Direcţiile de sănătate publică (DSP) trebuie să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie, arată un ordin al Ministerului Sănătății. Pentru acest demers, în cadrul primăriilor, al farmaciilor, în dispensare, şcoli sau centre comerciale pot fi identificate, amenajate şi marcate spaţii cu aer condiţionat unde se poate distribui apă populaţiei.
Ministerul Sănătăţii a solicitat, marţi, direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de urgenţă prespitaliceşti activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate din această perioadă să poată fi reduse, se arată într-un comunicat transmis Agerpres. De asemenea, ministerul a cerut serviciilor de ambulanţă alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere.