Cererea de avizare a unui Plan Urbanistic de Detaliu pentru patronii de la Grand Hotel Italia care doresc să construiască un mini cartier în zona Bună Ziua se va analiza în următoarea şedinţă de consiliu local. Reprezentanţii Grand Hotel spun că cei care contestă proiectul urbanistic o fac din răzbunare. În această afacere este implicat şi arhitectul Ionel Vitoc, patronul firmei Ambient Proiect, care contestă PUD-ul celor de la Grand Hotel Italia.

 

 

Gazeta de Cluj a prezentat modalitatea prin care patronii de la Grand Hotel Italia au supus votului consilierilor locali clujeni un proiect urbanistic pentru construirea unui mini cartier în zona Bună Ziua.

Însă, în cadrul documentaţiei depuse, vecinii din zonă au găsit o serie de hibe pe care le-au prezentat consilierilor, fapt care i-a făcut să amâne luarea unei decizii.

“Prevederile legale în domeniu sunt destul de clare, Noul Cod Civil menţionat la art. 612, faptul că „orice construcţii mari, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hectar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor exprimat printr-un înscris autentic”. Având în vedere că în PUG-ul  acestei zone  sunt stabilite în mod expres şi clar exact care parametri trebuie a fi respectaţi de un asemenea ansamblu de clădiri, iar între părţile învecinate nu există un acord exprimat într-un înscris autentic, considerăm că vor trebui respectate normele şi indicii din PUG-ul acestei zone, PUG ce a fost votat şi stabilit în condiţiile legale. Având în vedere situaţia de fapt expusă în proiectele depuse de către beneficiari, nici una dintre prevederile susmenţionate nu sunt respectate. Nu este asigurat spaţiul minim pentru înconjurarea bisericii, nu sunt asigurate retrageri laterale şi posterioare de 10 m. Atât str. V Conta cât şi J Fadrusz nu sunt deocamdată de circulaţie publică, situaţia juridică a acestora fiind de drum în proprietate privată indiviză. Nu este asigurat parcajul în afara circulaţiilor auto. Solicităm respingerea modificării încadrării zonale în zona de tip F”, arată una dintre petiţiile care contestă proiectul celor de la Grand Hotel Italia.

 

Locuitorii din Bună Ziua speriaţi de buldozere

 

“Amintim că Hotelul Grand Italia, amplasat în vecinătate, are asigurate spaţiile necesare, aşa încât impactul asupra proprietăţilor învecinate să fie redus la un nivel acceptabil. Noi, în calitate de cumpărători de bună credinţă am achiziţionat locuinţe în blocurile situate în str. V conta nr 9 şi 11, cunoscând şi bazându-ne pe prevederile PUD Bună Ziua Nord aprobat de consiliul Local Cluj Napoca prin HCL 868/2004. Modificarea acelui PUD prin creşterea regimului de înălţime a unor clădiri, modificări în amplasamentul unor construcţii şi, mai ales, introducerea unor obiective cu altă destinaţie decât locuirea, având regim de acces public, susţinând activităţi ce implică prezenţa unui mare număr de persoane şi mijloace auto, într-un program ce se suprapune peste perioadele dedicate odihnei, este în măsură să ne genereze şi va genera un important disconfort. Iar aşa cum am arătat mai sus, codul civil prevede în mod expres faptul că amplasarea construcţiei faţă de vecini trebuie făcută „astfel încât să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin”, acest fapt incluzând asigurarea liniştii publice în zonă, a accesului neîngrădit precum şi impunerea respectării normelor legale aferente. În consecinţă, solicităm respingerea PUZ susmenţionat”, mai arată documentele.

 

Incapabil să ducă proiectul la sfârşit

 

În replica celor de mai sus, unul dintre acţionarii şi administratorii de la Grand Hotel Italia, Simion Prunean (reprezentant SAF Adria Impex), spune că acest val de contestaţii este alimentat de invidie.

“Când am vândut terenul pentru firmelor dumneavoastră ştiaţi că autorizaţia de construcţie 337/2005 pentru cele două construcţii este aprobată pe alte suprafeţe de teren decât cea cumpărată de dumneavoastră şi alţi coeficienţi urbanistici decât cei existenţi, mai mult pentru edificarea celor două construcţii au fost modificate şi amplasamentele acestora. Nu ne considerăm în culpă pentru modificările făcute de dumneavoastră (cele două societăţi care contestă planul urbanistic, n.red.) faţă de autorizaţia de construcţie şi nu am întreprins nimic care să dăuneze intereselor dumneavoastră. Am încercat a vă sprijini  încredinţându-i SC Ambient modificarea PUD-ului şi încadrarea în normele urbanistice a construcţiilor existente, în două rânduri, dar SC Ambient Proiect nu a fost în măsură să ducă la bun sfârşit proiectele respective noi, achitându-ne de fiecare dată de obligaţiile noastre. În consecinţă am considerat necesar să apelăm la serviciile altui proiectant pentru modificările de care aveam nevoie. Considerăm că prin acţiunea dumneavoastră încercaţi să vă reparaţi „erorile” făcute de dumneavoastră inculpându-ne pe noi. Suntem disponibili la orice colaborare sau refacere a PUD-ului care să cuprindă şi parcela dumneavoastră cu condiţia ca soluţiile găsite să fie agreate de Comisia de Urbanism şi să participe financiar la recrearea PUD-ului”,  arată Prunean într-un document.

 

Hotelul prea mare pentru coeficienţii urbanistici din Bună Ziua

 

El mai subliniază şi că “SC Ambient Proiecta realizat pentru SAF Adria pe o suprafaţă de 72.804 mp un PUZ şi PUD aprobat prin HCL 642 din 19.10.2000. Ulterior am revenit asupra acestuia şi am obţinut tot prin Ambient Proiect un alt PUD pe baza căruia s-a obţinut autorizaţia de construire a hotelului. Neavând posibilitatea de a edifica cele două construcţii, am vândut aceasta împreună cu un teren de 3.000 mp pentru Ambient Proiect şi Omega Construct care au construit cele două imobile, noi concentrându-ne asupra hotelului. Deoarece pe parcela hotelului nu ne-am încadrat cu coeficienţii de zonă am cerut un alt PUD modificator unde la parcelarea destinată hotelului am adăugat alte parcele, 8.000 de mp, pentru parcări, piscină, spaţii verzi, accese. În acest fel de-am încadrat în coeficienţii din zonă. Documentaţia pentru acest PUD a fost aprobată parţial (hotel) prin HCL 203/2011 din motive independente de noi. Ulterior Ambient proiect a întocmit o altă documentaţie care a fost respinsă. În 2012 am vândut o parcelă de teren Parohiei Ortodoxe din zona pentru edificarea unui edificiu de cult în consecinţă pentru parcela respectivă şi cele învecinate a fost nevoie de refacerea PUD-ului motiv pentru care am contactat altă firmă de proiectare, Ambient Proiect nereuşind să ducă la bun sfârşit PUD-urile anterioare, iar domnul Vitoc fiind informat la vremea respectivă (după cum dânsul recunoaşte în contestaţiile depuse) de intenţiile noastre neavând nimic de comentat. Normal, noi am studiat strict suprafeţele deţinute de noi, nu şi cele învecinate”.

 

 

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.