Ioan Gabriel Hădărean, din municipiul Turda, este unul dintre militarii clujeni care au dat în judecată Ministerul Apărării pentru discriminare. El a dat publicității o scrisoare deschisă în care prezintă situația fostilor militari. Documentul poartă titulatura „Atunci când România își răsplătește soldații prin indiferență”.

„După ce au fost obligați, prin efectul legii, ca la vârsta de 40 ani să părăsească sistemul, fiind astfel puşi în faţa unei situaţii extrem de delicate, fără să fie pregătiţi pentru acest lucru, fără un studiu de impact, fără să fie prinşi în măsuri de reconversie profesională, aşa cum prevedea legea, soldaților, gradaților voluntari, celor care și-au asumat prin jurământ obligația de a apăra țara în exercitarea atribuţiilor, chiar cu prețul vieții (contract plătit cu viaţa în teatrele de operaţii, unde dintre cei 29 de militari decedaţi 21 au fost din rândul SGP, fără să socotim cei peste 100 de răniţi, din care majoritatea foarte grav), această categorie profesională care este considerată în activitate 24 ore din 24 este obligată să suporte o noua umilință.

MAN, în calitatea sa de inițiator al proiectelor de legi care țin de sistemul național de apărare, cel care trebuia să le asigure acestora ca și militarilor aflați în activitate aceleași drepturi în ceea ce privește recunoașterea perioadei lucrate în condiții de muncă, și reducerea vârstei standard de pensionare ca perioadă lucrată în aceste condiții, astfel cum sunt ele prevăzute la dispozițiile art. 16, respectiv 21 din legea nr. 223/2015, a creat acestei categorii profesionale o nedreptate, condiționând aplicarea celor două articole numai militarilor aflați în activitate.

Peste 100 de foști militari care au servit țara pe bază de contract au solicitat Tribunalului București și Consiliului Național de Combatere al Discriminarii să repare nedreptatea creata de MAN prin condiționarea aplicării articolelor 16, respectiv 21 din legea nr. 223/2015 de calitatea de militar aflat în activitate.

Primul termen de judecată a vut loc la București în data de 7 septembrie 2018, iar instanța de acolo a hotărât ca să decline judecata catre tribunalele județen, așa că în țară au început în această luna procesele, primul temen având loc la Bistrița-Năsăud în 14.11.2018.

Inițiatorii demersului juridic acuză MAN de disciminare, articolele menționate încălcând principiile pe care este fundamentata legea nr. 223/2015, respectiv art. 2, principiile unicității și egalității. Cu alte cuvinte, deși inițiatorii demersului juridic, care au avut în fișa postului aceleași atribuții, aceleași obligații ca cei aflați în prezent în activitate, deși au fost scoși din sistem, conform legislației, fără drept de apel doar pentru că au împlinit 40 ani (vârsta maximă prevăzută) sunt în situația în care nu beneficiază precum cei în activitate și de aceleași drepturi.

Nemulțumirea inițiatorilor demersului juridic este cu privire la articolele 16 și 21 din legea nr. 223/2015, prin care MAN încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, prevăzut de Constituție.

Prin articolele criticate de inițiatorii demersului juridic MAN reglementează practic un tratament discriminatoriu foștilor militari angajati, trecuți în rezervă la vârsta de 40 de ani, din motive neimputabile lor (conform legii nr. 384/2006, art.45), față de cei în activitate, cu privire la pensiile militare (legea nr. 223/2015, art.21), și care la vechime egală în armată și în viața civilă, cei în activitate beneficiază de scăderea grupei de muncă, iar cei trecuți în rezervă, nu.

Potrivit principiilor care au fundamentat apariția legii nr. 223/2015, aceasta urma să asigure tuturor participanților la sistemul de pensii militare de stat aflați în aceeași situație juridică în ceea ce privește drepturile și obligațiile un tratament nediscriminatoriu. Prevederile art. 16, alin.1, tocmai discriminează aceste persoane, aflate în aceeași situație juridică, dând aplicabilitate dispozițiile art. 21 doar persoanelor aflate în activitate.

Ironia face ca inițiatorul acestei legi, cu dispozitiile criticate ca fiind discriminatorii și în parte neconstituționale, să fie tot MAN care evită, în răspunsul la solicitarea de recunoaștere a acelorași drepturi și pentru SGP să își asume faptul că, din nou, această categorie profesională a fost uitată.

Au avut loc discutii despre aceasta nedreptate la MAN, inclusiv audiențe la ministrul Apărării, domnul Fifor, a recunoscut verbal ca este o greșeală, dar totuși până acum nu s-a gasit nicio soluție. Totuși, CNCD a admis în mod foarte clar că această categorie de personal este discriminată”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.