Ministrul Educației, Ligia Deca

Ministerul Educației susține că nu tolerează abateri ce pot afecta integritatea și demnitatea umană în sistemul de învățământ și sprijină eforturile Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) pentru clarificarea și soluționarea problemelor semnalate în spațiul public, legate de comportamentul neetic al unui cadru didactic universitar.

În contextul cazurilor recente semnalate în spațiul public, Ministerul Educației a solicitat Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU) să inițieze verificări în instituțiile de învățământ superior privind cazurile de hărțuire sexuală sau fapte similare. Vor inspecta modul în care cazurile au fost gestionate la nivelul comisiei de etică universitară și rezultatele acțiunilor întreprinse la nivel instituțional, prin raportarea la măsuri de prevenție.

În acest context, Ligia Deca amintește că pentru prima dată, noua Lege a învățământului superior nr. 199/2023 include definiții clare pentru hărțuire sexuală și violență psihologică. Toate instituțiile de învățământ superior au obligația de a respecta aceste prevederi.

În plus, Ministerul Educației a continuat să îmbunătățească legislația în domeniul eticii și deontologiei universitare, prin:

– adoptarea Codului-cadru de etică și deontologie universitară, care interzice orice formă de hărțuire, inclusiv cea sexuală, și alte forme de exploatare;

– impunerea obligației ca instituțiile de învățământ superior să stabilească un cadru intern pentru prevenirea abaterilor de la normele naționale și interne privind etica și deontologia universitară;

– stabilirea obligației comisiilor de etică universitară de a realiza, începând cu anul universitar 2024-2025, activități de prevenire cu privire la încălcarea normelor de etică și deontologie;

-stabilirea obligației ca universitățile să elaboreze ghiduri operaționale prin care detaliază procedurile legale și administrative privind încălcarea normelor de etică și deontologie universitară, precum și a comportamentelor abuzive ale membrilor comunității universitare.

Ministrul Educației, Ligia Deca:

„Hărțuirea sexuală este un flagel, care are consecințe dezastruoase atât asupra victimelor, cât și asupra climatului profesional din orice organizație. Atunci când cei care hărțuiesc sunt și în poziții care presupun încredere și autoritate, precum cea de cadru didactic, impactul este cu atât mai devastator. Apreciez curajul tuturor celor care au făcut un pas în față și au spus adevărul și îi încurajez pe toți cei care au fost victime ale abuzurilor de orice fel să le semnaleze. În calitate de ministru, am urmărit constant îmbunătățirea legislației în domeniul eticii și deontologiei în mediul educațional. Solicit universităților ca orice abatere de la normele de etică și integritate să fie aspru sancționată, asigurând protecția victimelor și asistența post-traumatică. De asemenea, vom acționa, împreună cu instituțiile abilitate și cu mediul universitar, pentru a crește acțiunile de prevenție în sistemul educațional.”

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.