Clinicile private, discriminate de o nouă lege a spitalizării

 

Foto: clinica-vanimed (Investiţii considerabile, cum este cea de la clinica Vanimed, sunt ameninţate de proiectul Ministerului Sănătăţii, care restrânge posibilitatea de internare a pacienţilor.)

 

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care va afecta activitatea spitalelor şi clinicilor mici, obligate astfel să asigure numai spitalizare de zi în cazul în care au mai puţin de 20 de paturi. Situaţia este în mod deosebit discriminatorie pentru clinicile private, care au numai una sau două specializări, însă efectuează proceduri care impun spitalizarea pe o perioadă mai mare de 12 ore, pentru supravegherea medicală a evoluţiei pacientului.

 

Potrivit proiectului de „ordin pentru modificarea şi completarea anexelor 1, 2 şi 3 la Ordinului ministrului sănătăţii nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, cu modificările şi completările ulterioare”, sunt propuse modificări la articolul 1 ANEXA 1, articol care trasează noua regulă pentru spitalizare continuă. Astfel, articol se amendează cu următorul text: “Art. 1. – Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care furnizează servicii medicale şi care se organizează cu minim 20 paturi pentru spitalizare continuă.”

 

Ministerul vrea numai spitale mari

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii Eugen Nicolăescu, prof. univ. dr. Toma T. Mugea, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Estetică şi Secretar General al Asociaţiei Europene a Societăţilor Naţionale de Chirurgie Estetică, arată că propunerea va afecta grav unităţile specializate, în special cele private, dar şi siguranţa pacientului. Potrivit medicului, acest proiect de lege este ilegal, discriminator şi abuziv.

„Propunerea va afecta grav unităţile specializate, în special cele private care sunt autorizate în prezent conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 914/2006. Pentru îndeplinirea condiţiilor de autorizare a respectivelor unităţi au fost făcute investiţii, conform unui plan de afaceri, cu bani privaţi, în multe situaţii este vorba de credite bancare şi fonduri europene.

Unităţile private respectă legislaţia în vigoare şi sunt plătitoare de taxe (inclusiv TVA începând cu martie 2013), creează locuri de muncă şi constituie alternativă la condiţiile de cazare şi tratament proaste din unele unităţi medicale publice. Numărul minim de 20 de paturi de spitalizare continuă nu este fundamentat. Nu există un studiu de impact al politicii propuse asupra sistemului sanitar. Vor fi afectate inclusiv unităţile private care nu se află în relaţii contractuale cu CNAS”, arată dr. Mugea în scrisoarea sa.

Un alt articol al aceluiaşi proiect de lege îi nemulţumeşte pe medici. Modificările propuse în articolul 39 Anexa 3 stipulează că “spitalizarea de zi este o formă de internare prin care se asigură asistenţa medicală de specialitate, curativă şi de recuperare, concentrând într-un număr maxim de 12 ore în timpul zilei, efectuarea de examinări, investigaţii, acte terapeutice realizate sub supraveghere medicală. La nivelul acestor structuri se pot furniza servicii programabile de diagnostic, tratament şi monitorizare pentru pacienţii care nu necesită supraveghere pentru o durată mai mare de 12 ore.”

 

Pacienţii, expediaţi după 12 ore

Potrivit preşedintelui Societăţii Române de Chirurgie Estetică, propunerea va afecta negativ siguranţa pacientului investigat complex care, după 12 ore de la internarea în sistem de spitalizare de zi va trebui să părăsească clinica, nemaifiind supravegheat îndeaproape de personal medical. „Acest lucru îi va afecta în mod special pe pacienţii care apelează la serviciile unei clinici private, cu un număr de paturi mai mic de 20, care, conform propunerii legislative în discuţie, se va transforma în unitate sanitară ambulatorie cu paturi de spitalizare de zi în termen de 6 luni de la publicarea ordinului.

Considerăm ca siguranţa pacienţilor este ameninţată în acest mod. Considerăm ca opţiunilor lor sunt îngrădite în acest fel. Considerăm că aceste propuneri vor distorsiona concurenţa pe piaţa serviciilor medicale.

În concluzie, considerăm oportună o analiză corectă şi atentă a impactului propunerilor legislative cuprinse în documentul aflat în discuţie. Considerăm că modificările propuse sunt ilegale fiind în măsură să afecteze siguranţa pacienţilor, libera concurenţă pe piaţa furnizorilor de servicii de sănătate oferind un avantaj evident marilor lanţuri de spitale”, arată medicul.

Potrivit paginii de internet a Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, care prezintă toate unităţile sanitare avizate din judeţ, cele afectate de această schimbare vor fi clinicile private, pentru că spitalele de stat care au rămas deschise depăşesc toate numărul de 20 de paturi. Nu este cazul şi la clinicile private, care sunt concentrate numai pe anumite specializări, cum este cazul celor de chirurgie estetică, urologie, obstetrică-ginecologie sau chirurgie generală. Singurele care „scapă” sunt Gynia şi Interservisan. Lukmed, Endoplus, Artis 3, Hipocrate, MedEstet, OrtoMed sau Vanimed pot pierde clienţi din cauza acestei modificări.

 

La Cluj, clinicile private vor fi afectate

„Dacă se adoptă legea, ne desfiinţează. Noi suntem o clinică de medicină generală şi urologie, avem cazuri grave, care necesită câte o săptămână de spitalizare sau chiar mai mult. Dacă ne obligă să trecem la spitalizare de o zi, nu vom mai putea funcţiona. Am trimis email-uri la Ministerul Sănătăţii, am lansat şi o discuţie pe Facebook, am făcut apeluri şi la celelalte clinici clujene. În curând se termină perioada de dezbatere publică, şi trebuie să facem ceva. Noi am numărat încă 13 clinici din Cluj care se confruntă cu aceeaşi problemă”, a declarat Gabriela Vanea, asociată la clinica Vanimed, pentru Gazeta de Cluj.

Aceasta a explicat că există şi clinici pluridisciplinare, care probabil vor trece mai uşor peste această măsură, însă în cazul clinicilor specializate pe un anumit domeniu medical adoptarea proiectului legislativ ar însemna desfiinţarea. „Şi perioada în care au supus proiectul dezbaterii publice denotă o lipsă de bun simţ, e chiar în mijlocul vacanţei, când toată lumea e plecată în concediu. Şi noi am aflat din întâmplare, am încercat să luăm legătura cu ministerul, pentru a ne prezenta punctul de vedere. Colegii noştri nici nu ştiau de ea. Bănuiesc că a existat totuşi un interes acolo, e o prostie. Noi am încercat să vedem ce se poate face pentru ca proiectul să nu intre în vigoare”, a adăugat doamna Vanea.

„Dacă avem o singură specializare, nu avem ce face. Nu am primit bani de la Casa de Asigurări, nu lucrăm cu ei, astfel că e mai mult decât absurd să ia o măsură care practic ne desfiinţează. Din banii noştri am dotat sălile de operaţie, am creat locuri de muncă, plătim tot ce trebuie plătit, iar acum vor să dea această lege. De fapt, a existat interesul să fie trecută sub tăcere, a ieşit ministrul şi a vorbit despre mai multe subiecte, dar acesta nu l-a menţionat, nu a spus un cuvinţel despre asta”, a subliniat Gabriela Vanea.

 

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.