum le folosești,în sistemul militar sunt mai smecheri, te pune sa te duci în vacanță pe banii tăi și după iti decontează la sfănu așteaptă…Dacă nu ai bani sa mergi într-o stațiune, în anul acela nu beneficiezi de asa zișii bani de vacanță,smecheri nu?

  2. AR FI TREBUIT SA SE INCEAPA URMARIREA PENALA CHIAR SI IMPOTRIVA MILITARILOR, CA DE…… ERAU MULTI ……. SI UITE ASA SE RAMANEA FARA BUJETARI LA PNT, IPJ, UM, S.A.M.D., dar vorba aceea corb la corb nu scoate ochii.

  3. Tichetele de vacanță sunt pentru a sprijini financiar pe cei din HORECA. Militarii penali au încercat să-și însușească ei acei bani. Rușine! Să fie dați afară și închiși pe viață.

  4. Militarii penali, trecuți în rezervă fără drept de pensie militara, judecați la Tribunalul Cluj Militar în regim de urgență și închiși pe viață. cu drag, un fost militar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.